img-10Ascultam înmărmurit cuvintele ei, fără să înțeleg nimic, fără să pot reacționa în niciun fel la logosul acesta insolit în atmosfera ce se instaurase de-a lungul conviețuirii mele cu o proprietăreasă pe cât de binevoitoare, pe atât de discretă. Într-un târziu, învingându-mi stupoarea, pornii să urc pe scara interioară ce ducea spre încăperile de la etaj, dintre care una îmi fusese închiriată.”

(Biserica neagră, Echinoxul nebunilor și alte povestiri / Anatol E. Baconsky / Curtea Veche Publishing 2011)

Share.

About Author

"It's late you go on home / what / you go on home its late" (Faulkner) De când mă știu, am găsit în lectură o pasiune ce îmi suplinea datoria de a ajunge Acasă. Trăind în cea mai bună lume posibilă, am crezut mereu că dedicându-mă Literelor, pot să perfecționez ceva ce, aparent, scapă oricărei puteri omenești. Poate că nu obțin nimic pragmatic din aceasta, dar nici că m-aș vedea pe mine altfel. Sper ca odată cu articolele mele să împărtășesc și altora ceva din elanul vital care mă animă. Poate că nu reușesc să fiu întotdeauna obiectiv, dar nici nu contează, căci lectura nu-și propune să fie o știință, ci un hub - sic!- capabil să adune oameni cu atari așteptări comune, ce transcend imediatul, cumva limitativ. Pentru mine, lectura este trăire, iar a scrie despre aceasta, înseamnă a mă scrie pe mine însumi în trăire, de aici și legătura emoțională foarte puternică pe care o leg cu operele la care țin; sper ca și cei ce mă citesc să resimtă, la rândul lor, ceva din această experiență.

Comments are closed.

Descoperă mai multe la Recenzii, interviuri și evenimente culturale ISSN 2501-9783 ISSN-L 2501-9783

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura