Închidere de festival en fanfare – Concert Suburbia11 la Festivalul Româno-American

Un foarte bun prieten, sucevean și mare, mare amator de rock, îmi spunea acum câțiva ani că pentru el nu există decât două ritmuri: fie foarte rapid, fie foarte lent. Era (și este) fan Zdob și Zdub și genul care în tinerețe mergea la concerte rock oriunde ar fi fost acestea. Primele acorduri ale concertului Suburbia11 – concert ce a închis Festivalul Româno-American organizat de Filarmonica de Stat Sibiu – mi-au stârnit memoria afectivă și m-au provocat să mă întorc în timp cu mai bine de 15 de ani. Asta nu înseamnă că soundul cultivat de cei de la Suburbia11 este unul prăfuit sau anost, nici pe departe. Este doar semn de muzică de foarte, foarte bună calitate.

A cânta punk sau reggae în zilele noastre e semn de curaj, dar și semn de personalitate muzicală distinctă. Din punctul meu de vedere muzica bună nu se demodează, doar orchestrațiile și aranjamentele muzicale pot da trimite la cutia cu vechituri melodii cu adevărat bune. Pe de altă parte, se știe că muzicieni foarte buni, cu studii de specialitate și întinse pe ani de zile, au cântat în diverse formule diverse stiluri, care aparent n-au nimic în comun cu muzica clasică. Așa se face că și în cazul Suburbia11 putem vorbi de o structură clasică a trupei, asigurată de Medve Sandor, cel care face parte și din orchestra Filarmonicii de Stat Sibiu, un excelent instrumentist, care reușește să pună în valoare instrumentele și căruia nu-i este frică de improvizații și adaptări stilizate.

Cheia succelui la publicul de orice vârstă, căci da, aseară pe esplanada din fața Sălii Thalia au fost oameni de toate vârstele, rezidă în calitatea cântării în sine, dar și în calitatea compozițiilor. O combinație de rapp, reggae și ska, fără rabat de la ritm și culoare. Peste toate, vocile se aud cum trebuie, nu stai să-ți întrebi vecinul ce-a zis, semn că efectele nu sunt excessive, ci lasă cale sunetului să se audă așa cum trebuie. Habar n-aveam că reggae încă mai are fani în România, mai cu seamă în rândul tinerilor, dar iată că se poate. Pe de altă parte, convertirea ritmurilor tradiționale românești într-un mix de sunete care devine cel mai bun pașaport universal ține și de felul cum reușesc cei din Suburbia11 să orchestreze fiecare melodie în parte. Ziua Inconștienței, Punkista, King of the Dance, toate s-au auzit impecabil, astfel încât adevărata provocare pentru public a fost să stea pe scaune, cuminți și păstrând distanța regulamentară impusă de legile în vigoare. Individualități puternice, dar conștienți de faptul că muzica bună este rezultatul unei colaborări de calitate, cei din trupa Suburbia11 demonstrează că se pot adapta oricând rețete de succes, cu condiția să știi ce vrei.

Bogdan Munteanu mi-a adus aminte de Il Dottore – aka Valentino Rossi (mă refer la alură și mod de manifestare, temperamentele fiindu-le foarte asemănătoare), Medve Sandor are o ținută unică, derivată dintr-o versatilitate înnăscută, dar și cultivată în timp (genul de bărbat pe care haina de costum cade impecabil, dar care se simte la fel de ok și într-o ținută sport, lejeritatea dictindu-i fiecare gest), Dragoș Pătrău pare genul retras până la primul solo, pe Alex Ciobotaru îl simți în așteptarea primului solo, îi vezi freamătul. Cât despre Claudiu Falamas, ce să zic, e o apariție în sine; îl văzusem în public într-una din serile trecute, nu m-am gândit decât că ar putea fi un foarte bun student la arte plastice după cât îi era de colorat părul. Iată că nu m-am înșelat prea mult, dacă e să înlocuim artele plastice cu cele muzicale. Voce cu timbru distinct, care nu înghite cuvintele, ci le lasă să se audă clar, care se aude fix cât și cum trebuie. O apariție dezlănțuită la momentele oportune, care se plimbă dintr-o parte în alta a scenei, genul de vocalist care face kilometri în timpul unui spectacol, dar fără să obosească sau să deruteze publicul, chiar dacă ținuta în sine e de un ecclectism aparte: de la ochelarii mari și rotunzi a ala John Lennon și până la șosetele de un roșu țipător care n-au nimic în comun cu verdele pletelor.

Indiferent ce cântă – cover-uri ale trupelor preferate (Manu Chao, Dubioza Kolektive, Cat Empire sau songuri originale – cei de la Suburbia11 știu să facă publicul să intre în starea de ascultare și să-i provoace la dans chiar și pe cei mai conservatori/sceptici melomani.

Nu cred că poate fi gândită o încheiere de festival de vară mai bună ca cea de care a avut parte Festivalul Româno-American al celor de la Filarmonica de Stat Sibiu. Directorul acesteia (și organizatorul șirului de evenimente), Cristian Lupeș, dă dovadă de flexibilitate, creativitate și lipsă de prejudecăți, alcătuind programe de festival de genul celui despre care vorbim aici. A aduce într-o singură ediție concerte simfonice, concerte de jazz, cafe concert, fusion de genul celui propus de Suburbia11 e dovadă de creativitate pusă în slujba Thaliei. Pe de altă parte, este evident că dacă vrei public de toate vârstele la concertele propuse în mod obișnuit într-o stagiune de muzică clasică, trebuie să faci ceva ca să-i șia tragi, trebuie să fii deschis și să le propui concerte cu formule surprinzătoare. Ceea ce s-a întâmplat în cadrul ediției 2020 a Festivalului Româno-American este dovada vie că se poate, fără rabat de la calitate și mai mult ca sigur că la viitoarele concerte ale Filarmonicii de Stat Sibiu vor fi în sală și mulți dintre tinerii pe care i-am zărit seară de seară pe esplanada din fața Sălii Thalia.

Până la o nouă ediție a Zilelor Muzicii Româno-Americane nu ne rămâne decât să păstrăm în memoria afectivă sonoritățile serilor de iulie 2020 și să ne cultivăm în continuare spiritele cu porții de libertate din ce în ce mai mari.