Teatrul românesc nu se poate lăuda cu o istorie foarte veche, de sute de ani, dar legea compensației face să putem vorbi astăzi de câteva centre culturale din țară unde se face (și) teatru de ceva zeci de ani. Să celebrezi 75 de ani de teatru la Petroșani nu e puțin lucru; vorbim despre un oraș cu o populație în jur de 30.000 de locuitori, muncitoresc, care supraviețuiește în umbra gloriei epocii comuniste, când mineritul era principala activitate a celor care locuiau în Valea Jiului. Un oraș care are foarte puține atracții turistice, ceea ce nu-l pune pe harta orașelor în care ai vrea să-ți petreci un week-end sau un sejur. Chiar și așa, orașul are o universitate, un muzeu, un teatru (și un spital, dacă ne luăm după indicatoarele din intersecția unde se află instituția teatrală) iar turiștii sunt de obicei în tranzit, fie pentru că vor să urce pe munte, fie pentru că vor să facă un scurt popas, înainte de a merge mai departe. Puțini sunt cei care și-au legat destinele culturale de acest loc, dar chiar și așa tot îi putem pomeni pe I.D. Sîrbu, Ion Barbu (Muzeul Instalatorului i se datorează), Călin Peter Netzer sau pe Ana Colda (actrița al cărei bust a fost dezvelit în foaierul teatrului).
Teatrele muncitorești au fost o realitate a anilor de după cel de-al doilea război mondial, când comuniștii veniți la putere s-au folosit de toate pârghiile ca să justifice preluarea totală a puterii. Instrumente de propagandă ale puterii, teatrele muncitorești funcționau în orașele unde industria era pe cale să devină principala activitate economică, menirea lor fiind să binedispună clasa muncitorească, fără să se pună prea mult problema calității actului artistic în sine. În ființare în orașe unde nici gând să existe instituții teatrale, acestea aveau repertorii gândite special ca să promoveze dramaturgia românească, dar nu orice dramaturg era în grațiile puterii. Așa se face că în expoziția de afișe organizată la foaierul de la etaj al teatrului am găsit nume de dramaturgi despre care nimeni nu-și mai aduce aminte, iar istoricii teatrului românesc trebuie să caute serios în arhive, dacă vor să realizeze o radiografie a stagiunilor acelei perioade. Pe lângă nume promovate exclusiv pe motive politice, pe afișe am regăsit și nume ale dramaturgiei universale care au trecut proba timpului, textele acestora intrând în sfera clasicului. Se juca și atunci Molière și Shakespeare, chiar dacă mai puțin și nu orice piesă scrisă de aceștia ajungea să fie adusă la scenă. Ce e interesant este că acest fenomen de culturalizare forțată și pusă totalmente în slujba propagandei de partid a avut și efecte pozitive: în timp, s-a format un public de teatru, format din oameni care vin constant să (re)vadă spectacolele incluse în stagiunile curente ale teatrelor, pentru că marea majoritate a acestor teatre muncitorești există și astăzi.
În toate serile din cadrul seriei de evenimente culturale cuprinse în programul aniversării a 75 de ani de teatru la Petroșani am văzut în sala teatrului un public foarte educat, format din oameni de toate vârstele, un public cu un comportament adecvat pentru o sală de teatru; foarte puține telefoane pornite să fotografieze în timpul reprezentațiilor, liniște deplină în timpul jocului, nicio grabă în a părăsi sala de spectacole. Chiar dacă spectacolele propuse au fost inegale din toate punctele de vedere, cei din sală au aplaudat actorii, încurajându-i astfel să performeze pe mai departe. Nu e deloc ușor să faci artă într-un oraș cenușiu, foarte mic și depopulat masiv în ultimele decenii, ca urmare a politicilor economice dezastruoase ale statului român din anii postrevoluționari. Poate că aici se află și explicația includerii în repertoriul curent al spectacolului Minunea, un text care nu s-ar monta sub nicio formă pe nicio scenă din București. Textul scris de György Schwajda și montat de László Molnár dincolo de faptul că este datat excesiv, este și tezist, fiind alcătuit dintr-o serie de clișee verbale rostogolite ad litteram de actori, fără să capete plus valoarea care ar fi trebuit să fie adăugată de regizor. Oare câți din cei mai tineri, aflați în sală, au înțeles ce e cu Trabantul, mai știu ce înseamnă zețar sau au înțeles rolul personajului fetei îmbrăcată într-un costum ce semăna foarte mult cu celebrele kimono-uri chinezești? Am căutat ceva date despre spectacol pe site-ul teatrului, dar n-am găsit foarte multe (cred că site-ul este în construcție, pentru că n-am găsit niciun portofoliu artistic al actorilor angajați), ceea ce mă determină să izolez în memoria afectivă experiența în sine.
Repetiție generală și Avarul, cele două spectacole care au urmat m-au făcut să mai pierd din scepticismul cu care mă încărcasem în seara când s-a jucat Minunea. Texte din registre dramaturgice total diferite, scrise în epoci și mai diferite, montate de doi regizori care nu sunt nici pe departe la prima experiență scenică. Sorin Militaru, regizorul Teatrului I.D. Sîrbu a montat Repetiție generală și a dat publicului destul de multe motive să vină să revadă această producție. Un text destul de cunoscut specialiștilor, care are toate ingredientele unei parodii, dar care necesită foarte multă grijă la detaliu, pentru că fiecare personaj în parte devine principal într-un moment anume. O comedie care poate să aducă public, cu condiția, repet, să fie jucată cum trebuie. Trupa teatrului, chiar dacă inegală din punct de vedere valoric, dacă e în formă și joacă cu poftă, poate să facă o Repetiție generală memorabilă. Avarul rămâne, de departe, spectacolul preferat din tot ce-am văzut până acum. Cu o scenografie minimalistă, în fapt niște pereți mobili, supradimensionați, din foi de tablă găurite în partea superioară, Avarul aduce în fața spectatorilor o satiră mai vie ca niciodată. Costumele merită trecute într-o istorie a costumului teatrului românesc, ceea ce n-ar trebui să mire pe nimeni, pentru că Mc Ranin a fost premiat de mai multe ori pentru costumele realizate de-a lungul anilor. Trupa a jucat cu poftă, cei din distribuție și-au asumat rolurile și chiar dacă pe alocuri n-am înțeles unele decizii regizorale, spectacolul e cu priză la public. Muzica și mișcarea scenică au subliniat perfect fiecare replică în parte, astfel încât nimic din morala textului nu s-a pierdut pe drum. Molière rămâne un titan al dramaturgiei, orice ar fi.
Programul Galei Aniversare organizată pentru a celebra cei 75 de ani de teatru la Petroșani a inclus și spectacole pentru copii, colocvii, lansări de carte și o dezvelire de bust a actriței Ana Colda. Un program excelent articulat în jurul ideii de artă teatrală, o artă care nu se rezumă doar la producțiile scenice, la spectacolele regăsite în repertoriul curent al teatrului. Claudiu Groza, secretarul literar al Teatrului I.D. Sîrbu, critic literar cu state vechi, are suficient de multă experiență, încât să pună în evidență atât trupa de actori, cât și echipa managerială, oamenii care fac tot posibilul ca un spectacol să existe în forma lui scenică. E de urmărit evoluția acestui teatru în următorii ani, are potențial de dezvoltare, trupa e formată din artiști cu poftă de joc și cu o susținere din partea comunității locale s-ar putea face multe evenimente memorabile.
Fie ca la 100 de ani teatru să putem vorbi la timpul prezent despre un repertoriu valoric, o trupă profesionistă de top și despre niște oameni care au lăsat urme în memoria colectivă. Până atunci, La mulți ani, Teatrule! La mulți ani, artistelor și artiștilor care joacă pe scena Teatrului I.D. Sîrbu! Sunteți eroii culturali ai timpului prezent, ceea ce este cu adevărat memorabil.
***
Minunea – Teatrul Dramatic „Ion D. Sîrbu”
de György Schwajda
regia László Molnár
scenografia Cristian Marin
Distribuția: Daniel Cergă, Irina Bodea-Radu, Oana Liciu Gogu, Gheorghe Stoica, Andrei Șchiopu, Mihai Sima, Mihai Alexandru, Robert Vladu, Izabela Badovics, Patricia Buraga, Dorin Ceagoreanu
*
Repetiție generală – Teatrul Dramatic „Ion D. Sîrbu”
de Aldo Nicolaj
un spectacol de Sorin Militaru
Distribuția: Dorin Ceagoreanu, Oana Liciu-Gogu, Izabela Badovics, Patricia Buraga, Andrei Șchiopu, Bogdan Constantin Tălmaciu
*
Lansarea volumului Teatrul laborator – o metodă și un mod de viață de Bianca Holobuț (Târgu Mureș, Editura UArtPress, 2023)
Dezvelirea bustului actriței Ana Colda – actrița-simbol a Văii Jiului –, în sediul teatrului pe care l-a slujit întreaga viață
*
Avarul – Teatrul Dramatic „Ion D. Sîrbu”
de Molière
un spectacol de MC Ranin
coregrafia Hugo Wolff
producția Wilhelmina Kuron Bekesi
Distribuția: Oana Liciu Gogu, Mihai Alexandru, Patricia Buraga, Bogdan Constantin Tălmaciu, Simona Codreanu, Mihai Sima, Izabela Badovics, Laurențiu Vlad, Andrada Dobre, Gheorghe Stoica, Daniel Cergă
