„Homo love” a avut premiera pe 2 decembrie, la Green Hours, căci unde altundeva s-ar fi putut? Continuare a lui „Homo Americanus”, noul „loc de joacă” al lui Paul Cimpoieru e mai complex, căci și el a acumulat experiență între timp. Exact ca și în viață: întâi ne dăm seama că suntem oameni și după aceea iubim. Ce iubim? Asta depinde de fiecare dintre noi, deși bine ar fi să începem să ne iubim pe noi înșine, întâi de toate. Dar să… revenim … în underground-ul de la Green Hours.
Se sting luminile și te întrebi de ce e scena goală. Și, dinspre intrare începe să se audă un acordeon. Începi să pricepi că va fi altceva decât ceea ce te așteptai! O, da! Și așa va fi până la final! Nici nu vă zic prea multe, pentru că vreau să mergeți să vedeți „Homo Love”!
Ziceam ceva de creștere și vreau să revin la idee. Pentru că da, Paul Cimpoieru nu dezamăgește, nici nu confirmă, ci face ceva mai mult: răstoarnă tipare și tabuuri. Abordează tema iubirii așa cum nici nu (prea) te-ai gândi, pentru că, în fapt, el pleacă de la o anumită întrebare: de ce nu se mai iubesc oamenii astăzi? Pentru că, totuși, oamenii sunt născuți să iubească! E expresiv, cu mult mai expresiv decât în „Homo Americanus” și s-a și folosit de multe forme de expresie, în ciuda faptului că scena este relativ mică, ca să nu spun claustrantă, pentru cât de mult dansează și se mișcă. Aduce în scenă diferite obiecte, inclusiv un sac de box (vai, momentul acela e unul dintre cele trei momente cheie ale spectacolului – primul fiind cel cu jocul cu țigara, iar ce-l de-al doilea vă las să-l descoperiți singuri) și, ceea ce contează cu adevărat, le dă o nouă utilitate/utilizare. Și aici e dovada bunei-creșteri a lui Paul Cimpoieru: nu e suficient să aduci obiecte în scenă și să le dai o nouă utilitate, ci trebuie să știi și cum să te folosești de noile efecte. Și mișcarea lui continuă firesc efectul obținut prin plasarea obiectelor în scenă și jocul de clar-obscur mai tot timpul prezent. Căci, atunci când alegi să „vorbești” despre dragoste e obligatoriu să te joci și cu luminile și umbrele. Umbrele, în cazul acesta, vor fi oamenii. Lumina va fi dată de sentimentele lor. Căci da, sunt mai mulți oameni în jocul ăsta de-a dragostea. Și dacă o să-i dați dreptate sau nu, asta ține și de felul cum vă raportați voi, spectatorii, la dragoste. Sau la iubire. Sau la cum vreți voi să definiți sentimentul ăsta al naibii de greu de crescut și de menținut în noi.
Și acordeonistul încheie „Homo Love”. Sau aproape încheie… Și o să mai recunoașteți de-a lungul piesei vreo câteva melodii celebre, remixate sau doar reorchestrate, alăturări de ritmuri nebănuite și neașteptate (eu am rămas cu Placebo în minte zile în șir, poate și pentru că cred că pe melodia aia te poți sinucide lejer).
Și fiindcă n-am mers singură la premieră, ci însoțită de câțiva elevi de liceu, mi-am permis să-i întreb dacă le-a plăcut ce-au văzut. Asta și pentru că au fost invitații mei și nu le-am spus decât că o să fie teatru nonverbal. Iar reacția lor a fost: „Ăăăă, sigur o să ne placă? Pentru că am mai fost la piesă de genul ăsta de curând și nu ne-a plăcut deloc!”
«„Homo love” este o piesă reușită și, totodată, plină de energie și de creativitate, care, fără cuvinte folosite în timpul jocului, mi-a captat total atenţia.» (Cristi)
«Dragostea este ceva ce trebuie simțit și experimentat emoțional cât mai des posibil. „Homo love” este o piesă de teatru cu adevărat frumoasă, ce merită văzută. (…) Piesa este din zilele noastre și definește perfect sentimentul de iubire. Ce mi-a plăcut cel mai mult a fost că actorul Paul Cimpoieru a reușit să transmită emoții cu fiecare gest pe care îl făcea.» (Alexandra)
«Mi-a plăcut foarte mult piesa de teatru „Homo Love”. Unul dintre motive este că mă regăsesc în ea, piesa fiind despre găsirea iubirii și cât chin trebuie oamenii să îndure … Alt motiv este dat nu doar de notele de umor, dar și de creativitatea și puținul dialog pe care le introduce actorul în piesă: dragostea nu este demonstrată prin cuvinte, ci prin fapte de zi cu zi și din momentele importante, în timp ce umorul denotă că într-un „parteneriat” de iubire seriozitatea constantă s-ar putea să aibă avantaje în momentele cu adevărat serioase, dar pe termen lung niciodată.» (Daniel)
În loc de orice sfat sau recomandare v-aș spune doar atât: dacă vreți să ieșiți preț de o oră din nebunia cotidianului și să plonjați în propriul vostru univers interior, atunci mergeți să vedeți „Homo Love”. Și mai știu că voi o să vedeți altceva decât ce-am văzut eu, din cel puțin două motive: subiectivitatea umană există și Paul Cimpoieru se folosește din plin de ea, iar al doilea motiv este dat de faptul că spectacolul ăsta o să crească de la o reprezentație la alta, de aceea știu sigur că o să-l mai văd cel puțin o dată.
Următoarea reprezentație: 5 ianuarie 2018.
