Anul acesta, pentru prima dată, Salonului Național de Artă Contemporană se deschide sub umbrela unei teme: „Supraviețuire”, oferind artiștilor posibilitatea unor variate interpretări de la cele de ordin personal: refugiul în intimitatea casei și a atelierului, în realitatea virtuală sau în universul visului și al credinței, până la răspunsul prin ironie, sarcasm și revoltă mascată la evenimentele actualității socio-politice și revizitarea vechilor subiecte ale istoriei artei. O premieră este și organizarea expozițiilor pe criteriul unor sub-teme derivate din cea generală reflectate în toate categoriile artelor vizuale: pictură, sculptură, grafică, arte decorative și multimedia. La apelul lansat de Uniunea Artiștilor Plastici au răspuns numeroși artiști de la toate filialele din București și din teritoriu cărora li se adaugă invitații speciali, membrii ai Uniunii Artiștilor Plastici din Republica Moldova. Tabloul creației efervescente al artei contemporane va fi completat de o expoziție specială dedicată licențiaților și masteranzilor Universității Naționale de Arte. Galeriile în care se desfășoară Salonul Național de Artă Contemporană (SNAC) sunt: Simeza, Centrul Artelor vizuale, Orizont, Galeriile din cadrul Combinatului Fondului Plastic: Senat, UNAgaleria, Iomo, The Institute, Art Safe, Galeriile de Artă ale Academiei Române, cât și sălile Muzeului Tehnic Profesor inginer Dimitrie Leonida, Muzeului Național al Literaturii Române, Muzeului Național al Satului „Dimitrie Gusti”.

Art Movements Foundation anunță câștigătorii primei ediții a Premiului Art Movements Foundation pentru Desen Contemporan 2023 și câștigătorul secțiunii speciale Premiul Colecționarului. Juriul din care a făcut parte și prof.univ.dr. Petru Lucaci, președintele Uniunii Artiștilor Plastici din România,  a ales câștigătorii în competiția care a atras participarea a 347 de artiști și un număr total de 587 de lucrări. Premiul I în valoare de 2500 euro se oferă artistei Diana Serghiuță cu lucrarea ”Reflections of the Self”. Premiul al II-lea în valoare de 1500 euro se acordă artistei Ada Muntean pentru lucrarea ”Fragments from a Life I don’t remember”. Premiul al III-lea în valoare de 1000 euro revine artistului Adrian Ghiman pentru ”Football in Prison”.Alexandru Rus a acordat Premiului Colecționarului, în valoare de 2.000 euro, artistului Alex Mirutziu pentru lucrarea “About the word ‘experience’”. 

Luni 16 octombrie, la Galeria Căminul Artei din București (Str. Biserica Enei 16), se deschide la ora 18 Expoziția Grafica Românească 2023, eveniment care se află la a XII-a ediție. Adresată tuturor artiștilor vizuali care folosesc tehnici specifice acestei ramuri, expoziția explorează și evidențiază dinamica limbajului artelor grafice exprimat atât prin mijloace tradiționale, nemultiplicabile, cât, mai ales, prin mijloace multiplicabile, clasice și contemporane. Până pe 27 octombrie, vor putea fi admirate160 de lucrări realizate de 105 artiști din țară și străinătate. Expoziția este însoțită de un catalog color bilingv, român-englez, de 116 pagini.

La ora 16,  în Holul Mare al Centrului Cultural ,,Drăgan Muntean” din Deva (Piața Victoriei, nr.7), va avea loc vernisajul expoziției celei de-a treia ediții a Taberei Internaționale de pictură ,,CitadelArt” de la Deva. Expun: Mustapha GHEDJATI – Algeria, Rikarda Nova NESHATI – Albania, Jo Ann MORNING – SUA, Dorothea FLEISS – Germania, Mate RAINER – Ungaria, Doina REGHIȘ IONESCU – România, John PÎRVA – România, Horia TRÂNC – România, Dan Ion CÎRJOI – România. Curatori sunt: Dorothea FLEISS și John PÎRVA.

Marți 17 octombrie, la ora 11, va fi vernisată la Casa Aramă din interiorul Curții Domnești din Târgoviște(Calea Domnească, nr.181), Expoziția Taberei Internaționale de Creație Artistică ”Bijuterii arhitercturale dâmbovițene”, Plain Air ediția I. Proiectul cultural, organizat de A.L.Z.I.A.R. și finanțat cu sprijinul Centrului Judeţean de Cultură Dâmboviţa, vizează promovarea cu ajutorul artelor plastice a patrimoniului orașului Târgoviște. Vor expune creații realizate în perioada taberei, care a debutat pe 11 octombrie, artiști de valoare precum: Lucia Juncu, Stela Lucici, Eliza Popa, Laurențiu Ababei, Constantin Maxim, Cristian Sima, Constantin Tanislav și Teodor Vescu. Invitat de onoare este Corneliu Drăgan Târgoviște. Coordonatoare – Carmen Ștefănescu. 

Muzeul Național al Literaturii Române vă invită la ora 18.00, la sediul din Calea Griviței 64-66, la vernisajul expoziției de ceramică „Mélange”, semnată de către ceramistul Ovidiu Ionescu. În cadrul expoziției, care va fi deschisă până pe 28 octombrie 2023, vor fi prezentate un număr de aproximativ 200 de lucrări constituite sub forma unor ansambluri. Curator este ZuZu Caratanase. Deschiderea evenimentului va fi realizată de către Pavel Șușară, critic și istoric de artă. Ovidiu IONESCU este unul dintre cei mai importanți artiști plastici contemporani, proaspăt laureat al Galei Premiilor Uniunii Artiștilor Plastici din România. Are peste 30 expoziții personale și peste 300 expoziții de grup în țară și străinătate.

Miercuri 18 octombrie, la ora 13, Asociația Filiala Artă Plastică Religioasă și Restaurare a UAP din România vă invită să participați la o nouă expoziție “Sărbătoarea Breslei”, organizată împreună cu Muzeul Național al Satului ”Dimitrie Gusti” (Şoseaua Pavel D. Kiseleff, nr. 30). Evenimentul este dedicat celebrării celui dintâi pictor iconar, Sfântul Evanghelist Luca, devenit patronul tuturor pictorilor și va începe cu slujba de pomenire a “zugravilor de supțire”, a artiştilor plastici şi restauratorilor trecuți la cele veşnice, la Biserica Timişeni din incinta Muzeului. Expoziția va cuprinde lucrări ale membrilor titulari şi stagiari ai Uniunii Artiştilor Plastici din România, studenți sau masteranzi UNARTE, precum şi restauratori din muzee, artişti plastici profesionişti cu activitate importantă în domeniul artelor vizuale sau al restaurării bunurilor culturale.Prezintă criticul de artă Marius Tița. Echipa organizatorică: Irina Sava, Cristian Olteanu, Florian Mihăilescu, Cristina Georgescu, Marlen Târcavu, Nicu Dumitrescu.

La ora 16, la Galeriile Alfa din Bacău (str. Calea Mărășești, nr.12), după succesul de la Chișinău, are loc vernisajul Expoziției Concurs de Artă Plastică Contemporană ”Saloanele Moldovei”, eveniment ajus la a 33-a ediție, una dintre cele mai longevive și simbolice manifestări artistice rezultante din colaborarea dintre Republica Moldova și România. În acest an, în urma unei jurizări, au fost acceptați să expună 226 de artiști din cele două țări, iar cele 9 premii, oferite de instituții de cultură din România și Republica Moldova, au fost obținute de: Vasile Rață, Vasile Sîtari, Florentina Carmen Chițcan, Eugen Strepu, Tudor Zbârnea, Ilie Boca, Oleg Cojocari, Liviu Nedelcu și Diana Rozalia Tăicuțu. Lucrările vor putea fi admirate în trei spații băcăuane: Galeriile ”Alfa”, Galeria ”Frunzetti” și Muzeul de Artă.

Biblioteca Județeană ”Dinicu Golescu” din Pitești (Strada Victoriei, nr. 18), găzduiește de la ora 17, Expoziția ”Pîinea cea de toate zilele”. Expun artiștii: Mihaela Bedereagă și Liviu Dumitrescu. Curator: Denisa Popescu Martin. Proiectul tintește către apropierea omului actual de valorile trecului, de grija pentru pământ, familie, tradiție. Atmosfera de sacralitate este data de o serie de lucrări de artă contemporană religioasă, realizate în diverse tehnici.

La ora 19, Galeria Etaj Artist Run Space din București (str. George Enescu, nr.43) găzduiește vernisajul expoziției ”Închipuiri plutitoare” a artistei Mimi Pleșoianu. Curatoare: Rafaela Bîrlădeanu. Expoziția personală a artistei propune o explorare captivantă a prezențelor umane, non-umane și a spațiilor de tranzit, a fluxului timpului și memoriei, într-o abordare ludică. Cu o amprentă artistică recognoscibilă, artista expune o serie de lucrări noi, care chestionează prezentul prin revalorificarea amintirilor pe care le retrăim. Este conturat un dialog al dualității temporale și spațiale, prin prezența  kitsch-ului care se omogenizează pe pânză, devenind o componentă esențială a subiectului redat, într-o cromatică vibrantă de nuanțe roz și violet. Expoziția se situează la granița dintre utopie și realitate. Mimi Pleșoianu a absolvit Universitatea Națională de Arte din București, secția pictură, atât ciclul de licență, cât și cel de master, iar în prezent este student doctorand în cadrul aceleiași universități.

Joi 19 octombrie vor avea loc două evenimente în lumea arelor vizuale:

La ora 17, la Complexul Muzeal Bistrița Năsăud (str. General Grigore Bălan, nr.19), va începe vernisajulExpoziției de artă decorativă “Reflexii în timp”, a artistului sticlar Ioan Tămâian. Prezintă istoricul de artă Vasile Duda.

La ora 18, la Casa cu iederă din Timișoara (Bd. Corneliu Coposu, nr. 5), va avea loc vernisajul Expoziției de grafică ”Semn.Simbol.Semnificație” a artistei Anca Pașa Deaconu. Pornind de la operele încărcate de semnificații simbolice ale lui Constantin Brâncuși, artista Anca Pașa Deaconu aduce, încă o dată, un omagiu marelui sculptor, resemantizând motive brâncușiene în propriile lucrări de grafică. Istoricul de artă Eduard Andrei este curatorul expoziției.

Parteneri media ai Uniunii Artiștilor Plastici din România: Radio România Cultural, Agerpres, Amos News, CooltNeamț, Zile și Nopți, Revista Arta, Modernism.ro, Top Business, Piața de Artă.

Share.

About Author

Avatar photo

Comments are closed.

Descoperă mai multe la Recenzii, interviuri și evenimente culturale ISSN 2501-9783 ISSN-L 2501-9783

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura