Despre dualitate și alte lucruri importante – Din ce este făcut un măr?

Dialogul și funcțiile lui cathartice au fost subiect de studii importante și au consumat multă cerneală de-a lungul anilor. Dincolo de toate acestea, rămâne certitudinea că fără dialog omul își pierde mare parte din ceea ce numim generic „umanitate”. Cu ajutorul dialogului punem în circulație valori și principii, cu ajutorul lui reușim să aflăm câte ceva despre oamenii din jurul nostru, el este responsabil pentru lărgirea orizontului de cunoaștere propriu. Unul dintre cele mai grele exerciții de imaginație este cel în care absența dialogului dictează, de aceea tot ceea ce se întâmplă la ora actuală în lume este pus sub semnul dialogului, fie el și intermediat de rețelele de scializare. Mă refer, evident, la pandemia de coronavirus soldată cu o izolare fără precedent a oamenilor, claustrarea acestora în mediul familial, departe de lumea dezlănțuită și de orice altă preocupare mundană. Spaima care a cuprins omenirea nu este dată de faptul că trebuie să stăm acasă, cât de spectrul necomunicării: dacă nu vom mai putea vorbi cu ceilalți, dacă nu vom mai putea să fim ajutați în caz de nevoie sau dacă nu vom putea interveni în timp util pentru binele celor dragi.

Am citit dialogul lui Amos Oz cu Shira Hadad tocmai pentru că am fost forțată să stau la domiciliu. Știam că o voi citi, dar mai știam și că înaintea ei mai erau încă multe alte cărți. Numai că pandemia și-a făcut treaba și în acest sens. Am luat-o din teanc și am citit-o în câteva ore. Un ritm al dialogului extrem de ridicat, un flux de informații și idei care nu te lasă indiferent, cei doi aruncând în joc argumente care te forțează să iei o poziție (pro sau contra), iar temele se completează într-un mod firesc, de aici și senzația că la final ai pătruns în miezul mărului, dar fără să muști din el, fără să-i strici frumusețea, ci doar pentru a-i simți parfumul și aroma. Mărul este obiect al discordiei, se știe asta prea bine. Dar mai este și un simbol al întregului – el și ea se întâlnesc și se contopesc într-o singură ființă, așa cum yin și yang în cultura orientală dau imaginea totului perfect. Semințele bine ascunse/protejate de căsuțele în care stau rodesc doar când cele două părți se înfruntă, avem aici unul dintre paradoxurile dialogului – opoziția trebuie să existe, dacă avem să ajungem la unitate de idei.

Primul dialog este construit în jurul acestei imagini și ideile aduse în discuție s-ar putea să surprindă, ba chiar să șocheze pe câțiva dintre cititori. Dar Amos Oz este la vârsta la care știe că nu mai are ce pierde, după cum este de o luciditate absolut dezarmantă, cea dată de conștientizarea faptului că drumul de aici, de pe pământ, este aproape de final. Un dialog lipsit de spaima trecerii peste prag, lipsit de convenționalism, în sensul că cei doi nu se menajează, ba caută să-și provoace unul celuilalt ieșirea din zona de confort. Subiectul este unul generos, de aceea și ideile celor doi se evidențiază frumos. Veți afla câteva ceva despre copilăria lui Oz (cei care nu știați prea multe), despre cum a convertit el munca și traiul în kibuț în surse ale creativității, deși viața în comunitate era plină de tot soiul de constrângeri (unele par de-a dreptul absurde, dar sfatul meu este să nu vă grăbiți să judecați, ci să încercați să înțelegeți și din ce cauze au fost impuse). De asemenea, veți afla cât de împotriva oricăror feluri de -isme este el, de ce nu este de acord cu mișcările feministe și cu tot felul de alte extremisme, care au ajuns practic să ne dicteze imperativ schimbările sociale și, ce este cu adevărat trist, să ne determine să ne tăiem rădăcinile, ceea ce pentru un evreu (tradiționalist/conservator) este inadmisibil.

Impresionante sunt mărturiile care țin de experiențele lui personale convertite în producții lierare; foarte elegant felul în care delimitează clar spațiul intim de cel public, până unde ai voie să intri în viața personală a unei personalități publice. Paginile despre experiența sa de soldat sunt pline de miez, se cer citite de mai multe ori, tocmai pentru că ascund multe gânduri și valori printre rânduri. Dar e interesant faptul că în spațiul public aproape că-i lipsește combativitatea – nu-i place polemica gratuită, dar știe să-și conserve poziția și să o delimiteze clar când este nevoie.

„Eu cred că granița între a face curte în mod asiduu și hărțuire nu e detectabilă la milimetru. Eu cred că granița între un joc erotic furtunos și transformarea celuilalt în obiect nu e tocmai detectabilă la milimetru. Eu cred că granița între ușurătate sau frivolitate și jignire sau umilire nu e detectabilă la milimetru. Eu cred că granița între o atingere ușoară întâmplătoaresau amuzantă și încălcarea autonomiei fizice a seamănului nu e detectabilă la milimetru. Eu cred că ici măcar granița între vorbirea liberă și rănirea sensibilității ascultătorului sau ascultătoarei nu e tocmai detectabilă la milimetru.

Mai mult decât atât: eu cred că toate granițele astea se schimbă puțin câte puțin de la o dată la alta, ceea ce face chestiunea granițelor și mai dificilă și complicată decât este ea oricum.

Nu cred, ci știu cu certitudine, și mi se pare că ți-am spus deja asta, că toate granițele din lumea asta sunt granițe arbitrare, ba chiar un pic ridicole. Dar lipsa de granițe e primejdioasă, distrugătoare, ucigătoare chiar.

Și-atunci pe unde trece granița asta? Poate că trece exact pe linia consimțământului reciproc. Li știu că această linie nu-i constantă. Este permisă și mutarea liniei consimțământului, cu condiția s-o mutăm din loc tot prin consimțământ.”

Așa și trebuie să ne aducem aminte de Amos Oz – un familist convins, care s-a mutat din kibuț doar pentru că copilul cel mic era bolnav de astm, dispus să ofere comunității mult mai mult decât a primit el din partea ei. Ce nu poate face un scriitor și Semafoarele se schimbă de mult fără noi sunt două lecții de etică aplicată, din punctul meu de vedere și sunt convinsă că mulți dintre cei care nu i-au citit nici măcar o carte o vor face după ce vor citi Din ce este făcut un măr. Șase convorbiri despre scris, despre dragoste, despre vină și despre alte plăceri. Dragostea fără plăcere și, mai ales, fără vină, nu mai este dragoste. Și permutarea poate muta accentul pe fiecare dintre celelalte două atribute. Așa cum scriitorul își iubește opera, simțind o plăcere nebună atunci când plăsmuiește locuri, fapte și personaje nemaiîntâlnite, așa și omul, tatăl din spatele scriitorului simte o vină continuă pentru că se vede nevoit să sacrifice din viața de familie, deși își iubește copiii mai presus decât cărțile.

Nu pot încheia fără să spun cât ceva despre interlocutoarea lui Amos Oz. O parteneră de dialog cum și-ar dori oricine, o minte sclipitoare și care știe să insiste atunci când Oz tinde să divagheze de la subiect; își exprimă în termeni foarte clari opoziția, după cum reușește să limpezească multe dintre afirmațiile scriitorului. Dincolo de dialogurile consemnate în scris se ghicesc respectul reciproc și prietenia cimentată în ani de parteneriat profesional.

„Eu mă tem. Mai cu seamă de consolidarea fanatismului de toate felurile. Disperat nu sunt, fiindcă nu știu ce se va întâmpla. Se pot înâmpla lucruri îngrozitoare, dar se pot întâmpla și lucruri bune, lucruri care nu-i trec nimănui prin minte. De-a lungul bieții mele aproape toate evenimentele care au schimbat realitatea au fost neașteptate. Subite. Rzăboiul de Șase Zile. Războiul de Yom Kippur. Vizita lui Sadat și pacea cu Egiptul. Prăbușirea comunismului. Acordurile de la Oslo. Asasinarea lui Rabin. Dezastrul turnurilor gemene din New York. Evacuarea coloniștilor din Gaza. Fiecare dinre evenimentele astea s-au petrecut brusc. Nu sunt disperat, deoarece știu că a trăi e ca și cum ai conduce o mașin al cărei parbriz e complet acoperit și n-ai la dispoziție decât oglinzile laterale, în care se reflectă ce se află în spatele tău. Noi știm numai ce-a fost, nu și ce ne așteaptă în viitor. Nu mă înțelege greșit, nu că eu aș fi un soi de veșnic optimist. În anumite chestiuni sunt pesimist. Dar pesimismul meu e poate îndulcit de faptul că iubesc oamenii și sunt pasionat de ei. Nu e în mine nici un strop de mizantropie.”

Din ce este făcut un măr o recomand tocmai pentru că trăim timpuri în care dialogul devine salvator. Din păcate, mulți dintre noi trebuie să reînvățăm principiile și valorile în jurul căruia se construiește un dialog, de aceea răgazul de care avem parte, vrem-nu-vrem, îl putem converti în popas pentru reflecție și cunoaștere, iar convorbirile dintre Amos Oz și Shira Hadad sunt un bun început.

Din ce este făcut un măr. Convorbiri cu Shira Hadad de Amoz Oz