Libertate pentru lupi înseamnă uneori moarte pentru oi – Despre libertate și necesitate la Isaiah Berlin

Este o încântare intelectuală să citești meditațiile despre libertate și despre necesitate ale lui Isaiah Berlin, „Cinci eseuri despre libertate și alte scrieri”, editura Humanitas, 2010. Chiar dacă nu are un sistem filosofic unitar, ci este doar un eseist care a dezbătut câteva teme, probabil că nimeni nu a ținut mai mult ca Isaiah Berlin în secolul XX să clarifice conceptul de libertate. Și a făcut-o într-un mod extraordinar de lucid, revigorând o temă care a fost sucită, de-a lungul timpului, pe toate părțile și identificată uneori cu opusul ei. Citiți acest articol pentru a vă reîmprospăta memoria despre cum s-au comis milioane de crime în numele libertății. A fost o întâmplare a istoriei? Nu, lasă să se înțeleagă opera marelui liberal Isaiah Berlin, a fost consecința logică a unor confuzii rostogolite de filosofi vreme de secole.

Două concepte de libertate

Cel mai cunoscut eseu al lui Isaiah Berlin, „Două concepte de libertate”, face o distincție între două perspective asupra libertății. E vorba de libertatea negativă (cea individuală, care descrie sfera privată și care răspunde la întrebarea „Care este câmpul în interiorul căruia subiectul – o persoană sau un grup de persoane – este sau ar trebui lăsat să facă sau să fie ceea ce este capabil să facă sau să fie fără interferența altor persoane?”) și de libertatea pozitivă („Ce sau cine este sursa de control sau de interferență care poate obliga pe cineva să facă sau să fie ceva mai curând decât altceva?”) Altfel spus, clasica diferență liberală între sfera privată și până unde se poate întinde autoritatea celor care vor să mă controleze, școală, stat, Biserică etc. Iar între cele două accepțiuni nu există o graniță precisă sau vreo formulă ideală care să zică până aici e una, de aici încolo e cealaltă. Mai mult, fiecare dintre ele a avut propriile distorsiuni. Exagerarea modului de a spune sunt liber să fac ceea ce vreau a dus la asuprirea muncitorilor de către patroni în capitalismul sălbatic sau duce la exagerări în sfera finanțelor astăzi. E vorba de mult blamatul individualism exacerbat. A doua accepțiune a dus la distorsionări mult mai grave. Atunci când s-a abolit sfera privată și s-a încercat, în numele unui ideal care sună bine pe hârtie, acela de a dărâma barierele dintre indivizi și de a trăi într-o societate ideală, toți în armonie rațională, s-a ajuns la dictaturi oribile, la nazismul sau comunism. Vladimir Tismăneanu subliniază foarte bine pe coperta a IV-a că un mare merit al lui Isaiah Berlin a fost acela de a arăta că astfel de dictaturi nu au fost o întâmplare, ci o consecință al unui mod de a gândi. Iar greșeala a venit de la a considera că omul obișnuit este prea ignorant, incult și prost pentru a lua decizii înțelepte, așa că, pe rând, s-a oferit un sistem sau altul să ia decizii pentru el, ba chiar împotriva lui, cu promisiunea că îl va înălța și că știe mai bine decât el, ignorantul, ce își dorește cu adevărat. E o viziune care s-a rostogolit de-a lungul multor secole de gândire, toate dictaturile au vrut să ridice omul deasupra condiției sale umile. Iar în îndeplinirea acestui ideal, crima a fost considerată un instrument al libertății, al împlinirii sensului Istoriei. Cine se opunea împlinirii Profeției Istorice trebuia înlăturat.

Ce este libertatea?

Este libertatea posibilitatea de a face orice ne place? Este acțiune? Este ignoranță? Este cunoaștere? Este fericire sau liberă exprimare? Mai degrabă ultima. Isaiah Berlin nu dă o definiție „de manual”, dar descrie libertatea ca o posibilitate de a deschide uși. Nu este doar liberate de a face ceea ce îți place, altminteri ai fi liber dacă ai renunța, precum stoicii sau asceții, la plăceri, iar asta nu te face mai liber decât într-o înțelegere forțată a termenului. Nu este nici ignoranță și nici cunoaștere. Ignoranța te poate ajuta uneori, iar cunoașterea îți poate limita, paradoxal, numărul de căi pe care să mergi. Dar cunoașterea este de dorit, mai multă cunoaștere înseamnă mai multe premise pentru alegeri înțelepte, da. Dar libertatea nu trebuie confundată nici cu premisele ei. Este liberă o societate în care pot candida și pot fi ales, chiar dacă nu candidez efectiv din diverse rațiuni. Această libertate politică există ca potențial. Isaiah Berlin face apel la imaginația noastră și ne spune să ne imaginăm o întrețesere de căi posibil de urmat, cu uși larg deschide, întredeschise sau închise de-a lungul lor. Măsura în care sunt liber sau în care este o societate liberă e dată de cât de închise sunt anumite uși sau de ce efort e nevoie pentru a le deschide. Și există multe instanțe particulare ale libertății, cea economică, politică, morală etc. Poate că aici ar fi făcut bine să insiste mai mult Isaiah Berlin. Aceste instanțe particulare sunt doar amintite, trebuia o dezbatere mai largă asupra modului în care concură la libertatea, per ansamblu, a societății.

Un alt aspect important al valorii libertății este că nu e clar dacă e cea mai importantă valoare umană. Identificând-o cu alte valori, cunoașterea, înălțarea spirituală, dreptatea etc. nu facem altceva decât să le poluăm pe toate. Sunt momente în care societatea are nevoie mai degrabă de securitate și mai puțin de libertate. Dar când bocancul invadatorului este pe față, libertatea devine cea mai de preț valoare. Nu există nicăieri scrisă o pondere perfectă a modului în care ar trebui distribuite valorile într-o societate care să-i mulțumească pe toți. Totul e o mișcare, o dezbatere, o tensiune. Dar un lucru e clar: libertatea este libertate, nu altceva, ea este o notă muzicală în simfonia umanității, alături de alte valori.

Necesitate și redefinirea limbajului comun

Totuși nu eseul despre libertate a născut cele mai multe comentarii din partea criticilor, ci eseul despre necesitate, intitulat, simplu, „Necesitatea istorică”. Cele două noțiuni sunt intim legate, devine impropriu să spui că poți alege liber atunci când spui că orice există pe lume are o relație de tip cauză-efect și că acest lanț al cauzalității leagă, undeva, într-un plan superior, în mod inexorabil, totul. Ceea ce remarcă Isaiah Berlin este că nu se mai poate vorbi de responsabilitate individuală atunci când orice gest al tău este cauzat de ceva dincolo de tine, atunci când tu ești doar o păpușă, fie a unei anumite concepții religioase, fie a propriei psihologii sau a unei relații științifice dintre atomi. Asta nu înseamnă că nu există cauzalități, este firesc să avem anumite idei luate din mediul în care trăim sau să tindem să răspundem într-un anumit fel la diverși stimuli pe baza caracterului nostru. Dar mai poate fi cineva tras la răspundere pentru actele sale dacă nu există niciun loc în care poate decide liber de orice fel de cauzalitate?

Isaiah Berlin nu dă un răspuns dacă este corectă sau nu necesitatea, fie că e vorba de cea științifică, religioasă, metafizică, psihologică sau sociologică. E ceva ce, poate, vom afla cândva, nu e definitiv momentan. Dar un lucru este clar: dacă oamenii nu ar putea niciodată decide liber de orice constrângeri, ar trebui modificat limbajul cotidian. Nu ar mai avea niciun sens să tragi pe cineva la răspundere, conceptul de vină individuală s-ar goli de sens. Pare absurd, nu? Mai poate fi vinovat cineva dacă nu există nicio posibilitate de alegere liberă? Atunci, chiar dacă nu putem arăta cu precizie unde și cum alege perfect liber, totuși omul are această posibilitate. Este absurd, am văzut, să afirmăm contrariul.

Opera lui Isaiah Berlin este subțire, dar te îndrăgostești de ea. Este o invitație la meditație lucidă și la o separare corectă a noțiunilor între ele. Valorile nu trebuie confundate între ele și se află într-un dans permanent pe scena umanității. Încă rostogolim greșeli seculare. Luați libertatea în sensul ei strict, chiar dacă nu pare atât de înalt. Încercarea de a o înălța pe un piedestal a supus-o opusului ei, a răpit, pentru milioane de oameni, libertățile individuale în numele unor idei care s-au dovedit greșite. Citatul din titlu îi aparține lui Isaiah Berlin. Nu toate formele de libertate sunt dezirabile oricum și există multe distorsiuni care trebuie combătute. Mai arată și această fină demarcație, acest echilibru instabil care este societatea. Jonglăm permanent cu granițele în căutarea unui compromis mulțumitor, nu este scrisă nicăieri o formulă universală.

„Cât timp nicio soluție nu este imună la eroare, niciun aranjament nu este definitiv. Astfel că o structură socială mai puțin rigidă, și tolerarea unui minimum de ineficacitate, chiar și o indulgență măsurată față de vorbăria fără rost, față de curiozitatea goală, față de cercetarea, neautorizată și fără vreun scop anume, a unui lucru sau altul – față de „risipa ostentativă” însăși – lasă loc spontaneității și diversității individuale (pentru care, finalmente, individul trebuie să își asume întreaga responsabilitate) și va valora întotdeauna mult mai mult decât modelul impus cel mai îngrijit și mai bine aranjat.”

Isaiah Berlin – Cinci eseuri despre libertate și alte scrieri