PÉTER DEMÉNY (n. 24 iulie 1972) este scriitor, poet, traducător, publicist, profesor la Facultatea de Litere a Universității Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca și redactor la revista literară Látó din Târgu-Mureș. A publicat de-a lungul timpului poezie, proză, eseuri, studii critice și publicistică literară. Semnează traduceri în maghiară din Nichita Stănescu, Gabriel Liiceanu, Ștefan Bănulescu, Ioan Es. Pop, Ștefan Borbely, Alexandru Ivasiuc, Constantin Țoiu și Eugen Uricaru. În limba română publică eseuri, articole și versuri în Observator cultural, 22, Bucureștiul cultural, Ziarul de duminică, Apostrof, Teatrul azi, Corso și pe platformele online LiterNet.ro și Literomania.
***
E o diferență foarte mare între ID-ul dvs. de facebook și numele propriu. De unde ideea să vă luați numele de Ivan Karamazov?
Dostoievski e scriitorul meu preferat, iar Frații Karamazov atinge o problemă foarte profundă pentru mine, patricidul. Ivan este cel mai inteligent dintre frați și, dintr-un punct de vedere, cel mai laș. Dimitri este un instinctual, Alioșa este un religios care-și asumă alegerile, iar Ivan este un bântuit, un intelectual care spune că totul îi este îngăduit omului, dar când ajunge în fața faptei, atunci nu poate să o comită. Când am pornit facebook-ul cred că am fost un naiv, pentru că nu mi-am dat seama instantaneu că aici oamenii se înscriu cu numele lor adevărate și atunci m-am înscris cu acest nume. Unii mi-au spus că sunt foarte arogant, alții m-au întrebat de ce.
Știți limba rusă?
Nu, din păcate nu.
Cred că v-ar fi plăcut să traduceți din rusă Dostoievski. Cred că ar fi fost o adevărată provocare. Dar ați fost pus vreodată în situația de a traduce Dostoievski dintr-o altă limbă, să spunem din limba engleză?
Nu am fost pus în această situație. Câteodată, m-am gândit chiar eu să traduc un text care mi-a plăcut dintr-o altă limbă, dar totuși nu e text. Dar traducătorul trebuie să știe să stăpânească limba sursă a textului.
Când am primit lista cu numele pentru interviuri, am ales instantaneu să fac interviu cu dvs. E drept, mă gândeam să intervievez traducătorul, dar după dezbaterea de ieri despre multitasking mi s-a schimbat total viziunea. Așa că o să încep cu următoarea întrebare: vă considerați o persoană multitasking (iertați-mi barbaria exprimării)?
Sunt destul de multitasking. Am bloguri, am rubrici la diferite reviste, am o slujbă ca redactor, sunt profesor asociat Filologia din Cluj, sunt traducător. Anul acesta am lucrat ca traducător din limba maghiară. Deci, mă numesc eu aventurier, dar câteodată mă simt prea îndrăzneț în ceea ce fac, dar oricum fac multe.
Toate sunt parte din aceeași sferă.
Da, din sfera culturii. Sunt și organizator cultural, organizez serii de discuții la Cluj (pentru că eu sunt clujean); am inventat o serie de discuție cu actorii și oamenii din Teatrul Maghiar de Stat care au părăsit țara și din trei în trei luni organizez aceste întâlniri.
Sunteți o persoană și o personalitate a lumii literare din România, intenționat nu spun românești. Etnic maghiar, cu limba materna maghiara, dar care iubește foarte mult și limba română, activează deopotrivă în cele două medii culturale. Am dreptate? Cât de cunoscut este Péter Demény în Ungaria?
Sunt și în Ungaria destul de cunoscut, mai ales ca critic literar. Este o diferență între cele două culturi. Chiar cu ultimul meu roman, Splendidul mistreț, am experimentat asta. Cronicile maghiare au fost destul de reținute, dar cele românești au fost aproape imnice. E o chestiune de lejeritate sau de nu știu ce, dar această diferență există.
Deci sunteți acasă în ambele medii culturale.
Da, da, sunt destul de acasă în ambele. Un om care trebuie pornit pe un drum. Nu sunt omul care intră în cameră și e deja în centrul atenției; eu sunt ca schiorul acela care parcurge niște metri și abia apoi sare. Nu sunt pierdut, nu sunt taciturn, doar trebuie să fiu pornit.
Cu Péter Demény și Nichita Danilov la FILIT 2022
Ghidul ipocriților, Pălăvrăgeala vagabonzilor, Splendidul mistreț sunt câteva din titlurile cărților scrise de dvs. Pe care dintre ele v-o doriți reeditată? La care dintre ele ați mai umbla la text?
Este și o chestiune de timp aici. Splendidul mistreț, ediția originală a apărut în 2017, deci e prea devreme ca să fie reeditată. Am avut un roman, Reluare, în limba maghiară, de aceea am și fost invitat anul acesta aici. Pentru că am împlinit 50 de ani. El a apărut în 2006 și mi s-a părut fain să apară din nou anul acesta. Dintr-un anumit punct de vedere, este romanul meu preferat, pentru că este vorba acolo despre problemele pe care le-am atins vorbind despre Frații Karamazov. E un roman despre copilăria mea.
Reeditarea implică automat și o revizuire a textului?
Aș minți dacă aș revizui prea mult.
Aveți vreun roman sau o carte pe care ați renegat-o?
Primul meu volum de versuri nu că l-aș renega, dar totuși nu sunt versurile mele. A apărut în 1994, când aveam 22 de ani. N-am așteptat nimic mai mult decât să-mi apară un volum și când am fost sunat de editură chiar am scris în grabă câteva versuri.
Ce prețuiți (d.p.d.v. literar) mai mult: popularitatea sau buna cunoaștere? Sunt scriitori sau oameni de cultură despre care se vorbește mult, dar a căror operă nu este atât de bine cunoscută.
Ieri l-am văzut pe John Boyne și mi s-a spus că este un scriitor popular. Înțeleg că lucrurile chiar așa stau, pentru că după cartea aceea cu pijamale a fost făcut și un film. Dar mi s-a părut totuși un tip foarte inteligent și distractiv, dar nu vreau să spun asta în sens peiorativ. Așa îmi place să fie un scriitor ca ființă socială. A făcut un tandem foarte reușit cu Robert Șerban [una din SERILE FILIT ale ediției 2022 a fost dedicată dialogului dintre cei doi].
Boyne este un caz fericit; este și popular și citit. Trebuie sau nu trebuie să avem o literatură comercială? Sau o astfel de piață?
Printre scriitorii mei preferați se numără cei care au scris romane polițiste: Simenon, Agatha Christie. N-o să spun că Simenon este Dostoievski, dar are niște atmosfere și niște personaje, titluri, observații care deschid în mine o lume. Mă întorc mereu la ele. Nu știu cum este titlul romanului în limba română, dar este despre un tip care stă pe o bancă și acest om nu vrea să se întoarcă acasă pentru că are o soție și o familie care mereu îl umilește. Asta este foarte frumos: tu care ești umilit acasă, stai în Paris și-i spui soției că lucrezi până nu știu când, de fapt el fusese dat afară din serviciu. Nesiguranța și singurătatea și toate celelalte lucruri sunt prezentate atât de dens și de bine artistic, încât chiar nu văd diferența între un autor serios și unul neserios.
La fel cum se face diferența între autori canonici și autori necanonici. Iarăși, mi se pare că e o distincție care nu face bine nimănui, nu ajută cititorul să se apropie nici de unii, nici de ceilalți.
Mai de mult, un scriitor maghiar din Transilvania mi-a povestit că a trăit anii războiului citind anumite cărți. Niciodată nu știi ce te scoate la liman, iar în anumite momente grele chiar dispare diferența dintre Nabokov și John Boyle. Tu ai nevoie să trăiești și această diferență dispare.
De unde nevoia de a traduce? Cum ați ajuns la prima traducere?
Prima traducere chiar nu țin minte când a apărut. Într-o zi am făcut o pauză de la traducerea asta mare care m-a omorât (cea la care lucrez în prezent) și am căutat pe youtube Tudor Gheorghe; el, la un moment dat, s-a oprit din cântat și a început să recite o poezie. Nu spune autorul și nici titlul, dar era despre un chiriaș grăbit, niște versuri rafinate. Am căutat și erau versurile lui Topârceanu, Balada chiriașului grăbit. Și atunci, instantaneu, am tradus poezia și am pus-o pe facebook. Sunt un fel de burete: intră în mine, dar și vreau să iasă din mine, ca să se bucure și maghiarii de poezia românească. Sau am tradus versurile scrise de Horațiu Mălăele, le-am găsit pe facebook, mi-au plăcut și le-am tradus.
Spontaneitatea dvs este asociată cu generozitatea. E o combinație mai rar întâlnită la scriitorii contemporani.
Le Festivalul Poezia e la Bistrița exact așa am fost prezentat. A mai fost folosit un cuvânt, de care nu-mi aduc aminte acum, dar da, s-a folosit cuvântul generozitate.
Péter Demény la FILIT 2022
La FILIT 2022 este o secțiune dedicată traducătorilor și din reacțiile participanților de anul trecut știu că ea acoperă o mare nevoie a specialiștilor. Pentru traducătorul Péter Demény care este rostul acestor ateliere/sesiuni/întâlniri ale traducătorilor în și din limba română?
La ateliere n-am participat. Dar cred că eu sunt un caz atipic, pentru că o bulgăroaică sau un norvegian nu s-au născut aici și au învățat limba română dintr-o coincidență sau dintr-o întâmplare fericită. Eu am învățat-o pentru că trebuia. Chiar adineauri, i-am explicat doamnei care mi-a luat interviu că a trebuit să mă lupt cu diferite prejudecăți, ale bunicilor mei, legate de Trianon, Ungaria Mare. Chiar am trecut printr-o autoeducare, dar cred că și din această cauză n-am fost chemat la atelierele de traduceri, pentru că oamenii nu prea știu unde să mă așeze. Monica Joița a moderat mai multe discuții la care am participat și eu, dar la prima dintre ele m-a prezentat ca făcând parte din această categorie multitasking; acolo erau traducători, erau manageri culturali, era Dan Lungu și eram și eu.
Erați o tipologie specială! Ceea ce nu e tocmai rău! Dar v-ați dori să luați parte la aceste ateliere?
La discuții am luat parte, la ateliere nu. Dar mi-ar plăcerea să iau parte, pentru că nu sunt profesor din întâmplare, chiar îmi place să vorbesc, să predau, să fac simțit farmecul limbii și literaturii unor oameni care nu știu.
Aveți o listă cu traduceri foarte eclectică, semn că vă place să vă mișcați în mai multe medii artistice. Cum v-ați pregătit pentru traducerea unui volum din Ștefan Bănulescu (am dat un nume la întâmplare)?
Procesele diferă. De Ștefan Bănulescu m-am îndrăgostit în facultate; Liviu Petrescu ne-a dat la bibliografie literatura lui Bănulescu și mi s-a părut atât de fantastică, atât de apropiată de Marquez, ambii oameni cu fantezii debordante, încât l-am tot citit și am tot așteptat ocazia să poate fi tradusă opera. După mulți ani, am obținut o bursă și am găsit o editură care să tipărească Cartea milionarului în limba maghiară. Toate bufnițele a apărut la aceeași editură, datorită faptului că Filip Florian este foarte bun prieten cu un grafician cu care s-a întâlnit acolo, în Miercurea Ciuc. Am fost într-o tabără de creație cu a doua mea soție, unde nu era semnal și nici acces la internet și atunci am citit Toate bufnițele a treia oară, cu creionul în mână și foarte aplicat, pentru că nu puteam face altceva decât să citesc Filip Florian!
Filip Florian știe?
Cred că știe. Pavel Șușară m-a văzut într-o zi la televizor și m-a sunat: cred că dvs sunteți omul potrivit; am un poem despre Sisi și vă rog să-l traduceți. Vă plătesc cât trebuie, am tradus și după niște ani am găsit editură și pentru această carte. Eu cred că nu e bine să traduc doar operele oamenilor care au aceleași idei cu mine.
Ați tradus vreodată doar pentru sertar, în speranța că o să apară vreodată, că o să găsiți o editură? Sau traduceți doar la comandă?
Pavel Șușară a fost pentru sertar, pentru că editură a trebuit să găsesc eu și au trecut cinci-șase ani până să găsesc. Poeziile lui Constantin Abăluță, ale Anastasiei Gavrilovici sau ale oricui altcuiva le traduc pentru sertar, adică pentru revista pentru care lucrez, dar nu s-a ivit încă ocazia să public un volum cu toate aceste poezie, deși s-au adunat destul de multe.
Veți risca să traduceți un roman scris de dvs? Știu că nu se face asta, dar totuși întreb.
Nu, nu, pentru că este o energie care nu are de-a face cu nimic. Nu știi cum se face, cum nu se face, nu ține de dicționar, de sinonime, de explicații, nu ține de nimic. Dar este o energie care există, se simte când răsfoiești cartea sau când miști mouse-ul și care se pierde dacă n-ai inspirație.
Aici intervine sensul peiorativ al verbului „a traduce”, mă traduc pe mine în sensul negativ, acela de mă trădez.
Am aplicat la Bursele Cărturești și prietena mea mi-a spus că într-o zi am pus pe facebook o poezie și ar fi bine să o traduci în română. Am încercat, am tradus poezia, dar ea mi-a spus că nu e la fel de bine ca în maghiară.
V-ar plăcea să vă traducă cărțile cineva anume?
Nu mă gândesc la o persoană concretă, dar mă gândesc la o persoană îndrăzneață și liberă, în sensul adevărat al cuvântului, cineva care e și puțin poet și puțin nebun, mereu îndrăgostit. Nu mi-ar plăcea ca textele mele să fie traduse de cineva care e conservator ca atitudine.
Un plan profesional pentru următorul an? Ce aveți în lucru?
Sunt un om care stau tot timpul în expectativă, dar și măcinat de tot felul de tensiuni majore, de aceea nu mă pot dedica unui singur vis. Nu pot să mă așez la birou și să lucrez opt ore nonstop, am nevoie de impulsuri. Dacă scriu un roman, atunci scriu și la o poezie. Mereu fac mai multe lucruri.
Deci, rămânem în nota aceasta de multitasking.
Da, categoric da. Câteodată sunt deranjat de această atitudine a mea, mai ales când am de pus la punct detalii care țin de activitatea mea de manager cultural. Dar așa funcționez.
