„Măștile lui Hipocrate – de la anamneză la click”
Dr. Costin Duțu
Editura Meteor Press și Biblioteca Centrală Universitară „Carol I”
vă invită
sâmbătă, 27 septembrie, la ora 13:00, în Aula BCU “Carol I”, București, unde va fi lansat volumul „Măștile lui Hipocrate – de la anamneză la click”, scris de Dr. Costin Duțu, prefațat de Conf. univ. dr. Florian Bichir.
Invitați:
Conf. univ. dr. Mireille Rădoi, directorul Bibliotecii Centrale Universitare „Carol I”;
Conf. univ. dr. Florian Bichir;
Prof. univ. dr. Liviu Lucaci;
Flaviu Predescu — Jurnalist, scriitor, moderator cultural;
Dr. Costin Duțu — Autor;
Daniela Soare — Moderator lansare.
“În Măștile lui Hipocrate, doctorul Costin Duțu continuă să facă mai mult decât educație medicală, dezvăluindu-și experiența, arătându-și empatia și folosindu-și abilitățile de comunicare. Problemele pe care le abordează, cu ironie și autoironie, sunt cât se poate de actuale, având în vedere amploarea pe care au luat-o, la nivel societal lipsa educației, prejudecata, intoleranța, superficialitatea, incertitudinea și chiar inteligența artificială. Cartea indică și o cale morală spre ceea ce ar trebui să fie medicul modern, nevoit să se adapteze dar și să influențeze în bine o lume sufocată de informații false și egoism, în care exercițiul punerii în locul celuilalt s-a cam pierdut.” – Flaviu George Predescu – Scriitor