Curs de creative writing aplicat – „Povestea cu lupul” de William McCleery

Un mic roman (dar ce roman!) – dacă e să facem referire la colecția în care a apărut – care face deliciul micilor cititori, dar și al părinților acestora. Să recunoaștem, de multe ori, cei care avem copii, am trecut prin clipe de coșmar, neștiind ce povești să le mai citim seara, ce să mai inventăm sau cum să facem să nu repetăm pentru a nu știu câta oară povestea aceea pe care o știe pe de rost. Imaginația copilului, bogăția ei depinde de cum îl ajutăm noi să și-o dezvolte în primii ani. De aceea, cărțile sunt foarte importante, mai ales cele cu ilustrații. Cuvântul încurajează și dezvoltă procese de cunoaștere și recunoaștere, de identificare, personificare etc., iar imaginea/ilustrația ajută copilul să prindă în ramă personajele, să înțeleagă conflictul și să pună personajele în context.

Editura Frontiera propune cititorilor din România o traducere excelent realizată de Andra Matzal a cărții scrisă de William McCleery, Povestea cu lupul. Spun excelent tradusă, pentru că unele dialoguri sunt atât de spumoase și la limita unei ironii atent camuflată, încât traducătorul trebuie să fie foarte atent la ce cuvinte folosește. De asemenea, prezența unor onomatopee – care dau savoare poveștii și încântă și pe cel mai mofturos copil – face dificilă redarea cursivității acțiunii, dar Andra Matzal și-a îndeplinit cu brio misiunea. Ei i se alătură Dan Dulău, un ilustrator cu personalitate, care a știut să prindă în tonuri de gri și galben și în imagini de nici jumătate de pagină (mie-mi aduc aminte de celebrele bilete lăsate pe ușa frigiderului) personaje și acțiuni cheie. William McCleery, jurnalist de formație, rescrie mitul lupului cel rău și-l transformă dintr-un personaj negativ într-un fel de partener de joacă pentru copii. Un proces de creație atent condus de scriitor, căci răstălmăcirea poveștii de bază – Scufița Roșie sau orice alt basm – presupune nu doar aducerea în contemporaneitate, ci și introducerea unor personaje care nu există în povestea inițială. Așa se face că Michael îl provoacă pe tatăl său să fie inventiv, ceea ce-i ia ceva timp. Pretențiile copilului sunt și de altă natură: el nu vrea ca povestea să se termine într-o singură seară, cere rescrierea finalului de mai multe ori, iar cu ajutorul lui Stefan, prietenul lui, transformă povestea și povestitul în sine într-o adevărată călătorie cu mai multe opriri.

Personajele sunt haioase, felul cum lupul ajunge să nu mănânce găina (ups, cât pe ce să fac spoiler) te face să râzi în hohote, iar ritmul acțiunii te duce cu gândul la cât de repede zboară anii! William McCleery strecoară subtil, printre rânduri, foarte multe teme de reflecție pentru adulți, nu le descopăr eu aici, dar ce mi se pare cu adevărat esențial este cum aduce în prim-plan discuția despre diferența dintre bine și rău. Cum îi învățăm pe copiii noștri să facă diferența între o faptă bună și una rea, iată o dilemă la care adeseori n-am avut soluții. Povestea cu lupul mai are un atuu; ne arată că nicio poveste nu există în absența antitezelor, cu alte cuvinte nu ne putem forma repere solide de orientare în viață în absența antimodelelor (discuția poate fi dusă pe orice plan, nu doar cel al sistemului de valori).

„Jimmy își puse toată forța și toată greutatea într-o splendidă lovitură de bâtă, pe care o împlântă în scăfârlia lupului. BANG! Zâmbind ca prostul, lupul se prăvăli în genunchi. Băieți, ce ziceți, vreți ca Jimmy să-i mai dea una lupului și să-l omoare sau vreți să-l lege cu o sfoară și să-l ducă până acasă, unde să-l vâre într-o cușcă? Cum vreți să se termine povestea? Steffy, ai cuvântul. Spune tu primul.

Steffy zâmbi și ridică din umeri.

– Întreabă-l pe Mike, zise el. E povestea lui.

– Steffy, ești un băiat tare bun, drăguț și politicos, tot respectul pentru părinții tăi, zise tatăl lui Michael. Apoi se întoarse spre fiul său și spuse: Michael, și tu ești bun, drăguț și politicos și, după cum zicea Steffy, asta e povestea ta. Ce să facem cu lupul?” (p 53)

Cred că este prima carte pentru copii pe care o recomand mai întâi părinților! Insist chiar ca prima lectură să o facă ei, independent de copii, în liniște. Vor înțelege ce au de făcut, cum să abordeze și să organizeze ora de citit împreună, cum să încurajeze pe cel mic să citească etc. Nu în ultimul rând, părinții vor înțelege că dacă vor chema acasă pe cel mai bun prieten al copilului și-i vor încuraja să citească împreună, atunci vor fi câștigați cu toții! Lectura în comun, schimbul de idei fac parte din procedeele de bază ale dezvoltării imaginației la copii, iar discuțiile pe marginea limbajului, a cuvintelor pe care trebuie să le folosească copiii concură și ele la creșterea unui viitor cititor cu gândire critică. Povestea cu lupul de William McCleery, apărută la Editura Frontiera. De căutat!

Această prezentare necesită JavaScript.