E pură coincidență faptul că am citit biografia Marie-ei Curie scrisă de Janine Trotereau tocmai în preajma zilei internaționale a femeii. Ba chiar mă alarmează un pic faptul că s-ar putea ca acest text să fie luat, cu această ocazie, drept încă un elogiu patetic adus unui om de știință care, după părerea mea, nu mai are nevoie de prezentări și, cu atât mai mult, de patetisme. Totuși, trebuie să recunosc că, atunci când mi-am dat seama că termin de citit cartea înainte de 8 martie, m-am grăbit să scriu neapărat despre ea și am ales să fac acest lucru tocmai din dorința de a atenua din ridicolul și exagerarea cu care a ajuns să fie sărbătorită această zi, oricare ar fi fost semnificațiile ei inițiale. Sau poate, dacă vreți, pentru a da o altă nuanță acestei sărbători. Căci, dacă idealizarea excesivă (deseori banală) și ostentativă a femeii, în această zi, vi se pare cumva glorioasă, după mine aceasta nu face decât să ne oblige să urmăm un model imposibil și, din această cauză, să ne ratăm niște țeluri/vise/obiective reale și posibil de realizat într-o viață de om.
Vreau, așadar, să vorbesc despre lipsa, în natură, a femeii perfecte, lucru care ar trebui să se subînțeleagă din însăși noțiunea-i, perfecțiune care, totuși, continuă să i se pretindă, prin chiar elogiile care i se aduc acesteia („mamă extraordinară și o femeie de afaceri de succes”), făcând-o responsabilă de eșecul de a se ridica la înălțimea lor și, în același timp, deturnând-o de la realizări mai pământești, dar care s-ar putea întâmpla să fie menirea ei. Am ales, pentru această misiune, pe una dintre cele mai demne de admirație (după părerea mea) femei; am considerat că, pentru a fi sinceră până la capăt, ar trebui să demitizez însuși modelul meu de femeie, dar nu cu scopul de a-i știrbi din gloria binemeritată, ci, dimpotrivă, pentru a arăta că meritele ei au nu doar valoare, dar și preț.
Avem, fără îndoială, suficiente motive pentru care s-o admirăm pe Marie Curie, atât pentru calitățile ei personale, cât și pentru munca depusă pe altarul științei. Totuși, în umbra acestor calități a stat mereu o ființă fragilă și depresivă, care și-a ascuns cu multă iscusință suferințele personale. De asemenea, s-ar găsi și provocări cărora această ilustră femeie nu le-a putut face față, precum și lucruri mai puțin demne care i-ar putea fi (ba chiar i-au și fost) incriminate, ceea ce însă nu i-a știrbit, în cele din urmă, din măreția sa și nici din admirația pe care i-o purtăm.
Pentru dedicație. Disciplina și munca asiduă permanentă și concentrată sunt, cu siguranță, pilonii realizărilor sale, precum și motivul fascinației noastre. Cu o rigoare științifică, și-a organizat viața încă din fragedă tinerețe, în vederea unei formări intelectuale înalte.A lucrat în calitate de profesoară într-o familie înstărită de polonezi, pentru a obține resursele necesare susținerii studiului la Paris. Odată ajunsă acolo și instalată în casa surorii sale, se adâncește atât de mult în studiu, încât ajunge să fie iritată de chiar obiceiurile casei care a găzduit-o (familia surorii sale obișnuia să primească la cină emigranți polonezi de vază, o societate selectă și mondenă), fapt pentru care părăsește casa și se instalează mai aproape de Sorbona. S-a dedicat muncii intelectuale, până la istovire, atât pe parcursul studiilor, cât și lucrând în laborator, pentru a izola radiumul și a-i studia proprietățile. Munca i-a fost răsplătită, mai ales prin rezultatele excepționale pe care le-a obținut, dar și prin două Premii Nobel, fiind prima femeie care le primește, în două domenii diferite, fizică și chimie.
A iubit atât de munte știința, încât i s-a dedicat în întregime. Nu a pierdut timpul cu distracții, sau măcar cu bucătăria, nici cât a fost studentă (suferind, la un moment dat, de inaniție, mesele ei constând doar din ceai, pâine și unt), nici după ce s-a căsătorit, deși, cu această ocazie, a depus unele eforturi la ultimul punct. Își petrecea cea mai mare parte a timpului în laborator, chiar și atunci când au apărut copiii. Tot de dragul științei, a dat dovadă chiar de lașitate, atunci când, pentru a obține un gram de radiu oferit de Asociația Femeilor Americane, hotărăște să nu se expună asupra efectelor dăunătoare ale radiumului pe care le bănuia deja, nici chiar atunci când asistă la publicitatea exagerată făcută acestuia, radiul fiind folosit pe larg, în acea epocă, începând de la produse cosmetice, până la cure de tratare a cancerului! Se pare că tot pentru ca știința să nu piardă o figură importantă a ei, inițiază o legătură amoroasă (câtiva ani după moartea lui Pierre Curie) cu fizicianul Paul Langevin, bărbat căsătorit, tată a patru copii, dar care era cicălit permanent de nevastă-sa să lase activitatea științifică pentru ofertele mult mai avantajoase care îi parveneau din industrie. Într-o scrisoare adresată acestuia, cu pedantismul specific unui om de știință, Marie Curie îi alcătuiește lui Langevin planul pas cu pas prin intermediul căruia să scape de povara unei soții istovitoare. Într-o altă scrisoare, adresată de data aceasta unei prietene, îi mărturisește că nu poate permite ca știința să piardă o personalitate atât de importantă precum Langevin.
Nu vreau să sugerez și nici nu cred ca Marie Curie era o ființă amorală și lipsită de scrupule – atâta timp cât efectele radiumului nu erau demonstrate, a procedat ca un om de știință veritabil care nu se poate baza pe păreri, atunci când nu a comentat utilizarea mult prea largă a elementului descoperit de ea (deși nici eficiența în toate acele ramuri industriale și domenii medicale nu era susținută de studii științifice), iar pentru Langevin a simțit mai mult decât colegialitate științifică, iubindu-l sincer – e evident însă că mai mult decât orice a iubit știința și dacă a decis să i se dedice în întregime, și-a urmat calea până la sfârșit. Iar știința a însemnat pentru ea mai mult decât eprubete și mecanisme:
„Je suis de ceux qui pensent que la science est d’une grande beauté. Un savant dans son laboratoire n’est pas seulement un technicien: c’est aussi un enfant placé en face de phénomènes naturels qui l’impressionnent comme un conte de fée. Nous devons avoir un moyen pour communiquer ce sentiment à l’extérieur; nous ne devons pas laisser croire que tout progrès scientifique se réduit à des mécanismes, des machines, des engrenages qui, d’ailleurs, ont également leur beauté propre”.[1]
Pentru simplitate. Simplitatea în obiceiuri, ținută și comportament a soților Curie este binecunoscută. Marie, mai ales, s-a făcut remarcată la acest capitol. Se știe că purta mereu aceleași ținute sobre, la lecții și în laborator, iar după moartea soțului său, a fost văzută doar în rochii negre. Tot după moartea lui Pierre, Marie a preluat postului acestuia de la Sorbona, devenind prima femeie care a predat în această instituție superioară, dar nu a avut niciodată o robă specială de lector, așa cum aveau toți ceilalți profesori, astfel încât, atunci când a plecat în SUA, ca să primească gramul de radiu deja menționat, a trebuit să i se coase de urgență o ținută corespunzătoare pentru a putea fi prezentată în universitățile din SUA. Chiar și la propria nuntă, Marie, dar și Pierre, au purtat niște haine modeste, cusute de un croitor de cartier. Deoarece nu participau la tot felul de întruniri mondene, nu prea aveau nevoie de costume sofisticate, singura și îndrăgită lor distracție fiind plimbările pe biciclete, prin pădure, pentru care nu se cerea un dress-code special.
Copiii cuplului Curie au menționat că, datorită felului de a fi al părinților lor, s-au bucurat mereu de o educație destul de liberală, dar Eve, fiica mai mică a acestora, a lăsat să se înțeleagă că a simțit, la o anumită vârstă, unele lacune în educația pe care au primit-o, spunând că ambele fete nu cunoșteau bunele maniere ale epocii și nu știau cum să facă conversație. Merită menționat faptul că mama acestora, în discuții ce nu se refereau la domeniul în care activa, de asemenea era incapabilă să scoată vreun cuvânt.
Pentru dezinteresul față de beneficii personale. Pierre și Marie Curie au refuzat să breveteze radiumul și producția acestuia, deprivându-se astfel de o avere personală colosală. Marie a afirmat:
„Le radium ne doit enrichir personne. C’est un élément. Il appartient à tout le monde ”[2].
Acel (deja binecunoscut) gram de radium oferit de americani a fost primit doar după ce, la insistența Mariei Curie, toate actele au fost schimbate astfel încât acest gram să aparțină laboratorului Curie și nu ei personal. (Trebuie să menționez că a existat și al doilea gram, oferit de aceeași Societate a Femeilor Americane, de data aceasta laboratorului Curie din Polonia.)
De asemenea, se pare că soții Curie aveau oroare pentru orice fel de distincții, refuzând, ambii, să fie decorați cu Legiunea de onoare, precum și candidând pentru un loc în Academia de Științe doar la insistența prietenilor, loc pe care nu l-au obținut și asupra căruia nu au mai revenit. Soții Curie nu au devenit niciodată membri ai Academiei de Științe franceze. În același timp, Marie era membru al Academiei de Științe din Mexico, a Societății Științifice a Argentinei, a Societății olandeze de științe, a Academiei imperiale de științe din Saint-Petersburg, a Academiei de științe din Bologna, a Academiei de științe din Cracovia…
Pentru activism și voluntariat. În pofida racelii afișate, Marie a fost mereu o persoană implicată, mai ales în proiecte de educație. Încă înainte de a începe studiile la Paris, a predat lecții copiilor din familii sărace, pentru a-i învăța să scrie și să citească. De asemenea, s-a îngrijit întotdeauna de soarta, succesele și realizările studenților săi și a cercetătorilor din cadrul laboratorului, supraveghind proiectele lor îndeaproape și ajutându-i. A optat și luptat pentru dezvoltarea științei, oriunde în lume, dar mai cu seamă în scumpa sa Poloniei, unde a insistat să deschidă neapărat un laborator de cercetare. A inițiat 6 proiecte de home-schooling pentru fiicele sale și pentru un grup de copii ai altor cercetători, pentru a evita contaminarea acestora cu dogmele impuse de sistem și a permite dezvoltarea liberă a aptitudinilor și personalităților lor. Toți copiii din grupul care au beneficiat de educație diferențiată au devenit iluștri savanți.
Unicul domeniu în care Marie Curie a refuzat să se implice a fost politica, evitând să se pronunțe în celebra afacere Dreyfus, precum și să semneze în alte petiții sau liste pentru susținerea unor cauze politice, oricât de nobile (se pare că a fost o singură excepție pe care a făcut-o pentru o prietenă, consimțind ca acesta să-i folosească numele pentru o oarecare cauză politică care implica drepturile femeilor), dar acest lucru cu greu i se poate reproșa unei persoane a cărei aport la progresul societății a fost enorm.
Iată deci o femeie, de altfel imperfectă, care, cunoscându-și chemarea, nu a pregetat în a o urma, metodic și cu tenacitate, greșind, dar nerenunțând, aceasta fiind, până la urmă, formula unor realizări mărețe. Lecția pe care ar trebui să o învățăm de la Marie Curie este că nu tendința spre o perfecțiune fantomatică și apăsătoare ar trebui să încurajăm în oameni, ci curajul pentru pași mici în direcții concrete, oricare ar fi aceste direcții, spre o potențială descoperire sau spre o familie împlinită și fericită.
Marie Curie. Biographie par Janine Trotereau
Editura: Gallimard
Anul ediției: 2011
Nr. de pagini: 354
ISBN: 978-2-07-039908-6
[1]„Sunt dintre cei ce consideră că știința este de o mare frumusețe. Un savant în laboratorul său nu este doar un tehnician: este de asemenea un copil pus în fața unor fenomene naturale care îl impresionează precum un basm. Trebuie să avem mijloace pentru a comunica acest sentiment celor din afară: nu trebuie să lăsăm să se creadă că întregul progres științific se reduce la mecanisme, mașinării, angrenaje care, de altfel, au în egală măsură propria lor frumusețe”. (traducerea îmi aparține)
[2]„Radiumul nu trebuie să îmbogățească pe nimeni. E un element. El aparține tuturor”. (traducerea mea)
