…a început, pentru mine, în urmă cu aproape doi ani. Postam, pe Facebook, ca şi acum, fragmente din cărţile citite, impresii de lectură, în speranţa că-mi voi provoca elevii şi prietenii să citească. Acelaşi lucru îl fac, de vreo câţiva ani buni, şi în rubrica unui săptămânal local. Pledoarie pentru o carte. Mereu alta. Ficţiune, nonficţiune, docuficţiune. Exerciţiul acesta al însoţirii are intermitenţele lui, căci dulcea „zăbavă” a „cetitului” nu-i la îndemâna sau la dorinţa oricui. Tinerii de azi sunt fascinaţi (şi) de alte „zăbave”. Foarte inteligenţi, dar şi foarte practici, ei nu ascultă aceeaşi muzică şi nu citesc aceleaşi cărţi care ne plac nouă. Ceea ce nu-i neapărat o tragedie, să ne înţelegem. Se întâmplă uneori să le placă, totuşi, ceea ce le recomand. Se întâmplă chiar să-mi şi spună şi să-mi aducă astfel bucurie…

Doru Căstăian, un mai vechi membru al echipei Bookhub, mi-a observat postările şi m-a abordat colegial, ceva de genul „tot îţi place să scrii despre cărţile care te pasionează, de ce n-ai scrie la noi? Ne-ar plăcea să te avem în echipă…” Invitaţia lui m-a flatat. Am cerut câteva zile de gândire. Am intrat pe site, am văzut rubricaţia, extrem de generoasă şi de aerisită, am citit câteva materiale, comentariile. Mi-a plăcut. Am simţit că s-ar putea să-mi găsesc locul şi să-mi fac prieteni noi. Am primit cu bucurie oferta de a mă alătura celorlalţi. Constantin Piştea mi-a făcut intrarea prin publicarea primului material. Încet-încet, am învăţat să-i cunosc. Ne uneşte aceeaşi nedisimulată poftă de cărţi şi de scris. O jubilaţie a coexistenţei livreşti. Fiecare dintre noi îşi câştigă pâinea zilnică dintr-un job plătit. Destui suntem profesori, scriitori, traducători. Avem familii. Avem bucurii şi necazuri şi probleme, ca tot omul. Să scriem pentru ceilalţi, pe site-ul acesta, este una din bucuriile secrete ale fiinţei noastre. Scriem despre noi, de fapt, prin cărţile citite şi prezentate aici. E şi despre noi fiecare carte, fiecare interviu, fiecare invitaţie la spectacole. Împărtăşim semenilor noştri calea prin care te poţi sustrage obligaţiilor cotidiene altfel decât neglijându-le sau plângându-te de ele. Un mod de a rezista frumos. Prin artă. O călătorie în care eşti turist şi magician în acelaşi timp. O ieşire din contingent.

Bookhub este, pentru mine, o familie. Sună clişeistic, ştiu, dar asta simt realmente. Nu i-am cunoscut pe vreunul dintre colegi altfel decât virtual sau prin telefon. Destui sunt din Bucureşti. Ei se mai întâlnesc pe la târguri şi pe la diverse lansări de carte sau pe la spectacole. Dar, cumva, simt că pe fiecare dintre ei îl cunosc mai bine decât pe cei cu care interacţionez zilnic. Ştiu deja ce fel de cărţi îi pasionează, ce îi provoacă, recunosc marca stilistică a scrisului fiecăruia. Ne facem confidenţe, urări, glumim, ne încurajăm. Ne recomandăm cărţi. Polemizăm. Schimbăm cărţi între noi. Liste. Intuim tristeţile celuilalt, deruta, zilele în care nimic nu merge cum trebuie…

Unii dintre bookhubişti au plecat, confiscaţi de alte proiecte, de alte provocări sau, pur şi simplu, pentru că nu au rezistat ritmului echipei. Dar şi cu ei am rămas prieteni. Ne citim între noi, schimbăm impresii, lansăm provocări amicale.

Bucuria de a scrie ritmic mi-a adus echilibru, într-o perioadă în care multe dintre cele care mă alcătuiesc erau suferitoare. Oricât de grele sunt anumite zile, gândul că, odată întoarsă acasă, pot intra pe site, este extrem de reconfortant. Există, de asemenea, mulţumirile primite de la cititori, dar mai ales cele venite din partea scriitorilor ale căror cărţi le-ai prezentat. Aţi putea spune că vorbim despre mulţumiri convenţionale, dar eu intuiesc totuşi că este vorba despre mai mult. Recenziile noastre ilustrează bucuria gratuită a lecturii de plăcere. Suntem, toţi, cititori de cursă lungă, profesionişti; unghiul nostru de receptare şi de prezentare este suplu, aerisit, integrativ. Fidelizăm autori şi cărţi, dar în sensul nobil al cuvântului. Avem recenzii „în oglinzi paralele” la una şi aceeaşi carte, însoţite adesea de interviuri cu autorii, din care cititorii noştri pot afla date interesante despre cartea prezentată, despre viaţa personală a scriitorilor, despre alte proiecte editoriale. Aceste interviuri însoţitoare facilitează drumul cărţii spre cititori şi aparţin, în mare măsură, Nonei Rapotan, coordonatoarea site-ului.

Bookhub.ro suntem toţi. Destui. I-aş putea numi pe fiecare, dar n-am s-o fac totuşi. Fiecare dintre ei ştie, cred, că preţuiesc ceea ce realizează la nivelul echipei noastre. De fiecare am nevoie în zilele în care deschid computerul sau tableta. Nădăjduiesc să ne putem întâlni, într-o bună zi, şi altfel. Pe viu. Să avem o minivacanţă Bookhub. Să ciocnim un pahar de şampanie şi să vorbim despre pasiunile şi despre proiectele noastre. Şi despre acest site care, încet-încet, a început să crească spre ceilalţi, să aibă vizibilitatea cuvenită.

Bookhub.ro, oameni şi cărţi, oameni şi spectacole, parteneriate culturale, întâlniri mirabile şi mai ales imaginea unei echipe din care sunt onorată şi fericită să fac parte. Echipa în care mă simt provocată zilnic să mă autodepăşesc. Căci, nu ştiu la alţii cum este, dar la Bookhub.ro cărţile se citesc „pe bune”. Există un sistem de selecţie, o grilă prin care trec atât cărţile alese, cât şi materialele fiecăruia dintre noi. Ne respectăm alegerile în măsura în care fiecare dintre ele beneficiază de o argumentaţie convingătoare. Căci, oricât de agreabilă ar fi o recenzie, de pildă, ea poate fi sancţionabilă dacă se dovedeşte că se sprijină doar pe o lectură de suprafaţă.

Bookhub.ro este, aşadar, spaţiul virtual al unei „întâlniri” culturale de calitate. O „carte cu prieteni” în care fiecare pagină se deschide spre ceilalţi cu onestitate şi profesionalism.

La mulţi ani echipei Bookhub! La mulţi ani tuturor oamenilor cărţii, deopotrivă scriitori şi cititori! La mulţi ani tuturor artiştilor care ne prilejuiesc momente de neuitat!

Share.

About Author

Îmi place să citesc de când mă știu. Să stau în proximitatea cărților și a oamenilor care le scriu a devenit, în timp, un modus vivendi. Propriile mele texte sunt, în chip natural, însoțitoarele cărților citite. Le netezesc drumul spre ceilalți. Pledez pentru călătoria lor. Pentru frumusețea lor - corpuri de semne și sonuri, într-o lume excesiv materială. Nu pot opri altfel tăvălugul timpului sau vânătoarea de afară. Nu pot opune altceva glisajului valoric de astăzi. Între învelitorile cărții, timpul și spațiul se deschid altfel, într-o buclă generoasă. Balsamică...

Comments are closed.

Descoperă mai multe la Recenzii, interviuri și evenimente culturale ISSN 2501-9783 ISSN-L 2501-9783

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura