Ana Maria Ciobanu este lector la Fundația Calea Victoriei și le vorbește celor interesați despre ce știe ea mai bine: cum se face jurnalism de calitate și care este legătura între charisma personală și scriitură. Este tânără, prea tânără pentru cât de grave sunt subiectele pe care le urmărește de ani de zile, unul dintre tinerii de care-mi este tare drag și pe care caut să-i am mereu în preajmă. Mai multe despre ea în următoarele rânduri și nu uitați, dacă vreți să o cunoașteți aveți întâlnire cu ea pe 11 octombrie la Fundația Calea Victoriei.
Încep cu sfârșitul: recomanzi unui tânăr din România să facă jurnalism? Cum ți-ai construi argumentația?
Dacă e curios, corect şi muncitor, da. E o şansă uriaşă de a te îmbogăţi ca om, prin experienţele pe care le povesteşti mai departe. Dacă îţi faci treaba bine, înveţi să te uiţi la oameni fără să judeci – iar asta e o lecţie care din punctul meu de vedere merită multe nopţi nedormite, luni neplătite şi incertitudini. În plus, cred că e nevoie de jurnalişti cu alte valori decât cele pe care le putem observa astăzi. Dacă nu ne place ceva la presa din România, sunt şanse de schimbare cu oameni care îşi doresc asta. Aşa că da, aş recomanda jurnalismul cuiva care abia aşteaptă să se scufunde în vieţile altor oameni de dragul adevărului şi al poveştilor care pot schimba ceva în noi.
Acum ceva ani circula butada conform căreia ca să ajungi să faci jurnalism în România trebuie să faci orice alte studii decât cele de jurnalism. S-a schimbat starea de fapt astăzi?
Personal am pornit pe drumul ăsta ca studentă la comunicare şi am urmat apoi un master la jurnalism. Am colegi extraordinar de buni care au studiat altceva, dar şi colegi care au scris la revista liceului, apoi au studiat la FJSC. Nu cred că diploma contează, ci determinarea. Dacă vrei să intri în lumea asta pentru că te frig degetele şi te arde curiozitatea, vei intra indiferent ce scrie pe diploma de licenţă.
Care crezi că ar fi cele 3 calități esențiale pentru un jurnalist etichetat ca fiind „foarte bun profesionist”?
Corectitudine, curiozitate şi empatie.
Tinerețe vs maturitate, experiență vs prezență de spirit; pentru a fi un bun profesionist media este nevoie de trecerea anilor și, implicit, de acumulare de experiență, sau poți să ai talent și charismă și să „pedalezi” pe cele două încă de la început? Întrebarea poate părea redundantă, dar aud mult prea des în ultimul timp tineri care afirmă senin că se vor descurca la fața locului sau că se vor orienta ei cumva.
Nu cred în talent. Pentru mine scrisul este un meşteşug perfectibil. Oricâtă charisma ai avea şi oricât de bine te-ai juca cu limbajul, nu poţi suplini lipsa documentării, originalitatea unghiului de abordare, profunzimea materialului. Cred însă că toate astea nu ţin neapărat de vârstă, ci de respectul pentru munca pe care o faci. Dacă îţi respecţi munca şi oamenii despre care scrii, poate că vei deveni tot mai bun, mai charismatic, mai sigur, cu o voce recognoscibilă. Dar dacă ai o etică discutabilă a muncii, nu cred că trecerea timpului te face un bun profesionist.
Ești autoarea unui material dedicat violenței familiale, apărut în DOR. Subiectul mă interesează din „n” motive, două fiind mai importante: am lucrat acum ceva ani (în calitate de formator) cu preoți, preotese și profesori de religie pe prevenirea și combaterea acestui fenomen (proiectul era derulat de IOCC în colaborare cu BOR și mai avea două mari componente – prevenirea infectării cu HIV și dezvoltare comunitară); al doilea motiv: nu cunosc foarte mulți ziariști care să facă o „pasiune/obsesie” pentru acest subiect (bine, nu am în vedere „știrile de la ora 5” sau „can-can-ul ieftin). Tu cum ai ajuns să scrii despre acest fenomen?
Scriu despre violenţă în familie din 2014, împreună cu colega mea Oana Sandu pe platforma violenta.decatorevista.ro. Putem să-i spunem obsesie, am strâns peste 20 de interviuri cu victime ale violenţei şi alte câteva zeci cu profesionişti care luptă cu această problemă gravă a societăţii noastre. Mi-am dorit dintotdeauna să scriu despre asta pentru că e gunoiul de sub preşul multora dintre noi. Dacă nu am avut acasă, cu siguranţă avem vecini pe care i-am auzit lovindu-şi copiii, colege care au venit cu vânătăi la serviciu, verişoare pe care le-am adăpostit de furia vreunui iubit, prietene care nu au voie să iasă în oraş. E un subiect care ne priveşte pe fiecare dintre noi, oricât am vrea să ne ferim, să întoarcem privirea, să dăm televizorul mai tare ca să nu mai auzim scandalul de la vecini.
Un jurnalist trebuie să fie și lider de opinie/formator de opinie? Care crezi că este cu adevărat rolul unui profesionist media în societatea contemporană?
Mă feresc de certitudini. Cred că rolul unui reporter este să caute adevărul şi să-l dea mai departe, lăsându-i pe alţii să judece. Desigur, avem nevoie de opinii argumentate şi de dezbatere în societatea contemporană. Eu prefer însă să mă informez de la jurnaliştii care nu se specializează în părerologie şi care nu pun pe primul plan brandul lor.
Cultura profesională a unui jurnalist este compusă din: …..
Depinde de jurnalist şi de specializarea lui 🙂 Pentru români cred că trebuie să înceapă cu Filip Brunea Fox, un reporter interbelic de la care avem de învăţat şi astăzi în termeni de originalitate, fler pentru personaje şi subiecte interesante, chiar şi stil.
Viața unui jurnalist are alt ritm decât cel comun nouă. Cum te-ai acomodat cu această realitate?
Firesc. Trecând din facultate la o viaţă de freelancer, am învăţat să-mi fac programul singură. Au fost perioade când m-am suprasolicitat, dar şi săptămâni când ai libertatea de a nu face nimic lunea sau marţea, de a scrie de la mare sau din Deltă. E un ritm alert care te lasă fără weekenduri sau sărbători, dar îmi place libertatea alegerii. Mă tem că nu m-aş mai putea întoarce la un ritm obișnuit.
Eu cred că esențială în obținerea/atingerea performanței este perseverența; dacă ești de acord cu ideea mea, te-aș ruga să-mi spui cum ar trebui întreținută această perseverență, astfel încât să nu devină obsesie, dar nici să se dilueze până la dispariție.
Cu siguranţă. Când iubeşti ce faci, ai automat disciplină şi determinare. Nu te laşi pentru că îţi pasă de oamenii despre care scrii şi îţi pasă de cititori şi consideri că munca ta e importantă.
Ai deja în spate câteva proiecte (inclusiv cel de la Calea Victoriei). În viitor, vei rămâne fidelă acestora, vei căuta și altceva, care ar fi direcția ta de dezvoltare profesională?
Rămân fidelă atelierelor de jurnalism narativ pentru începători pentru că regăsesc în ele bucuria pe care am simţit-o eu când am descoperit lumea asta. Visez să transform un subiect mai vechi într-o carte, muncesc să învăţ tehnici de storytelling pentru radio şi tot ce-mi doresc e să pot să fac munca asta în continuare. Să crească publicul pentru nonficţiune.
Tare mi-ar plăcea să găsesc cel puțin două soluții pentru combaterea stării de incultură, de dulce mediocritate ce tinde să cuprindă toți mai mulți tineri. Crezi că există aceste soluții?
Entuziasmul şi pasiunea profesorilor/îndrumătorilor cu care se întâlnesc. Fără modele la care să aspiri şi care să te zgândăre fără să te preseze, fără să te acuze, e greu să ţi se deschidă apetitul pentru lectură sau scris când sunt atâtea alte activităţi mai la îndemână. Cred că ducem lipsă de modele şi de oameni pasionaţi dispuşi să dea mai departe din energia lor.
O invitație celor care vor să vină la atelierul tău de la Fundația Calea Victoriei?
Vă aştept cu drag să descoperim împreună care sunt poveştile care ne apropie, ce putem învăţa unii de la alţii şi care este propriul nostru fir narativ.
