Intimitate – despărţirea de tradiție a individului

În prologul pentru prima ediție, Hanif Kureishi a explicat cauza reunirii într-o carte a unor texte datate temporal diferit. Acest melanj a stat la baza ecranizării omonime, regizate de către Patrice Chéreau și premiate în cadrul Berlin Film Festival. Romanul Intimitate, cele trei povestiri Licărire, Străini când ne întâlnim și Spleen au apărut anul acesta și în traducere românească, la Editura Humanitas Fiction, în cadrul colecției RaftulDenisei.

Povestea este aparent simplă. Jay, un intelectual, trecut de 40 de ani, trăiește în concubinaj cu Susan. Ambii stau bine financiar, ceea ce le permite o viață mai mult decât confortabilă în Londra; împreună au doi copii mici; Jay, periodic, o înșală, până apare Nina. De la această întâlniri încolo, adulterul capătă o altă dimensiune. Jay se hotărăște să iasă din neiubire şi să aleagă un alt drum, chiar dacă pe acest drum nu este așteptat de nimeni. Intimitate este decorsetarea și deconspirarea unei lumi marcate de rutină, este noaptea înainte de a pleca pentru totdeauna.

Privit critic, acest roman este făcut să ne scandalize, unele pasaje sunt aruncate pentru a ne șoca, cât și pentru a ne trezi dezgustul față de Jay. În general, lui Hanif Kureishi îi place să creeze personaje care: just don’t give a f***. Urmărind totuşi istoria și monologul interior ale eroului principal, reușim să empatizăm cu acesta. E interesant faptul că scrierea a apărut la scurt timp după ce autorul însuși și-a părăsit familia, în felul acesta Jay ar putea fi considerat un alter ego al lui Kureishi. Dincolo de acest lucru, înclinația filosofică a narațiunii o face mai mult decât o confesiune. Scrierea se percepe şi ca o reflecție asupra iubirii, pasiunii, moralității, libertății adevărate. Autorul jonglează cu câteva personaje pentru a crea o imagine completă a dezintegrării: Susan, Victor, Asif, Nina, figura mamei și cea a tatălui.

Susan, concubina, aparent implicată în relație, îl duce la terapia de cuplu, dar neagă lucruri elementare. Îl castrează metaforic, nu îl dorește și este foarte mirată că cineva ar putea să o facă. Se refugiază în serviciu și își umple golurile cu lucruri inutile:

Susan face treabă în bucătărie, ascultând ceva la radio și uitându-se afară, la grădină, îi place. Propria ei viață de familie, ca și a mea, a fost în general dezagreabilă. Acum se străduiește să cumpere lucruri bune și să pregătească mâncăruri gustoase. Chiar dacă avem ceva preparat, nu ne lasă să mâncăm pe o masă plină de ziare, de cărți pentru copii și de scrisori. Așază șervețele, lumânări și deschide o sticlă cu vin, insistând să avem o masă ca în familie, chiar dacă asta înseamnă tăceri nervoase sau certuri.

Îi plac licitațiile, unde cumpără tablouri neobișnuite, gravuri și mobilă care are adesea catifea uzată pe alocuri. Avem multe lămpi, perne și perdele, din care unele atârnă în mijlocul camerei, de parcă ar urma să înceapă o piesă; încerc să nu-i las pe băieți să se dea în leagăn pe ele. Există fotolii adânci, televizoare, telefoane, piane, combine și ultimele reviste și cărți în fiecare cameră.

Între Susan și Jay nu a existat pasiune, a fost bine. Susan nu îi aducea doza necesară de profunzime, doar disperare. Ea ar putea fi exemplul adus pentru a contracara spunerea lui Oscar Wilde : poți fi fericit cu orice femeie pe care nu o iubești.

Asif – prietenul moralist, soț și tată. Asif susţine sacrificiul. Asif e integru, are principii (…) Convingerile îi dau stabilitate, sens și un centru. Știe unde este; poate mereu să recunoască lumea, dar romanele preferate ale lui Asif sunt: Don Giovanni, Anna Karenina și Doamna Bovary – testamente de foc și trădare. Nu este deloc paradoxal: pentru a menține fațada, umbrele își caută refugiu. Preferințele literare ale lui Asif îi scad din credibilitatea argumentelor sale în favoarea luptei pentru fericirea casnică.

Victor – prietenul hedonist, divorțat. Viitorul probabil al naratorului. Tentația unei lumi erotice la îndemâna. Marele culegător din Mărul de aur al dorinței eterne a lui Kundera. Victor este posibilitatea unei libertăți, o cale spre o cunoaștere pierdută. Accesul la piața emoțională a consumerismului erotic, cărarea spre dorință a lui Jay:

Fustele, asemeni cortinelor de la teatru mai târziu, mi-au stârnit curiozitatea. Voiam să știu ce-i sub ele. Era o așteptare, dar şi o posibilitate. Fusta era un obiect intermediar; un lucru în sine și un mijloc de a ajunge în altă parte. Asta a devenit paradigma cunoașterii importante pentru mine. Lumea e o fustă pe care vreau să o ridic.

Victor este tentație, dar și pericol. Exemplu sfidător al pierderii calității de tată, al dezastrului parental.

Nina – iubita. O figură fluctuantă. Deși importantă, nu are importanță vitală în luarea deciziei finale, este chiar absentă. Nina e dorința însăși, regăsirea și posibilul final.

Jay își gândește plecarea minuțios și îndelung. Probând virtual viețile prietenilor săi, Jay încearcă să-și clarifice imaginea unui sine diferit, să depășească falsa narațiune a propriului tată profund nefericit în căsnicie.

Tata credea în loialitate. Pentru el, dacă erai acuzat de lipsă de loialitate, era ca și când ai fi fost făcut hoț. Dar față de ce ar fi fost loial? În fond, când ai nevoie, poți mereu găsi ceva de care să te legi printr-o credință încăpățână. Probabil el ar fi fost loial ideii de loialitate în sine, de teamă că fără ea lumea ar fi fost prădată de compasiune și individul ar fi fost vulnerabil.

Jay face efortul de a căpăta identitatea corectă și de a găsi suficiente motive pentru a ieși din eroare sfidând moralitatea și convențiile:

Am încercat să mă conving că să părăsești pe cineva nu este cel mai mare rău pe care i-l poți face. Oricât de sumbru ar fi, nu trebuie să fie o tragedie. Dacă n-ai părăsi nimic sau pe nimeni, n-ar fi loc pentru ceva nou. Firește, trecând mai departe comiți o infidelitate – față de alții, față de trecut, față de vechile noțiuni despre sine. Poate că fiecare zi ar trebui să conțină cel puțin o infidelitate esențială sau o trădare necesară. Ar fi un act de optimism, plin de speranță, o dovadă a încrederii în viitor – o declarație că lucrurile pot fi nu numai diferite, ci și mai bune.

Lăsând povestea la o parte, cartea dezvăluie multe întrebări esențiale. Când omul poate fi considerat cu adevărat liber? Cum putem ieși din prea mult compromis. E prea mult să vrei să ai o intimitate tandră și completă? E prea mult să vrei să dormi în brațele drăgăstoase ale cuiva? Care ar fi prețul, iar dacă ai ști prețul, ai fi dispus să îl plătești? Și ce ai lua cu tine dacă ai pleca pentru totdeauna? Hanif Kureishi este inclus, pe bună dreptate, în lista celor mai mari 50 de scriitori britanici de după 1945, iar Intimitate este cu adevărat o creaţie importantă. Ar fi nedrept să o limităm doar la o incursiune, fie ea și complexă, în psihicul masculin, atât timp cât pune în lumină adevărata problemă a acestei societăți, și anume despărţirea de tradiție a individului. Responsabilitatea față în față cu dorința de a trăi. Cu toate acestea, nu putem să îl judecăm pe Jay și să facem din el stindardul hedonismului, țapul ispășitor al unei generații consumeriste; Alain de Botton spunea undeva că intimitatea născută între iubiți are tendința să se transforme în poveste, este mitul pe care se ține/construiește cuplul. Odată dispărută intimitatea, iubiții riscă să rămână doar o istorie, ceea ce de fapt s-a și întâmplat în cartea lui Hanif Kureishi.

Intimitate și alte povestiri de Hanif Kureishi