„Conformarea comodă a criticii la scheme de înţelegere consolidate, dogmatismul ţinutei interpretative, scara restrânsă şi îngheţată a valorilor, cortegiul de odihnitoare opinii standardizate, de goale formule oraculare, de ticuri verbale, de simboluri figurative, referinţe şi modalităţi de abordare împrumutate, nu o dată, din recuzita prestigioasă a unor figuri tutelare, a căror carieră trezeşte la mulţi instinctul imitaţiei, însăşi domesticitatea, docilitatea excesivă faţă de aceste figuri se explică, într-un fel sau altul, prin credinţa, cel mai adesea explicită, în obiectivitatea actului interpretativ”.
(Eugen Negrici, Expresivitatea involuntară, Editura Cartea Românească, 2017)
