E pentru prima dată când, citind o carte mă trezeam că număr involuntar ușile cu proptitori pe care le am în casă și toate apartamentele cu stâlpi pe care le văzusem în viața mea adultă. Și tot prima dată când nu puteam lăsa din mână o carte, care în principiu nu m-ar fi interesat (așa gândeam eu, bănuiesc că și dvs. la fel), doar pentru că nu mă puteam opri din râs. Un fel de circ la domiciliu.

Radu Negoiță, doctor în arhitectură cu teza despre avatarurile conceptului de confort, ne-a oferit o mare favoare publicându-și cartea; pentru că ne face atenți la toate țepele pe care le-am putea primi atunci când semnăm cu euforie și entuziasm un contract de achiziție al unui apartament; șicum să nu ne lăsăm păcăliți de cuvinte ca „super ofertă” sau „Splendid Confort Residence”.  Într-o țară în care pilele funcționează la orice nivel al axei X, Y, Z, ar fi bine să cunoaștem normativele și dimensiunile standard minime ale unor camere de locuit care nu îți vor aduce pe viitor frustrarea necesară ca să ajungi erou al știrilor de la ora cinci, vorba autorului.

Ideea cărții pornește de la o pagină pe Facebook, care se numește Case strâmbe pe radar. Ce prezintă cartea? De fapt, sunt o serie de planuri rezultate în urma desenului peste variate ilustrații promoționale ale generatorilor de concept. Iese o schemă unde poți să vezi toate problemele care te așteaptă și toate colțurile în care ai putea să dai cu capul în timp ce îți achiți rata. Dacă încă credeți că această carte nu este pentru dvs., credeți greșit.

Cum este structurată Disconfort residence, pe zone de locuit, de la intrarea ca o floare, până la baia aia care nu este Baia mare. Pe partea stângă avem schema cu probleme, toate sunt reale direct de la dezvoltator, iar pe dreapta comentariile arhitectului care sunt cu adevărat savuroase.  De exemplu: denumire generică-  Intrare de tip „dau turcii” , adică direct (fără vestibulul din dotare, direct în camera de zi, fenomen văzut și pipăit prin vizite). Ceea ce invocă autorul mi se pare suficient de serios:

Ar mai fi un motiv, e drept: nimănui nu-i convine să-l găsească nepregătit vecina care dă buzna cu pomana de Sâmbăta morților. Poate ești în mijlocul unei partide de „prinde nevasta” sau stai la un poker cu băieții. N-ai timp să strângi șosete de pe lustră, totul pute de la țuica vărsată sub scaun, iar restul mesei se uită lung la interacțiunea ta de bună vecinătate. E complicat, tre’ să explici după aia că baba chiar nu te atrage și pierzi singur mâna următoare.

Un exemplu excelent pentru vizualizare!

Sau alt exemplu de actualizare a faptului că schema sub care vrei să semnezi ți-ar putea aduce probleme. Un exercițiu de logică : parchează sacul cu ceapă. Unde trebuie să faci un efort imaginar să încerci să găsești un loc pentru un dezirabil sac cu ceapă la bucătăria de pe schița dezvoltatorului, atunci când nu ai un balcon. S-ar putea să găsiți efortul magistral. Alegerea titlurilor foarte inspirate de tip bucătăria Moise sau intrarea pe după plopi, cu explicațiile de rigoare, fac ca aceste titulaturi să intre bine în cap și să reușești să identifici imediat inamicul imaginar al confortului. Aproape fiecare proiect se termină cu steluțe pentru nivelul de disconfort, cu normative de siguranță în exploatare, de igienă și sănătate și extrase din legi ale locuinței, lucruri de care, de obicei, nu avem habar.

Mi-ar plăcea să scriu o cronică fără amprente personale, dar cu Disconfort residence nu îmi iese pentru că avusesem recent o discuție cu niște prieteni despre baia fără cadă. Adică cum fără cadă? zic eu. Păi, suntem persoane active, nu ne trebuie cadă! O.K., gândeam că este chestie de gust. Ei, nu e chiar așa! Am găsit cu satisfacție dovada:

Adică fac doar duș. Normal, ritmul vieții moderne nu ne permite răsfățul băilor cu spumă și petale de trandafir în fiecare zi, dar o dată la șase luni zic că merită să încercăm să ne dezlipim de piele proverbialul tricou cu monstrul-copac sub care scrie Iron Maiden, cu caracterul ăla crâncen. Adică poți să te trezești că ai nevoie și de cadă și fără să mai luăm în calcul argumentul de la cazul „băii fără mașină de rufe”… hai să fim sinceri, nici ăla micu’ nu se poate juca cu rățușca în cabina de duș. Chestie de preaplin și flotabilitate.

Disconfort residence este o carte utilă pentru tot eșantionul de persoane adulte care își doresc un loc al lor. Ea te face să dai la o parte dantela înșirată de marketing pentru a vinde și să privești mai bine țesătura. S-ar putea ca de banii dvs. să nu găsiți ceva perfect, dar cel puțin o să știți cât de grave ar putea fi consecințele alegerii dvs, și că sunteți gata să trăiți cu acest deficit de confort până închideți ratele.

Disconfort Residence de Radu Negoiță

Editura: Publica

Colecția: Publica Extra

Anul apariției: 2018

Nr. de pagini: 276

ISBN: 978-606-722-305-7

Share.

About Author

Avatar photo

Pentru prima dată am avut revelația Cărții în clasa a doua. Era un manual de citire, lecturi suplimentare pentru a clasa a patra, cu Lenin și pionieri în poze și, pe alocuri, în text. Stăteam ca fermecată pentru că găsisem texte lungi, diferite celor din abecedar, sau ce mai citeam noi pe acolo. Apoi am descoperit biblioteca sătească, unde mă plimbam printre rafturi și doream ca toate cărțile ascunse după cotoarele amenajate frumos, să fie doar pentru mine. Le alegeam pe alea groase, fascinată de mirosuri și texturi, sub privirile mirate ale bibliotecarei, cărți care nu erau potrivite vîrstei mele și care aveau să fie sursa multor coșmaruri nocturne. Încă mai păstrez sentimentul primei întâlniri… Sunt cărți printre cărți, unele îți pot oferi răspunsuri la întrebări ce îți ard mintea sau, din contra, la cele demult uitate; altele sunt surse de frumusețe care te aglutinează, te zidesc fără voie ca pe Ana lui Manole în lumi străine; ori neînsemnate, care trec pe lîngă tine fără a lasa urme. La fel ca oamenii. Aici vreau să împart din bucuria întîlnirii cu o carte, așa cum o văd eu.

Comments are closed.

Descoperă mai multe la Recenzii, interviuri și evenimente culturale ISSN 2501-9783 ISSN-L 2501-9783

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura