„Pistolul cu amortizor al Căpitanului tuși scurt și un semn de punctuație apăru pe pieptul maiorului. Acesta holbă ochii la firul roșiatic care se scurgea peste buzunar și încercă să spună ceva, dar cel din fața lui îi apăsă buzele cu degetele și-l lăsă să cadă moale la picioarele sale. Se întoarse apoi spre ceilalți.
– Domnilor soldați, aici eu sunt Curtea Marțială. Eu, nisipul și noaptea fără de sfârșit. Cuvântul meu e singurul care se aude în acest pustiu și când nu se va mai auzi va însemna că ați murit. Vedeți voi, fortul acela nu înseamnă mare lucru. Niște bolovani, ca ăștia din jur. Nici zona asta nu e importantă, mai mult ne costă să o ținem ocupată. Faptul că ați fugit din fața dușmanului înseamnă însă enorm. Mă înțelegeți?”
(Adrian Georgescu, Exitus, Editura Polirom, 2017)
