Dacă vreo gură-spartă evadată de la Socola, „sanatoriul” fiind una dintre scenele romanului care transcende genurile policier, noir, mistery&thriller, Trimisul special fiind cel mai nou al maestrului George Arion, v-ar spune că este o carte cu… Jack Spintecătorul, s-ar înşela din mai multe puncte de vedere şi nu v-ar strica prea multe din plăcerile lecturii. Plăceri vinovate sau nu!
Deoarece, ca şi în alte cărţi ale domniei sale, sunt multe surprize care nu ţin numai de urmarea unei reţete. De pildă, antologica bătălie cu cărţi din „Insula cărţilor”, replică care ţine de mistica intelectualităţii la luptele cu tomate roşii, portocale şi altele!
În Trimisul special intră în… scenă, da, romanul poate fi şi dramatizat uşor, un nou Andrei Mladin! Este vorba de domnul Sebastian Dron, încă foarte tânăr, abia venit de la o şcoală misterioasă din Franţa, un nou Sherlock Holmes, dacă vreţi, încă în căutare de Watson! Asta dacă nu îl punem oarecum la socoteală pe un birjar simpatic, muscal şi nu prea, care îi va sta la dispoziţie „detectivului” în timpul în care va ancheta prin oraşul celor şapte coline, Iaşul! O, cetatea Iaşului, ce personaj!
Va ancheta primul criminal în serie din istoria imaginată, paralelă a românilor!
Credit foto: Adi Secară
George Arion, oarecum în continuarea reuşitelor unor Doamne ale călătoriilor în timp precum Ioana Pârvulescu („Viaţa începe vineri”, „Viitorul începe luni”), Doina Ruşti (care s-a dus ceva mai departe de sfârşitul secolului al XIX-lea; la Arion este vorba de Iaşul anului 1887!), intrând în dialog roditor-creativ, de pildă, cu un Adrian G. Romila („Zeppelin” şi „Apocalipsis”, care „bat” spre început de secol XX), cu Süskind la construcţia personajului malefic, sau cu clasicii Doyle şi Edgar Allan Poe, ca să nu spunem şi de frumosul omagiu adus şi lui Mateiu Caragiale (undeva apare expresia „sub pecetea tainei”!), ne va purta dintr-o nenumită parte (mult timp cititoresc nenumită!) a Perfidului Albion (naturalismul dickensian este şi el asumat, primele zeci de pagini ale romanului desfăşurându-se dincolo de Canalul Mânecii!) până la Ieşii într-un carnaval al crimelor (sunt omagiaţi discret şi firesc alţi titani ai literaturii române: Alecsandri, Eminescu, Creangă, Titu Maiorescu; chiar moto-ul cărţii este de la criticul Junimii: „…este mai bine să nu facem şcoală de loc decât să facem o şcoală rea, mai bine să nu facem o pinacotecă decât să o facem lipsită de arta frumoasă.”!), via Franţa şcolarizării „agentului” Sebastian!
Este ceva şi din „Revizorul” gogolian în dinamismul trecerii prin tot universul târgului moldav, abia căzut de la rangul de capitală la acela de capitală a tuturor nostalgiilor bahluiene, râul mirosind încă îngrozitor, ca şi partea dinspre abatoare; din acest punct de vedere, este o carte care se adresează… tuturor simţurilor, este şi de un subtil erotism, două personaje feminine seducând orice cititor dispus să se îndrăgostească de vreo eroină (ochii verzi-albaştri ai Adelei sunt de neuitat!), este şi o critică aducă tarelor româneşti dintotdeauna, ba, într-un fel, şi Corupţia este personaj, dar din tot acest roman-caleidoscop, rămânem (în primul rând) cu Euforia Căutării ieşirii dintr-un carnaval totuşi tragic (p.377), cu personaje (de la un prinţ, totuşi, misterios, de la primar până la ultima opincă! Ca să nu mai reamintim „suspectul” şi victimele sale) şi situaţii memorabile:
„Nici nu ştia dacă fusese într-adevăr în Iaşi sau poposise într-o aşezare dintr-o ficţiune.
Era ca şi cum asistase la un concert cu o orchestră formată din instrumentişti având fiecare partitura unei alte lucrări. Rezultase o cacofonie din care nu s-a înţeles nimic. Un Brouhaha, cum îl numesc francezii.
Ei bine, acel brouhaha îi răsunase lui în urechi mai mult de o lună.
Nimerise ca o insectă în plasa unui păianjen. Scăpase, dar reţeaua aceea abia vizibilă rămăsese intactă şi încă mai vibra. Îl scoseseră din joc ridicându-i tot soiul de obstacole în cale. Chiar şi unii dintre cei care trebuiau să-l ajute îi puseseră beţe în roate. Mai mult, îşi crease singur probleme, apucând-o când într-o direcţie, când în alta… (…)
De data asta Auguste Dupin se înşelase – nimic nu fusese la vedere. Dimpotrivă, totul fusese camuflat, ascuns în valuri de fum amăgitor.
Fusese mânat încolo şi-ncoace şi se rătăcise ca într-un labirint.
S-a gândit la asta înainte de a se urca în tren şi s-a uitat în sus.
Cerul semăna cu o lentilă imensă prin care cineva interesat ar fi putut studia în voie un experiment.
Semăna şi cu ochiul zugrăvit pe zidul bisericii rămas în picioare.” (p.375-376)
George Arion s-a jucat cu partiturile (a se citi documentările) din faţa sa, a dat şah şi absint chiar (şi) Cerului, a dansat literar şi gavotă şi gigă, ca într-un vis al lui Sebastian (p.324), a fentat meşteşugit brouhahaua, chiar şi meditând ironic-satiric la adresa istoriei, dând noi dimensiuni unui mit urban şi mai ales unui personaj care devine, prin imaginaţia şi inteligenţa autorului, mai complex, poate cel mai complex din istoria abordării sale.
Vocile pe care le aude Paul Morrison, personajul său, un rival (literar) al lui Hannibal Lecter sau Jean-Baptiste Grenouille ne pot confirma, ne pot chema în labirintul Londrei sau în acela al celor şapte coline ale Iaşului… Ca să nu spunem ceva şi despre Bolta Rece ori Capşa!!!
Acum, să nu-mi spuneţi despre cafeneaua Capşa că nu ar fi în Iaşi. Şi că pe victimele asasinului nu le chema Hortansa, Cora, Mia, Sonia ci Mary Ann Nichols, Annie Chapman, Elizabeth Stride, Catherine Eddowes şi Mary Jane Kelly. Parol, nu aţi mai avea nici un haz!
Trimisul special de George Arion
Editura: Crime Scene Press
Anul apariției: 2018
Nr. de pagini: 392
ISBN: 978-606-8959-23-8
