Lumina de veghe – străinii din jurul mesei

Moto: Se spune că fragmentele pierdute din viață sunt cele pe care nu încetăm niciodată să le căutăm. (Michael Ondaatje)

Scris de Michael Ondaatje într-o formulă de documentar, romanul dezvoltă o intrigă neliniștitoare, de tip detectivistic, care te prinde imediat. Ai impresia că știi, la început, încotro te va duce textul, dar constați repede că fiecare capitol este o răspântie de drumuri – ești în pădurea narativă a lui Umberto Eco. S-ar părea că, în ultimul moment, se decide evoluția întâmplărilor. Tot ce este imprevizibil creează suspans. De fapt, totul a fost scris deja, nimic nou nu mai poate surveni în cursul vieții, însă e nemaipomenită această impresie care ți se lasă, ca o dovadă în plus a unei proze gândite impecabil, că, alături de personaje, ai încă niște opțiuni de făcut.

În atmosfera de după război, la Londra, lucrurile sunt neclare, viața fiind un amestec de infracțiuni și lucruri subversive. Părinții își iubesc copiii și continuă să îi iubească și atunci când, din motive greu de înțeles, îi părăsesc. La rândul lor, copiii suferă de dorul părinților și speră ca viața lor să revină la normal. O despărțire care ar fi trebuit să fie temporară devine definitivă:

„În 1945 părinții noștri au plecat și ne-au lăsat în grija a doi bărbați care se prea poate să fi fost infractori. Locuiam pe o stradă din Londra numită Ruvigny Gardens și, într-o dimineață, nu mai știu dacă mama sau tata a sugerat să avem o discuție cu toții după micul dejun și atunci ne-au spus că urmează să ne lase singuri și să plece pentru un an în Singapore. N-o să dureze prea mult, ne-au zis ei, dar nici n-o să fie o călătorie scurtă. Bineînțeles, vom fi bine îngrijiți în lipsa lor. Îmi amintesc că tata ne-a dat vestea așezat pe unul dintre scaunele acelea incomode de fier din grădină, iar mama, stând chiar în spatele lui, într-o rochie de vară, ne urmărea reacțiile. După o vreme a luat-o de mână pe sora mea, Rachel, și i-a ținut palma lipită de talia ei, vrând parcă să i-o încălzească.” (p.13)

Copilăria se încheie brusc. Pițigoi și Peticel nu mai există, au devenit toți „străinii din jurul mesei”. Fără părinți, în grija unor străini care nu au nume, ci porecle (Molia le este un fel de tutore), dovadă a identității lor dubioase, cei doi frați își dau seama, curând, că trebuie să se descurce singuri. Ajung în școli cu internat, dar nu se adaptează. Cei doi cresc singuri, un timp sunt solidari, apoi au opțiuni de viață diferite. El poate să ierte, Rachel, nu. Epoca pe care o traversează împreună se definește clar, cu un termen care acoperă toate privațiunile tipice unei perioade de criză, de la cele afective, la cele elementare, care țin de hrană și de adăpost – viața lor devenise schwer:

„În dreptul unor pasaje de pe partiturile lucrărilor lui, Mahler a scris cuvântul schwer. Înseamna dificil. Greu. Asta ne-a spus la un moment dat Molia, ca pe un fel de avertisment. A spus că trebuie să ne pregătim pentru astfel de momente ca să le putem face față eficient în caz că eram nevoiți să ne adunăm brusc mințile. Astfel de momente există în viețile tuturor, spunea el întruna. Exact așa acum nicio partitură nu se bazează pe un singur ton sau pe un singur nivel de efort al muzicienilor din orchestră. Uneori se bazează pe liniște. Era un avertisment straniu: să acceptăm că de-acum nimic nu mai oferă siguranță. Schwer, spunea el, făcând cu degetele ghilimelele în aer, iar noi repetam pe mutește cuvântul și traducerea sau pur și simplu dădeam obosiți din cap că înțelegem. Sora mea și cu mine ne-am obișnuit să ne repetăm papagalicește unul altuia cuvântul: schwer.” (p. 41)

Acțiunea romanului are un ritm diferit, creându-ți, de multe ori senzația că asiști la scenele descrise, că intri, de exemplu, împreună cu personajul-narator în clădiri londoneze somptuoase, abandonate de la începutul războiului, potrivite însă pentru a adăposti câini de rasă, destinați traficului ilegal. Sunt momente în care evenimentele se derulează rapid, acoperind intervale mari de timp. Sunt și momente în care filmul întâmplărilor se derulează foarte lent, dând timp cititorului să înțeleagă sensul unor informații strecurate în pagină, fără a fi detaliate, informații care completează însă acel mare puzzle al romanului.

Ajuns funcționar cu statut special la Arhivele Ministerului de Externe, protagonistul caută informații care să completeze petele albe de pe harta propriei vieți. Deschide dosare, încalcă interdicții, cercetează puținele urme lăsate de părinții săi în cealaltă viața a lor, cea de la intelligence service. Sunt multe lucruri nelămurite în acest trecut în care, la un moment dat, găsise adăpost într-o casă cu grădină. Are norocul să poată cumpăra casa aceea a vecinilor. Domnul Malakite murise, iar soția lui, nevoită să vândă imobilul, nu-și amintește nimic de băiatul care, crescând, devenise pentru ea un „străin”. În vreme ce femeia a uitat totul, „străinul” îi știe bine viața, fiindcă a făcut parte din ea:

„Soarele după-amiezii umplea grădina cu zidurile ei, construite ca să o apere de vânturile despre coasta de este. Mă gândisem foarte des la locul ăsta. Căldura dintre ziduri, lumina umbrită, sentimentul de siguranță pe care îl aveam mereu aici. Ea continuă să mă privească, de parcă aș fi fost un străin aflat în grădina ei, când de fapt aș fi putut să-i recit toată viața. Știam destul de multe despre anii pe care îi petrecuse în acest sătuc din Suffolk împreună cu soțul său. Aș fi putut să pătrund și să cutreier povestea căsniciei lor la fel de ușor ca în viețile altor inși care fuseseră în preajma mea în copilărie, care făceau parte din autoportretul meu, compus din imaginile lor fulgurante despre mine. Exact așa cum doamna Malakite se reflecta acum în mine stând aici, în grădina ei îngrijită, care mai era a ei pentru câteva zile.” (p.146)

Lumina de veghe este un roman cu amplă deschidere tematică – proză despre război, roman de familie și, nu în ultimul rând, o poveste de dragoste și răzbunare. Cititorului i se oferă anumite indicii despre lucuri care nu sunt niciodată dezvăluite în întregime: nume de cod, hărți, Serviciul de Informații, Strada micilor pumnale etc., informații venite treptat, disparate, suficiente însă pentru a declanșa resorturile memoriei și dorința de a ști totul despre ”străinii din jurul mesei” – „Aproape imediat un trecut care părea complet șters a început să revină la viață.” (p.148)

Lumina de veghe de Michael Ondaatje