Am aflat de curând de înființarea Centrului de Resurse în Fotografie și mi s-a părut pe cât de interesantă ideea, pe atât de binevenită concretizarea acesteia. Într-o lume în care dictează vizualul și în care suntem invadați de imagini, mesajul ne este transmis aproape exclusiv prin intermediul unei imagini sau succesiuni de imagini, prea puțini se mai întreabă cu privire la cine produce aceste imagini, cu ce drept le folosim sau cât de artistice sunt acestea. Dacă ne gândim că arta fotografică este una dintre cele mai noi arte – nu sunt nici 200 de ani de când s-a produs prima fotografie – viteza cu care s-a ajuns de la dagherotip la imagine digitalizată ne dă adevărate vertijuri. Pe de altă parte, condiția artistului fotograf s-a schimbat dramatic în tot acest timp. Chiar dacă nu-l disprețuim, rareori reușim să înțelegem și să apreciem corect calitatea unei fotografii, iar când spun asta iau în calcul atât parametrii tehnici, cât și pe cei care țin exclusiv de viziunea artistului. A face artă fotografică nu e la îndemâna oricui și despre acest aspect și încă alte câteva lucruri am discutat recent cu cea care coordonează activitatea Centrului de Resurse în Fotografie, Andreea Irina Leu. Ea nu se consideră fotograf, deși face fotografii de la 11 ani, dar îi place să trăiască înconjurată de fotografi, astfel încât seria de ateliere Walk & Shoot și-au găsit o continuare firească înființarea acestui centru.
Când am ajuns la fața locului, Andreea și câțiva dintre colegii ei erau cu mâinile încă pline de var și încercau să termine cât mai repede amenajarea spațiului, pentru că urma să înceapă primul atelier dintr-o serie de patru, intitulat simplu, Introducere în compoziție. Centrul de Resurse în Fotografie se află pe Strada Popa Tatu, la nr. 68. Intri într-o curte relativ mică, pentru ca în spate să ți se oprească ochii pe ceea ce inițial a fost un garaj, care acum are un etaj adăugat. La parter – fostul garaj – este spațiul expozițional, iar la etaj spațiul dedicat atelierelor, unde va fi și o bibliotecă de specialitate. Recunosc, sunt foarte curioasă să văd ce titluri se vor regăsi pe rafturile de lemn negeluit, ceea ce înseamnă că voi face o vizită cât de curând. Amenajarea în stil industrial, bazată pe o combinație foarte atentă de lemn, sticlă și metal este extrem de potrivită pentru fotografie, căci nu-i așa, când vorbim despre arta fotografică vorbim, înainte de orice, despre lumină.
Cum spuneam, când am ajuns urma să înceapă primul atelier dintr-o serie de patru, reunite sub un titlu care lasă foarte mult loc de interpretare (dar în sensul bun al cuvântului), Is This a Fest?; despre Introducere în compoziție urma să le vorbească participanților, nespecialiști, amatori și care veneau la curs din diverse motive (am aflat toate acestea tot de la Andreea), Andrei Păcuraru. Pentru mine, numele fotografului este legat de universul de creație al lui Cristian Fulaș; pe cei doi îi leagă o lungă și solidă prietenie, dar și copertele a două cărți, Ioșca și Specii; ambele au fotografii realizate de Andrei Păcuraru pe copertele principale. Novice să fii și tot n-ai cum să nu apreciezi calitatea artistică a acestora, iar după ce citești cărțile chiar te convingi că n-au fost alese întâmplător. Fotografii alb/negru, care impresionează prin forța detaliului și calitatea compoziției. Iată doar câteva din motivele care m-au determinat să-i adresez câteva întrebări lui Andrei Păcuraru. Ce știu sigur acum este că va mai fi un interviu, mai amplu, cu Andrei Păcuraru, dar și cu alți membri ai echipei Centrului de Resurse în Fotografie, fie și pentru că e un subiect despre care se vorbește foarte puțin în România, dar și pentru că sunt convinsă că în domeniul educației vizuale suntem rămași mult în urmă față de alte țări.
credit foto Andrei Păcaruru
***
De unde dorința să fii formator? Puțini fotografi sunt dispuși să țină cursuri.
Ținând cont că eu nu-mi public fotografiile și nu contribui la fondul mondial de imagine, m-am gândit că trebuie să dau cumva înapoi și să contribui puțin la înțelegerea acestui mediu. Eu sunt implicat în diferite proiecte de educație vizuală de prin 2010, deci nu e ceva nou pentru mine acest curs. Ce este inedit la felul cum este structurată programa acestui curs [n.m.: Andrei se referă la seria de patru ateliere reunite sub titlul Is This a Fest?] ține de faptul că sunt mulți fotografi, fiecare venind cu abordarea proprie. De această dată, putem să ne concentrăm fiecare pe nișa lui. E altceva decât să ții un singur curs în care să ții sub control toate aspectele lui și să nu poți 100% să atingi toate lucrurile importante. Cred că într-o formulă cu mai mulți lectori fiecare poate să performeze pe nișa lui. Mie îmi este dragă partea de tehnică fotografică, din simplul motiv că-ți permite foarte mult să experimentezi și în momentul în care ai controlul asupra tehnicii nu ești dependent de lucrurile care urmează să se întâmple, evenimente, să pleci, să te duci, să trebuiască să-ți iei o vacanță ca să faci ceva. Fotografia nu e doar despre asta, ci este și o explorare proprie a mediului și atunci pot să fac strict pe nișa mea, ce trebuie să fac și mi se pare că e mult mai productiv așa, mai degrabă decât să încep să intru în lucruri pe care poate că sunt prea personale, sau prea abstracte pentru cineva care caută un curs de fotografie ca hobby, pentru relaxare, sau e la început.
Să vorbești despre tehnica fotografică mi se pare a fi un act de curaj.
Da, dar e și singura pe care poți să o înveți.
Tu cum ai început să faci fotografie, ai lucrat de la bun început digital?
Eu n-am prins filmul, de fapt nu eram foarte conștient de mine când făceam fotografii pe film. Foloseam aparatul tatălui meu și nu pot să zic că 100% știu ce făceam. În schimb, digitalul nu doar că m-a prins, dar simt că face parte din perioada mea. Cochetez cu filmul, îmi place să fac fotografie pe film, dar nu sunt atașat în vreun fel de acest tip de a fotografia. Ce vreau să spun e că nu cred că doar fotografia pe film e fotografie și atât! Într-adevăr, acolo e nevoie de mult mai multă experiență și siguranță, acolo e nevoie de perspectivă, trebuie să știi ce vrei să faci. În schimb, digitalul, fiind mult mai permisiv, te lasă să experimentezi, să te joci, nu te taxează atât de mult cum o face filmul, costurile sunt altele. Practic, tot workflow-ul este diferit. Mie mi se pare că fotografia pe film – sau, cel puțin pentru mine – este o formă de introspecție. Mă încetinește, mă face să mă gândesc mai mult la ceea ce fac, mă face să mă întreb de ce fac toate lucrurile acestea.
credit foto Andrei Păcaruru
E un fel de terapie.
Da, un fel de terapie. În schimb, fotografia digitală e un fel de roller coaster.
Ești dependent de un anumit tip de aparat?
În ce sens?
Lucrezi cu o anumită firmă?
N-am apartenențe, pentru mine fotografia e fotografie, indiferent cu ce aparat lucrez. Am lucrat de-a lungul timpului cu multe branduri și mi-am dat seama că, de fapt, e vorba de preferință personală. Pentru că totul începe de la ce-ai vrea să faci și în funcție de ce-ți propui îți alegi aparatul. Da, acolo e o căutare, trebuie să existe și aparatul potrivit. E un aparat de care te atașezi, cu care ai ajuns să lucrezi în anumite circumstanțe, din acest punct de vedere înțeleg relația dintre fotograf și aparatul de fotografiat, altfel dependența de branduri sau de diferite scule n-o prea înțeleg. Asta pentru că eu consider că poți să-ți faci treaba cu orice tip de aparat.
Inclusiv cu telefonul! 🙂
Inclusiv cu telefonul! Dar aici miza e alta. Altfel ești prezent, tu cu tine însuți, când faci fotografii cu un aparat, față de momentul când faci cu telefonul. Dacă stai să te gândești, cu același telefon ai fotografiat prețul la șosete, nu știu ce oferte de la Lidl, pe când atunci când o faci cu un aparat de fotografiat parcă se activează modul „fotograf”, devii mai responsabil. Atunci chiar e o muncă ceea ce faci cu aparatul.
credit foto Andrei Păcaruru
Și devii conștient și de cât costă totul.
Da, devii conștient de cât ai investit în toată treaba asta și nu mă refer doar la ce-ți zboară din buzunare.
Ai venit pregătit pentru curs cu o serie de materiale, cu niște fotografii. Țin minte că am citit în prezentarea cursului că-ți plac figurile geometrice.
Da, îmi plac foarte, foarte mult figurile geometrice. Dar nu doar ele.
Este o relație directă între subiectul cursului – tehnica fotografică – și figurile geometrice?
Figurile geometrice sunt o unealtă în fotografie, o unealtă care-mi place foarte mult. Mi-am dat seama de-a lungul timpului că dacă mă ghidez după figurile geometrice totul începe să capete sens. Când las lucrurile la voia întâmplării sau când am altă abordare, lucrurile nu ies chiar pe placul meu. Acum, nu știu dacă rezultatele obținute sunt foarte bune, general valabile. Dar nici nu mă raportez la acest aspect, dacă aș fi făcut-o, mi-aș fi dat fotografiile în online și aș fi zis planetei Pământ „judecați-mă, faceți ce știți cu ele”, dar momentan nu e criteriu după care să mă orientez. În schimb, partea cu figurile/temele geometrice e foarte bună pentru a învăța fotografie, îți dă niște cârlige de care să te agăți.
Te ajută să-ți fixezi cadrul.
Da, da. Sunt niște rotițe ajutătoare care, folosite cum trebuie, pot să schimbe radical o imagine, s-o transforme dintr-o imagine mediocră într-una foarte bună și când spun asta mă refer la „imagine care-și atinge scopul”. Ce cauți tu să fotografiezi folosind aceste mijloace ai mai multe șanse să obții un rezultat conform așteptărilor tale.
Cred că aici rezidă și răspunsul la întrebarea „de ce să studiezi tehnica”. Te uiți la o fotografie în trei momente diferite și-ți dai seama că ai trei experiențe diferite.
Da, asta e adevărat. Eu consider că tehnica te ajută în mai multe momente ale evoluției ca fotograf. La început te lasă să experimentezi liber idei, concepte noi, nefiind constrâns de limitările tehnice. În al doilea rând, în cariera de fotograf reîntoarcerea la tehnică în perioadele de plafonare este o soluție foarte bună, în lipsa altor variante. Mulți ajungem în punctul în care nu mai știm ce să facem și în căutarea asta e ușor să crezi că rezolvi totul dacă te duci să mai cumperi niște echipamente sau dacă te duci în Cuba. De fapt, toate aceste soluții de moment nu rezolvă problema adevărată. În schimb, o cunoaștere bună a tehnicii și o aprofundare a ei în momentele acestea poate să ducă la niște rezultate spectaculoase. Poți să afli despre tine și despre aparatul tău că împreună puteți face niște lucruri noi și neașteptate.
Practic, te poți relansa.
Absolut. Așa te trezești că, de fapt, faci altceva. Descoperind chichițe. Se aprinde beculețul, după care altul și tot așa.
credit foto Andrei Păcaruru
De câte astfel de relansări ai avut parte până acum?
Multe, foarte multe! 🙂 Cel puțin vreo cinci!
Înseamnă că ai deja o carieră serioasă!
Cel puțin cinci, dar am ajuns să nu mă mai sperii de ele. Îmi dau seama că sunt niște momente naturale în evoluția oricărui om care se ocupă cu chestii creative și lucrez cu ele.
credit foto Andrei Păcaruru
Va fi vorba despre alb/negru.
Și da și nu. Acum mi-am dat seama că nu mă mai interesează atât de mult fotografia în alb și negru. Am început, mai nou, să experimentez mult cu culorile, eu nefiind atras de culoare din principiu. Niciodată n-am fost atras de culori, cât de forme și de relația dintre structurile din fotografie. Eu am văzut fotografia ca pe un dreptunghi 2D, care la sfârșit trebuie să arate într-un fel, nu știu în ce fel, dar să treacă de filtrele mele. Acum am văzut că, schimbând un pic abordarea, pot să adaug culoare și lucrez la niște proiecte de fotografie de stradă. Nu știu dacă doar asta o să fac de acum încolo, probabil că la un moment dat o să mă opresc și o să fac altceva.
Cert e că tehnica te va pasiona în continuare.
Da, da, e ceva la care mă întorc oricând.
Cât de greu ți-a fost să selectezi materialele pentru acest curs?
A fost mai ușor față de alte dăți. Pentru că acum știu că mă voi ocupa doar de tehnică și că nu trebuie să creez poduri prin materialul prezentat către alte părți ale fotografiei. Mă ajută foarte mult treaba asta, mă pot concentra foarte mult pe ceea ce am de făcut. Deși a fost mai ușor cu selecția materialelor, suportul de curs a ieșit mai complex. Netrebuind să las loc pentru o viitoare intervenție, acum pot să fac un produs închegat, care ține doar de mine și, la sfârșit, știu că dacă voi reuși să trec prin toate reperele pe care mi le-am stabilit, totul o să fie ok. N-o să fie nimic pe minus.
credit foto Andrei Păcaruru
Ce vei schimba la următorul curs?
La următorul curs mare sau la următorul atelier?
La următorul atelier, ca să rămânem tot în această zonă.
La următorul atelier? Hm! Sincer, eu aș vrea să fac niște ateliere legate de proiecte fotografice care să fie externe de cursul mare, niște ateliere care să fie combinate și cu niște review-uri de portofoliu. Cursanții vor avea de lucrat la niște proiecte, propuse de ei, iar pe perioada desfășurării proiectului respectiv eu o să profit de imaginile primite de la cursanți și o să facem niște discuții bazate pe tehnică și pe compoziție. E, în sine, tot un curs de tehnică fotografică, dar miza nu mai e primirea de informații, ci analizarea unui proiect fotografic.
*
Despre Centrul de Resurse în Fotografie puteți afla mai multe aici.
