M-am simțit extraordinar aseară, la prelegerea ținută de Venerabilul Maestru Gonsar Tulku Rinpoche la Casa de Cultură a Studenților din București. Evenimentul a deschis șirul de manifestări prilejuite de prezența Maestrului în România, de fapt o revenire, la invitația Asociației Rabten Compassionate Wisdom.
Se anunța un discurs despre suferință, în perspectivă budistă, din partea acestui Maestru născut în Tibet şi care a fost timp de 33 de ani discipol al lui Geshe Rabten Rinpoche, unul dintre fondatorii Centrului de Înalte Studii Tibetane „Rabten Choeling” din Elveţia.
Discursul de aseară a ţinut aproximativ două ore şi jumătate, cu traducere extrem de competentă din limba engleză. O să vi se pară amuzant, poate, însă eu, la prima experienţă de acest gen, cu foarte puţine cunoştinţe despre budism, m-am uitat la Gonsar Tulku Rinpoche ca la un soi de maestru ninja şi i-am urmărit până şi gesturile, deşi nu s-a urnit de pe scaun. Şi-a şters din când în când bărbia de transpiraţie cu un banal şerveţel pe care l-a scos din gentuţa sa maronie, asortată ţinutei specifice, şerveţel pe care, mai apoi, l-a făcut mingiuţă între palme şi l-a tot strâns până când s-a fărâmat, iar Maestrul a degajat cu delicateţe cele câteva bucăţele de hârtie de pe roba sa, aşa cum alungi firimiturile de pe cearceaful pe care stai la iarbă verde. Când a dat din greşeală peste una din cele două sticluţe cu apă plată la dispoziţia sa, m-am gândit că poate o lasă aşa, culcată, doar avea dopul strâns şi nu s-ar fi scurs apă din ea. Numai că Maestrul şi-a dat seama repede că acea sticluţă ar fi stricat armonia cadrului în care se afla. Ar fi fost o asimetrie care i-ar fi influenţat discursul, drept pentru care, fără gesturi bruşte, a ridicat sticluţa, aducând-o în poziţia iniţială.
Nu-mi amintesc să fi băut apă. Asta în condiţiile în care se ştergea frecvent de transpiraţie, iar traducătorul discursului se servea des din sticlele sale. Uneori, din sală (arhiplină la început), oamenii se ridicau în pâlcuri şi ieşeau fără nicio jenă, deşi mie unul informaţiile Maestrului mi se păreau aproape vitale. Or fi fost informaţi deja în ale budismului, iar spusele sale li s-or fi părut plictisitoare. Posibil. Maestrul nu a intrat decât puţin în ape adânci. În rest, s-a ţinut la suprafaţă, într-un soi de „plută pe spate” calmă, neprecipitată, uneori chiar monotonă, pentru că revenea des asupra unor informaţii, ca şi cum s-ar fi aflat în faţa unei clase de elevi.
Într-adevăr, a vorbit despre suferinţă. Luând-o puţin de departe, de la cele patru nobile adevăruri ale lui Buddha (al suferinţei, al cauzei acesteia, al eliberării de suferinţă şi al căii spre această eliberare). Astfel, a subliniat că adevărul despre suferinţă stă la baza întregii învăţături budiste, al cărei element central este fiinţa conştientă, adică fiinţa cu conştiinţă, deci nu doar oamenii, ci şi animalele intră în această categorie.
„Toate învăţăturile şi practicile meditative pornesc de la meditarea asupra condiţiei fiinţelor conştiente”, a spus Maestrul, care a amintit şi faptul că tocmai înţelegerea condiţiei acestor fiinţe conştiente l-au determinat pe Buddha să-şi părăsească statutul comod de prinţ indian. După care a vorbit mult şi frumos despre cum aceste fiinţe conştiente sunt într-o continuă căutare, într-o mişcare perpetuă, care nu înseamnă decât nemulţumirea faţă de starea de suferinţă şi faţă de un nivel al fericirii nesatisfăcător. Şi a mai vorbit Maestrul despre metodele de reducere a suferinţei, împărţite în trei categorii – greşite, corecte şi fără sens – niciuna dintre acestea neoferind vreo garanţie. Nicio metodă nu aduce fericirea permanentă şi îndepărtarea continuă de suferinţă. O idee nu tocmai liniştitoare, însă Maestrul a continuat să disece subiectul cu meticulozitate, în timp ce eu mă întrebam de câte ori n-o fi vorbit despre aceleaşi lucruri în faţa unor novici – îl priveam cu admiraţie, de parcă m-aş fi uitat la un actor foarte bun.
După o pauză aproape insesizabilă în discurs, timp în care a glumit pe seama traducerii în română (care, la anumiţi termeni, ar semăna cu sanscrita), Maestrul a comutat puţin, vorbind despre iubirea binevoitoare autentică şi despre cum vine ea din altruism şi nu din egoism. O mulţime de exemple ilustrative i-au făcut vorbele atât de uşor de înţeles încât cred că l-aş fi ascultat nu doar două ore şi jumătate, ci toată seara, poate şi noaptea, dacă sirenele ambulanţelor care se grăbeau pe Calea Plevnei către Spitalul Universitar nu ne-ar fi amintit că mai e şi o viaţă de trăit, şi că mai avem şi case, şi familii.
Dar nu am plecat înainte de a afla şi despre factorii mentali perturbatori – mânia, gelozia, ura, zgârcenia, aroganţa etc. – valabili pentru toate fiinţele conştiente, indiferent de religia de care aparţin. Rădăcinile suferinţei sunt trei, a precizat Maestrul, ura, ataşamentul şi, mai presus de toate, ignoranţa. Interesant mi s-a părut şi sensul dat ignoranţei în acest context, cel de înţelegere greşită a existenţei.
O propagandă nu neapărat pentru budism cât pentru o viaţă echilibrată. Am înţeles că poţi fi fericit cât timp te îngrijeşti să nu faci nimic care ar putea afecta fericirea altor fiinţe conştiente. Nu ştiu dacă aceasta este întreaga cheie pentru îndepărtarea de suferinţă – mai degrabă înclin să cred că nu – însă e un început bun pentru un novice în ale învăţăturilor budiste. Pe care se poate construi scotocind mai mult în piaţa destul de consistentă a cărţilor specializate, Editura Herald fiind unul din centrele care asigură transmiterea învăţăturilor budiste în România (au avut stand de prezentare aseară, la Casa de Cultură a Studenților din București).
Astăzi şi mâine, Venerabilul Maestru Gonsar Tulku Rinpoche susține, la Centrul Seeds for Happiness, prelegeri cu tema Cele patru adevăruri nobile, esența tuturor învățăturilor pe care Buddha le-a transmis discipolilor. Detalii despre posibilităţile de participare (participarea se plăteşte) – aici.
Una peste alta, personal, am trăit o experienţă utilă. Care poate nu m-a făcut mai bun, nu mi-a crescut gradul de compasiune faţă de toate fiinţele conştiente, însă în mod sigur mi-a deschis ochii la influenţa pe care fericirea altora o poate avea asupra mea.
