Pe 29 noiembrie, Muzeul Fotbalului sărbătorește un an de la deschiderea oficială. Cu această ocazie, va fi lansată o nouă colecție, sub forma unei expoziții temporare, dedicate marilor legendelor care au jucat în Serie A, în cadrul unei conferințe de presă. Alături va fi și invitatul special, Sébastien Frey, unul dintre cei mai buni portari din istoria campionatului italian.

„S-a împlinit un an de când porțile de la Muzeul Fotbalului au fost deschise pentru pasionații sportului-rege, iar noi suntem bucuroși să marcăm acest moment cu prima vizită a unui fotbalist internațional la Muzeul Fotbalului, avându-l alături de noi pe Sébastien Frey. Cu această ocazie, vom inaugura și o colecție valoroasă pentru vizitatori, unde îi invităm să pătrundă în lumea celui mai puternic campionat din anii ’90 și 2000, prin intermediul poveștilor spuse de tricourile purtate de legendele care au jucat în Serie A”,

spune Tiziana Gagiu, Director Executiv Muzeul Fotbalului.

Fanii vor putea participa miercuri, 29 noiembrie, începând cu ora 12:00, la o sesiune deschisă de autografe oferită de către Sébastien Frey. Biletele de acces la Meet & Greet se pot achiziționa de aici: https://www.iabilet.ro/bilete-meet-greet-sebastien-frey-la-muzeul-fotbalului-92104/.

„Sunt foarte fericit că voi veni în București, în special de vizita la Muzeul Fotbalului, sunt foarte încântat de invitație și îmi doresc să ne bucurăm de acest eveniment împreună”, a transmis Sébastien Frey.

Vizitatorii se vor putea bucura în exclusivitate și de noua colecție, care cuprinde exponate care au aparținut legendelor internaționale precum Buffon, Pirlo, Cannavaro, Zanetti și mulți alții, plus alte surprize care vor fi aduse în premieră în Europa de Est. Expoziția va fi deschisă publicului larg până la începutul lunii ianuarie, 2024.

Ziua se va încheia memorabil. Sébastien Frey va deschide seara cu un moment special – acesta va tăia panglica pentru inaugurarea restaurantului din Muzeul Fotbalului, unde va participa la vizionarea meciului Benfica vs. Inter, precum și la un after party, alături de prieteni ai Muzeului.

Expoziția temporară este deschisă publicului larg până la începutul lunii ianuarie 2024, iar biletele pentru lansarea oficială a noii colecții sunt limitate. Astfel, cei care doresc să ia parte la eveniment, sunt invitați să își achiziționeze biletul până vineri, 24 noiembrie, de pe site-ul www.footballmuseum.ro .Muzeu privat certificat de Ministerul Culturii

DESPRE COLECȚIA TEMPORARĂ: Legende din SERIE A

O nouă colecție specială de tricouri rare te așteaptă la Muzeul Fotbalului. Pătrunde în lumea celui mai puternic campionat din anii ’90 și 2000 prin poveștile spuse de tricourile purtate de legendele care au jucat în Serie A.

Dream Team-ul campionatului italian și-a făcut așezarea în teren și nu poți găsi nicăieri o echipă mai bună. Cu omul-record Buffon în poartă și Balonul de Aur Cannavaro în apărare, cu “regizorul” Pirlo la creație și Shevchenko responsabil cu golurile, acest “prim 11” te va face să cauți din nou pe Youtube magia fotbalului jucat în țara care a câștigat 4 titluri mondiale.

Pentru o perioadă limitată, vino și descoperă toate legendele din noua colecție inaugurată pe Gabroveni 24 chiar de fostul mare portar al Parmei și Fiorentinei, Sébastien Frey.

DESPRE MUZEUL FOTBALULUI DIN BUCUREȘTI // FOOTBALL MUSEUM BUCHAREST

Muzeul Fotbalului este primul și singurul muzeu din Europa de Est dedicat fotbalului, 100% privat, care oferă vizitatorilor o experiență la cele mai înalte standarde: de la tricourile de colecție ale lui Maradona, Ronaldo și Hagi, exponate legate de Real Madrid și Barcelona, până la repere din istoria celor mai faimoase cluburi românești, Steaua, Dinamo ori Universitatea Craiova.

Certificat de Ministerul Culturii, singurul și primul muzeu dedicat fotbalului din România înseamnă două clădiri pe o suprafață de 1.500 mp, unite printr-un atrium, 5 etaje de experiențe interactive și obiecte de colecție, cel mai frumos restaurant de vizionare a meciurilor cu prietenii, fan shop și o cafenea de specialitate. Toate acestea în Centrul Vechi al Bucureștiului, pe Gabroveni 24, la câțiva pași distanță de

Magazinul București, Lupoaica sau Metrou Unirii.

Mai multe detalii sunt disponibile pe site-ul oficial al muzeului, www.footballmuseum.ro.

Share.

About Author

Avatar photo

Comments are closed.

Descoperă mai multe la Recenzii, interviuri și evenimente culturale ISSN 2501-9783 ISSN-L 2501-9783

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura