Doina Ruști, ficționalizarea unor elemente din mitologia balcanică în romanele „Zogru” și „Paturi oculte”

Complexitatea universului literar al Doinei Ruști nu rezidă numai în bogăția temelor pe care le abordează sau în procesul artistic prin care ajunge de la idee la forma finită a romanelor și a povestirilor, ci și în intertextualizarea mitologiei și a folclorului larg autohton în opera sa. Acest fapt se observă cel mai bine în două romane deosebite, scrise la un interval mare de timp unul de celălalt, în a căror țesătură epică sunt prelucrate elemente mitologice balcanice, particularizate pentru spațiul spiritual românesc. 

Zogru (2006)^[1] este un roman de factură aparte, întrucât se constituie în povestea unei creaturi fabuloase, rezultat al unei interpretări personale/personalizate a ideilor care au dat naștere, de-a lungul timpului, mitului vampirului și care au circulat atât în spațiul autohton, cât și în cel european.

Zogru apare pe pământ într-o zi din primăvara anului 1460, ca o făptură subțire, de culoare verde. Este atrasă aproape imediat de o gazdă umană, Pampu, în corpul căreia pătrunde prin clasica mușcătură pe gât și al cărei chip îl împrumută. Pe parcursul unei existențe ce se întinde până în zilele noastre, Zogru își descoperă capacitățile și limitele, în sensul că, de exemplu, prezența sa duce la moartea omului în care locuiește după patruzeci de zile, că implică infertilitate, că există oameni în care nu poate să intre și că nu se poate îndepărta fără consecințe dramatice de locurile în care s-a născut. El nu dorește să facă rău nimănui, dimpotrivă, prezența sa accentuează calitățile persoanei ce-l găzduiește.

Deși poate să locuiască și în trupuri de femei, Zogru se vede pe sine ca pe un bărbat, astfel că se îndrăgostește de-a lungul vieții de câteva ori, iar cea mai puternică dintre iubirile sale este pentru Giulia, urmașă a unuia dintre cei cu care locuise pe când era găzduit de Pampu. Pentru Giulia, Zogru ajunge să fie rival cu un alt reprezentant al celor din perioada respectivă, anume Andrei Ionescu. Femeia este de asemenea mijlocul prin care Zogru ajunge la înțelegerea deplină a naturii sale, pentru că nu o ucide după ce îl găzduiește, ci trec împreună într-un alt plan al existenței.

De altfel, prin intermediul acestora, cititorul are ocazia să observe rezolvarea contemporană a unor momente care au marcat viața lui Zogru și care au coincis cu unele repere din istorie, precum descoperirea unui cadavru necunoscut în pădure, împreună cu un inel, despre care știe că aparține lui Mihnea, fratele lui Vlad Țepeș în plan ficțional.

Prin intermediul lui Zogru, scriitoarea oferă explicații simple unor apariții malefice din folclorul, cum ar fi stafia lui Vlad Țepeș din preajma mănăstirii Snagov sau mitul Omului negru: dacă manifestările celei dintâi sunt de fapt produsul neglijențelor cauzate de călugărul Dionisie, cel de-al doilea este în realitate un copil rătăcit în pădurea Cotrocenilor. Se sugerează astfel ideea pe care Doina Ruști a menționat-o în interviurile sale^[2], anume că fantasticul nu este altceva decât un fapt ciudat, neexplicat încă.

Călătoria pe care o întreprinde în timpul vieții îi permite lui Zogru să se descopere pe sine. El își rememorează parcursul de când a apărut pe pământ și până în perioada contemporană, cu accent pe aceasta din urmă. Fără a fi un martor exterior al evenimentelor, ci un participant profund implicat, el are capacitatea de a observa că anumite particularități ale oamenilor, ura, corupția, deprinderea de a-și urmări propriul interes în ciuda răului făcut celorlalți, nu se modifică o dată cu trecerea timpului, dimpotrivă, se transmit din generație în generație.

Romanul acesta este așadar povestea lui Zogru, a unei călătorii de maturizare și de descoperire interioară, celelalte evenimente care compun trama narativă, precum și cadrul geografic și istoric contribuind la conturarea și completarea ei. În final, protagonistul își dă seama de adevăratul scop al existenței sale:

„Și-atunci s-a luminat până-n adâncul creierului și-a înțeles subit că el este pulsul neștiut al lumii și fiorul necruțător al morții” (p. 298).

Creatura cea verde este un element fantastic ce se camuflează în universul real, dar povestea este marcată și de prezența unor făpturi de basm, aspect ce îmbogățește paleta de înțelegere a cărții: piticul, glolele, morgonii. Acestora li se alătură scenele de roman gotic, precum imaginea mănăstirii Snagov, așa cum îi apare pentru prima dată lui Zogru, noaptea, în mijlocul apei, sau de roman de capă și spadă, precum fuga Ghighinei prin pădure, după întâlnirea cu Mihnea, și atacul hoților în pădure.

Scriitoarea folosește procedee diverse în crearea lumii ficționale, prin care ia naștere o narațiune densă, cu ritm alert și calități deosebite: retrospecțiunea, digresiunile, secvențele de tip cinematografic în alternanță, estomparea graniței dintre autor și narator („de pe urma lui a rămas o însemnare în «Cheia înțelesului» a lui Varlaam, care se mai poate citi și azi în Biblioteca Academiei Române” (p.154)), inserția de documente autentice sau de persoane extraficționale (regizorul Andrei Blaier, filmul Modigliani), adresarea directă către cititor, aspecte ce vor caracteriza și scrierile sale ulterioare:

„Dar când poarta s-a trântit cu putere, lemnul perfid l-a sorbit într-o clipă, ce spun eu! În mai puțin chiar” (p.81).

Povestea principală se desface în povești secundare, din care iau naștere alte povești, iar acestea se întorc în cele din urmă la firul inițial. În romanul acesta se manifestă interesul autoarei pentru epoca fanariotă și pentru un reper al acesteia, anume domnitorul Alexandru (Alecu) Moruzi, cărora le va dedica binecunoscuta serie de proze de mai târziu.

Zogru este un roman remarcabil fiindcă dezvăluie maniera specifică a Doinei Ruști de a prelucra sursele documentare într-o poveste captivantă ce sugerează o înțelegere particulară a relației dintre viață și literatură și dintre istorie și individ.

Paturi oculte^[3] (2020) pune în evidență povestea deosebirii dintre lumea de zi cu zi și lumea eternă, de după moarte. Legătura dintre acestea două se realizează cu ajutorul paturilor oculte, fabricate din lemn de roșcov, luat de la arbori și arbuști care încă au amintiri despre pădurea veșnică din care au venit.

La un prim nivel narativ, Flori, o studentă, fuge dintr-un apartament în care este asasinat un cunoscut al ei, pe nume Lev. O adusese aici atracția pentru un pat deosebit, în care adormise și avusese o viziune. Ea reușește să plece fără a fi observată de poliție și de medicii chemați de urgență și, în ascensor, rememorează legăturile sale cu paturile deosebite, oculte, ce începuseră în adolescență. Cititorul îi urmărește viața, legată de căutările acestor paturi, evenimentele ajungând în prezent, în apartamentul unde se află cel pe care ea îl crede ucis.

Varianta fetei asupra acestor fapte este completată în cercuri concentrice de perspectivele altor personaje, precum pianistul, Lev, cuplul Pipica – Valache, cei care au fabricat paturile, Căpriceanu și chiar roșcovii, fiecare explicând-o pe cea anterioară, până când, în final, este descoperită adevărata miză a romanului.

Există, reiese din final, o lume eternă, în care sufletul ajunge după moarte și în care se transformă în roșcov. Pentru a atinge această metamorfoză, el trebuie să capete o înțelegere superioară, să renunțe la ambițiile, vanitățile și limitările umanului. Căpriceanu, după moarte, nu atinge acest nivel de înțelegere și se întoarce pe pământ, aflând astfel că există o esență a sufletului ce dăinuiește, indiferent de forma pe care o ia: el se întoarce ca roșcov din care este fabricat patul care îl ucide pe Lev după două sute de ani, își retrăiește viața de Căpriceanu, ajunge chiar ca scânteie în străfundurile pământului, este martor la spitalizarea lui Lev, etc. Așadar, faptele vieții de zi cu zi se repetă iar și iar, răsturnându-se ordinea cronologică, fiindcă nu contează decât lumea eternă a dumbrăvii de roșcovi de după moarte.

Există o referință directă la basmul Tinerețe fără bătrânețe și viață fără de moarte (p.69-70), lumea zânelor fiind asimilată pădurii de roșcovi, iar prințul care nu înțelege că nu există întoarcere adevărată în lumea proprie putând fi văzut ca un Căpriceanu. O altă referință se face către teoriile lui Jung despre inconștientul colectiv, arhetipuri și anima (p.137-139), cel din urmă concept explicând metamorfozele succesive ale lui Căpriceanu după ce părăsește pădurea de roșcovi, în timpul cărora sufletul său își păstrează esența. Se creează practic o imagine personală a lumii de după moarte din adaptări ale unor idei filosofice precum sufletul esențial, călătoria acestuia după moarte, eternitatea care se dobândește numai prin accesul la o înțelegere superioară. Atribuirea de sensibilitate umană roșcovilor poate fi apropiată de animismul dezvoltat de Elif Shafak în romanul The Island of Missing Trees pe seama smochinului.

Una dintre constantele prozei create de Doina Ruști este interesul pentru lumea virtuală și pentru posibilitățile de utilizare a acesteia în planul scrierii și receptării de literatură. Astfel, Flori nu înțelege de ce ar trebui să citească un autor, ci e de părere că mai întâi se caută informații pe net, apoi se citesc, tot pe net, prezentări ale cărților sale (p.67-68), atitudine caracteristică multora dintre cei tineri, mai ales.

În plus, la fel ca la colecția de povestiri fanariote, există un paratext, o «Hartă din visele Roșcovului» a Bucureștiului, atașată cărții, cu un mesaj de la autoare către cititori, dar și cu o subtilă caracterizare a acestora: „O poveste pentru visători și năuci, scrisă cu vechiul meu creion de roșcov! Plus 20 de sărutări virtuale!”.

Ca de obicei în proza Doinei Ruști, în cele două romane, cititorul este direct interpelat, introdus în substanța epică, și purtat ca într-un montagne-russe între epoci istorice, procedee artistice și întrebări etern umane cărora scriitoarea le găsește propria variantă de răspuns, sub formă ficționalizată, pe un suport istoric și mitologic ce merge de la mitul vampirului, la mitul tinereții fără bătrânețe, de la Vlad Țepeș, la virtualitatea Internetului, descriind, în fond, etapele de tatonare din cunoașterea omului, în general, și a sinelui, în special, de către autoare.  

Paturi oculte de Doina Ruști

Editura: Litera

Anul apariției: 2023

Nr. de pagini: 304

ISBN: 978-630-319-168-3

Cartea poate fi cumpărată de aici.

*

Zogru de Doina Ruști

Editura: Litera

Anul apariției: 2022

Nr. de pagini: 304

ISBN: 9786063389863

Cartea poate fi cumpărată aici.