Se cuvine să fac o scurtă introducere acestui micro-roman aparținând scriitoarei de origine argentiniană Samanta Schweblin, de care nu cred să fi auzit prea mulți cititori români și nu aș fi aflat nici eu de ea dacă nu aș fi avut prieteni cititori cu gusturi asemănătoare în materie de lectură. Titlul original al cărții este ”Distancia de rescate”, adică distanța de salvare. Traducerea în limba engleză pe care am citit-o eu a apelat la un alt titlu, nu neapărat nepotrivit, dar mai puțin potrivit decât dacă s-ar fi tradus mot-a-mot titlul original. Am citit cartea dintr-un foc, în câteva ore. E drept că nu este prea lungă, doar 184 de pagini avea e-book-ul, însă nici acțiunea nu-ți dă voie să te desprinzi. Ritmul în care curge narațiunea este copleșitor. Construcția este ingenioasă, neobișnuită, iar subiectul este complicat, nu glumă.
Citind cartea în limba engleză și nu în spaniolă sau română, cred că am pierdut ceva din atmosferă, în sensul că nu am perceput-o aparținând spațiului sud-american, așa cum m-aș fi așteptat, însă acest aspect nu știrbește cu nimic intensitatea și frumusețea romanului. Două voci într-un dialog bizar la granița dintre viață și moarte. Amanda, o femeie pe moarte. David, un băiețel întors din drumul spre moarte. Repet acest cuvânt intenționat, pentru că spectrul ei domină romanul și îl transformă într-o cursă contracronometru pentru obținerea unor răspunsuri, a unor lămuriri despre care nu știu în ce măsură folosesc celei care va părăsi această lume. Am bănuit că romanul suprinde tocmai trecerea de la viață la moarte, acele clipe despre care nu știm nimic cu certitudine, în care este posibil să ni se deruleze în minte viața ca un film pe repede-înainte. Însă e doar o presupunere.
Povestea lui David este una neobișnuită, certitudinile sunt puține și învăluite în pânza misticismului și a superstițiilor. Convorbirea cu femeia care-și așteaptă sfârșitul pare o încercare a lui de a o face să ajungă la miezul evenimentelor petrecute anterior cu ea și fiica ei. Amanda își deapănă amintirile presată de David, care are un alt sistem de apreciere a însemnătății amănuntelor. Ceea ce pentru femeie pare a fi hotărâtor, în concepția lui David ”is not an important thing” – expresie repetată de acesta adeseori, ca un leitmotiv menit, probabil, să ne arate că adesea greșim când considerăm importante anumite lucruri, ignorându-le pe cele cu adevărat importante.
Amanda are o fiică pe nume Nina, ceva mai mică decât David și în legătură cu ea apare conceptul de distanță de salvare, în jurul căruia gravitează relatarea Amandei. Întotdeauna ea a căutat să păstreze acea distanță de salvare pentru a putea interveni în caz că fetița ar fi în pericol. Din perspectiva aceasta, romanul ar putea fi despre căutarea vinovăției, a punctului ce schimbă ireversibil un destin. Și acest punct ireversibil are o anume legătură cu viermii pe care îi tot pomenește David încă din primele fraze ale cărții. Pe măsură ce trece timpul, alte întrebări apar. Imagini și fraze încețoșate răsar din memorie și îmi zdruncină impresiile.
They’re like worms.
What kind of worms?
Like worms, all over.
It’s the boy who’s talking, murmuring into my ear. I am the one asking questions.
Worms in the body?
Yes, in the body.
Earthworms?
No, another kind of worms.
It’s dark and I can’t see. The sheets are rough, they bunch up under my body. I can’t move, but I’m
talking.It’s the worms. You have to be patient and wait. And while we wait, we have to find the exact moment
when the worms come into being. (pag.1-2)
Ce-o fi cu acești viermi și ce rol au ei în acest proces straniu pe care îl evocă Amanda, stimulată de David? Ai vinovăției? Ai morții? Căci viermi obișnuiți nu sunt. O metaforă, evident. Dar ce ascunde această metaforă? Ca și în cazul povestirilor Marianei Enriquez, acest roman depășește paginile pe care stă scris. Depășește lectura în sine. Iar cel care îl citește continuă să încerce a-i dezlega enigmele. Poate nu e doar o surprindere a momentului morții. Dacă ar fi doar asta, multe alte aspecte ar rămâne nelămurite. Îmi plac astfel de cărți care provoacă și te scot din inerție, împingându-te să scormonești, să cauți răspunsuri printre o sumedenie de neclarități.
Credit foto: lithub.com
