Casa Avramide e bântuită, ceea ce nu știam de ieri, de alaltăieri, ci de mult timp. E bântuită de bun – simț. Clopotele de la Biserica Bunavestire, candelabrul monumental ce țintuiește vertical imobilul, trecutul cuvios al catedralei de peste drum și o vrednică învecinare cu fosta stradă Sf. Nicolae impun, toate, o măsură cetățenească și, mai presus, o temperanță culturală.
Scriam acum trei ani, la un an după darea în folosință spirituală, încântat de bunele gazde ale Casei Avramide și de condiția fericită a musafirilor acesteia, că „Verigă a unui lanț categoric evolutiv, familia Avramidelor își datorează apariția, spun specialiștii, acumulării neprimejdioase de bun – simț. Cam ca la gazele de șist, ca să facem o comparație nu atât adecvată, cât contemporană, bunul – simț s-a tot adunat de ici, de colo, ca să irumpă într-o imensă pungă artistică. Desigur, Casa Avramide. Conjuncția norocită dintre un loc, Casa Avramide, și un bun gust cultural, nepotolit până de curând, ia amploare. Vreme de douăsprezece luni, bolțile armonioase au văzut pictură, au respirat carte, au adiat jazz, au râs comedie de calitate superioară. «Casa Avramide» este binecuvântată, prin fertilitatea culturală a vizitatorilor, să puiască artă”.
Sâmbăta trecută, pe lângă Dragobete, doi artiști obișnuiți cu Tulcea au concertat la Casa Avramide – Casa Colecțiilor: Nadia Trohin și Sorin Terinte. Fie… concertat, fie asociați de un hazard, cei doi au cântat de multe ori în orașul nostru.
„Songs for lovers” (voi scrie cu minuscule: dacă majusculez, banalizez) a fost, însă, o cântare deosebită din mai multe puncte de vedere. Prima deosebire a dat-o repertoriul, unul alcătuit numai din piese de dragoste: My one and only love, Cheek to cheek, Comes love, As time goes by, West Coast Blues, Beatles – And I love her, Can’t buy me love, Sting – Until, Feaver, Just a little lovin, My one and only love. Bucăți una și una, fiecare exemplară pentru tema aleasă. Piscuri ale segmentului. Vârfuri de gamă.
A doua ține de public. Desigur, același public ca de fiecare dată la Tulcea. Suntem cam aceiași. Ne ținem minte după prenume, tabieturi și călcătură. La Festivalul „Dobrojazz” ne reperam ușor în sala mare a Teatrului „Jean Bart” sau, și mai lesne, pe piatra pavată din curtea Casei Avramide. De data asta, publicul s-a lăsat cu farmec condiționat de muzicieni. S-a lăsat greu, e drept, căci tulceanul e inerțial în toate manifestările sale publice, de la miting la spectacol. În pofida defazajului care se exprimă în diferite unități de măsură a timpului, s-a pus în legătură cu Nadia și Sorin.
De ce „Songs for lovers” la Tulcea? Este un titlu generic „fiind foarte multe piese de dragoste și pentru că ieri a fost Dragobetele, iar ieri nu am reușit să ajungem aici. A fost un soi de «after – party». Sigur că ar fi fost mai potrivit să cânt în română, dar, pentru că am mai cântat cu Sorin, așa a rămas, adunând «standards» de jazz, un gen de repertoriu pe placul publicului tulcean. Am simțit o energie foarte bună, ca de fiecare dată, de altfel: oamenii sunt foarte receptivi. A fost frumos! Am interacționat. Unii oameni din public, poate din jenă, poate de frica de a nu greși, nu vor să strice ceva, intervine un bun – simț poate exagerat în Tulcea. Oricum, față de dățile anterioare, publicul se deschide. Asta e ceea ce simt eu. Pe măsură ce au loc aici evenimente – Dobrojazz sau Dichis’ n ‚ Blues -, întâlnirea publicului cu diferiți artiști și cu variate atitudini ajută la deschiderea oamenilor. Am văzut în seara asta și fețe cunoscute, dar și oameni noi. În Tulcea e nevoie de astfel de evenimente: oamenii sunt deschiși, oamenii vor, oamenii caută informații. M-am simțit foarte bine astăzi!”, a spus Nadia Trohin imediat după recital.
„Spuneam mai devreme despre un flux care pleacă de la noi, artiștii, și care trebuie să revină la noi. Ei, s-a întors mai mult decât speram; de altfel, am primit mai mult decât am sperat când am intrat pe scenă. A fost cum m-am așteptat, am primit exact ceea ce am sperat. Adică o fuziune, palpabilă și concretă, muzicală și empatică între noi și public. E adevărat: publicul a fost la început mai discret și mai reținut, dar, în final, am reușit să desfacem inimile și sufletele, primind fix ceea ce așteptam! A fost extraordinar, a fost un concert minunat, eu m-am simțit foarte bine! Dincolo de orice ștachetă pe care eu și Nadia ne-o propunem într-un act de tip «concert», totdeauna sperăm să avem cel mai frumos joc cu publicul, pentru că el este, de fapt, receptorul. El reprezintă motivația noastră pentru a cânta. Altfel, am cânta singuri la duș sau am putea avea acte muzicale personale și satisfăcătoare. Dar nu asta e intenția noastră, ci aceea de a avea un act comun cu publicul. Or, noi, în seara asta, am reușit și la Tulcea! De data asta, ne-a ieșit!”, a completat Sorin Terinte.
În al treilea rând e interpretarea celor doi artiști. Nadia Trohin și Sorin Terinte simt împreună cum să treacă de la alb la negru prin semitonuri. Prin rezonanță. Ceea ce face pianistul din claviatură printr-o dibăcie care se trage dintr-o digitație cu ani grei de tocit degetele, dexteritate care a făcut pagube printre clape…, exact asta face și vocalista, cu duioșie și timbru metalic. De altminteri, Nadia Trohin are acea voce cultivată, un ambitus care-i îngăduie intonații în felurite condici de sunete.
Și din joaca lor au ieșit melodicități unice, căci „cititul” partiturii e singular. Și așa au fățuit cu lambriuri muzicale Nadia Trohin și Sorin Terinte pereții demisolului Casei Avramide, și așa a plecat tulceanul acasă cu note iscusite-n urechi. Nadia a executat coregrafii extravagante de natură să scoată publicul din inhibiție.
Și, spre luare-aminte, cea mai cea piesă a fost lăsată – podoaba podoabelor! – la sfârșit. „Du-mă acasă, măi, tramvai!” a fost începută cum se cuvine, rugător și cu intensitate joasă, după care interpretarea a escaladat și a culminat cu inversarea rolurilor: Nadia a ajuns să cânte la pian, iar Sorin și bunul său amic tulcean, Marian Ene, au cucerit microfonul.
A fost semnul definitiv că muzicienii se simt ca acasă.
Și, că veni vorba, n-a trecut niciun tramvai. Întâi de toate, că-n Tulcea n-avem tramvaie. În al doilea, că Nadia Trohin și Sorin Terinte erau deja acasă.
Sursa foto: I.C.E.M. Tulcea
