100 beste Plakate
5-24 septembrie 2023
Vernisaj: 5 septembrie 2023, 18:00 – 22:00
HEI – House of European Institutes, Bastion 1

Program HEI:

Miercuri – vineri, orele 16:00 – 20:00
Sâmbătă – duminică, orele 11:00 – 20:00

Marți, 5 septembrie 2023, între orele 18:00 – 22:00, HEI – House of European Institutesinaugurează expoziția 100 beste Plakate.

Organizată anual de Asociația 100 beste Plakate e.V., 100 beste Plakate cuprinde o selecție realizată în 2021 a celor mai bune 100 afișe din Germania, Austria și Elveția, fiind rezultatul unui concurs internațional ce are ca scop evidențierea celor mai bune lucrări ale autorilor de afișe, precum și a dimensiunii multifațetate a culturii designului de afiș în cele 3 țări vorbitoare de limba germană.

Competiția pentru cele mai bune 100 de afișe a avut loc deja de 20 de ori la scară internațională, fiind un eveniment de prestigiu. Asociația 100 beste Plakate e.V. a devenit astfel o instituție a cărei evaluare are o semnificație importantă pentru cariera unui designer de afiș.

Anual se înscriu în competiție sute de designeri grafici, studenți din domeniul designului grafic de la universități de artă și colegii tehnice, agenții, studiouri, comisionari, precum și print shops.

Istoria concursului începe în 1966, când, pentru prima dată în Republica Democrată Germană (RDG), au fost desemnate și expuse cele mai bune afișe ale anului. În 1980, competiția a primit titlul de 100 beste Plakate. În România, expoziția a fost adusă pentru prima dată de către Centrul Cultural German Timișoara, în 2021.

Afișele selectate pentru expoziția de la HEI – House of European Institutes înglobează o varietate stilistică de design de afișe din țările vorbitoare de limbă germană și sunt realizate atât de designeri profesioniști, cât și de studenți aflați la început de carieră.

Arhiva 100 beste Plakate poate fi accesată aici: 100-beste-plakate.de.

Tot în contextul expoziției de design de afiș, pe 15 septembrie, la Timișoara, HEI – House of European Institutes organizează un workshop de design de afiș, avându-l ca trainer pe unul dintre artiștii expuși: ilustratorul austriac Enrico Bravi, profesor la New Design University.

Pentru detalii despre participarea la workshop, organizatorii invită publicul interesat să urmărească pagina de Facebook a HEI – House of European Institutes. Informațiile vor fi publicate începând cu data de 3 septembrie 2023.

100 beste Plakate este o expoziție a Asociației 100 beste Plakate e.V., în colaborare cu Goethe-Institut Bukarest, Centrul Cultural German Timișoara, Forumul Cultural Austriac și Typopassage Tm. Proiectul este realizat cu sprijinul DS Smith.

Parteneri media: Daily Magazine, Ziua de Vest, Modernism.ro, Scena9, Curatorial.ro, Radio România Cultural, DW Română.

Proiectul face parte din Programul cultural național „Timișoara – Capitală Europeană a Culturii în anul 2023” și este finanțat prin programul European Echoes, derulat de Centrul de Proiecte al Municipiului Timișoara, cu sume alocate de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Culturii. Este organizat în parteneriat cu Municipiul Timișoara prin Centrul de Proiecte.

Share.

About Author

Avatar photo

Comments are closed.

Descoperă mai multe la Recenzii, interviuri și evenimente culturale ISSN 2501-9783 ISSN-L 2501-9783

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura