Dacă m-ar întreba cineva ce zi a fost astăzi, n-aș ști să spun altceva decât «Ziua când Vlad (Eftenie) a fost la „Tudor Vladimirescu” în vizită». Prea puțin mai contează ziua din calendar, după o astfel de întâlnire, și nu exagerez deloc.

scurta-istorie-a-timpului_1_fullsizeDupă cum bine știți, elevii mei nu sunt la prima întâlnire cu oameni care au ceva de spus în domeniul lor; de prin septembrie 2015 și până acum i-am tot scos din zona lor de confort și am încercat să le arăt că există și alternative la plictis și resemnare. Dar, treptat, au început să aibă și preferințe, acum sunt în etapa când își doresc să-și întâlnească idolii sau să cunoască oameni care i-au impresionat prin performanța obținută (îmi cer tot mai des să le facilitez întâlnirea cu sportivi de top). Ideea cu Vlad Eftenie mi-a venit după ce am citit pe contul lui de facebook o postare mai lungă, în care îi îndemna pe tineri să-și caute calea și să încerce să facă doar ceea ce le place (dar în cel mai bun sens cu putință). Mi s-au înfiripat în minte o sută de întrebări care tot veneau tăvălug, până m-a străfulgerat ideea: „Ce-ar fi să-l aduc la liceu să le vorbească alor mei?”. Deschis și gata de acțiune, a răspuns aproape instant provocării.

despre-nerabdarea-de-a-fi-rabdator-dan-c-mihailescu-si-ciprian-macesaru-in-dialog-epistolar_1_fullsizeDespre ce le-a vorbit astăzi? Culmea, nu despre fotografie! Era cât pe ce să nu le arate nici măcar binecunoscutele lui reușite din domeniu (în final, am reușit, totuși, să vedem „Sărutul”, fotografia premiată la Sony Awards Photography 2014 și încă două, la fel de cunoscute și ele). Convenția fusese să le povestească despre motivație, despre pasiune, despre cum să-ți găsești propria ta cale în viață. Și cam despre asta a și vorbit Vlad, plecând de la experiențele lui de licean – cel care și-a dorit să ajungă mecanic de locomotivă și care era prea timid ca să vorbească liber sau ca să atragă atenția asupra lui; despre cât de mult contează să-ți valorizezi corect reușitele și să nu-ți pese de părerile celorlalți; despre valoarea timpului (ce înseamnă să nu pierzi timpul); despre cât de mult contează să ceri de la tine mult, să-ți dorești tot timpul să fii cel mai bun în ceea ce faci; despre cum ajungi să faci din plăcere și cu pasiune performanță; când ajungi să nu mai simți efortul de a învăța, ci doar plăcerea de a ști cât mai multe; despre rolul părinților în formarea ta ca om, dar și al profesorilor, despre cum a ajuns să descopere jazz-ul etc.

curajul-de-a-fi-tu-insuti-arta-de-a-comunica-constient_1_fullsizeCe mi-a plăcut foarte mult la întâlnirea de astăzi? A fost interactivă, în ciuda faptului că elevii habar n-aveau cine e invitatul (nu le-am suflat o vorbă, nu le-am spus nimic despre cartea lui vizită); la sfârșitul celor aproape două ore ajunseseră să caute pe internet date despre el sau contul lui de facebook. Vlad însuși i-a provocat să-i adreseze întrebări, pentru că (și asta a fost surpriza cea mai mare, și pentru ei, dar și pentru mine!) le-a oferit premii trei cărți pentru cele mai bune trei întrebări. Ce cărți? Dintre cele citite de el, și care i-au plăcut atât de mult încât a ajuns să le facă cadou celor din jurul lui: „Curajul de a fi tu însuți. Arta de a comunica conștient” de Jacques Salomé; „Scurtă istorie a timpului” de Stephen Hawking; „Despre nerăbdarea de a fi răbdător. Dan C. Mihailescu și Ciprian Măceșaru in dialog epistolar”. Și chiar i-a stârnit să-i adreseze întrebări dintre cele mai bune, cu miez, cea mai bună dovadă a faptului că Vlad Eftenie a fost auzit și ceea ce a avut/vrut să le transmită i-a atins.

Întâlnirea de azi mi-a confirmat că: proiectul Întâlnirile de la „Tudor Vladimirescu” este necesar tinerilor; dacă oamenii care vin să le vorbească elevilor sunt sinceri, au darul vorbirii, nu sunt aroganți și nici distanți față de auditoriu, atunci mesajul chiar ajunge acolo unde trebuie; perseverența, motivația, cultura generală solidă, experiențele diverse fac, toate împreună, casă bună cu succesul în domeniul în care-ți propui să te impui; charisma personală este ingredientul cheie atunci când vrei să-i câștigi pe tineri de partea ta, când vrei să te faci auzit.. Peste toate acestea se adaugă ingredientul principal – plăcerea, să-ți placă cu adevărat ceea ce faci.

Update: la ora când public articolul pe site, unul dintre câștigătorii cărților deja a citit jumătate din carte! E un semn bun, nu-i așa? 🙂

Share.

About Author

Avatar photo

Editor-coordonator Bookhub.ro. Câteva dintre pasiunile mele le găsiți reflectate în cele scrise aici. Muzica, teatrul și literatura își găsesc drumul, cum-necum, spre mintea, inima și sufletul meu. Am nevoie de frumusețea acestora reflectată în forme sonore, producții teatrale sau cărți foarte bune, astfel încât să (re)descoper oamenii așa cum sunt: frumoși.

Comments are closed.

Descoperă mai multe la Recenzii, interviuri și evenimente culturale ISSN 2501-9783 ISSN-L 2501-9783

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura