Coperta, de un alb hipnotic, în centrul căreia se află Schiță de epocă victoriană de modă veche de Edward Lear, un desen pe cât de schematic, pe atât de sugestiv. În fapt, povestea păsării care a căzut pe masă este asemenea acestui desen, pe cât de simplă, pe atât de sugestivă. Nu este o carte pe care să o expediezi, să o citești între două episoade de muncă intensă sau într-o pauză de masă. Fiecare vers scris de Luminița Potârniche este așezat la locul cuvenit, așa cum pe mesele din epoca victoriană fiecare vas, tacâm sau pahar își aveau locul cuvenit. Milimetric gândită fiecare trecere de la un vers la altul, uneori prin intermediul unei rime neașteptat de reușită, alteori cu ajutorul unui ritm de care abia atunci îți dai seama că te ajută să înțelegi și, nu în ultimul rând, să respiri.
Citeam zilele trecute constatarea unui cititor din care reieșea că scriitorii români contemporani sunt de-a dreptul provinciali, în sensul că lumile și personajele care le populează cărțile aparțin unui spațiu, care-i și definește ca atare. Evident, mă refer la spațiul românesc. Îi dau dreptate, nici nu mai țin minte în câte cărți am citit acțiuni care se petrec în Drumul Taberei, de zici că e polul întâmplărilor nemaivăzute/nemaiauzite. Ei bine, citind poezia Luminiței Potârniche m-am bucurat să-mi dau seama că aici, între copertele cărții ei, este o altă lume, un alt univers. Am străbătut străzi nedefinite, dar familiare, am cercetat văzduhuri și am căutat să înțeleg ceva din dezordinea unor spații locuite, dar fără să simt nevoia să exclam „Am mai fost aici!” sau „Vai, seamănă cu modelul propus de IKEA în ultimul catalog!” (fie vorba între noi, nu sunt fan IKEA!). Suprarealismul care i se potrivește atât de bine Luminiței Potârniche, hrănit constant cu poeme de cea mai bună calitate, le ghicești în spatele fiecărui poem îl duce pe cititor în direcții nebănuite. De pe stradă, unde mirosurile, zgomotele și zarva sunt instrumente pentru înțelegerea bunului mers al lucrurilor, cititorul ajunge să străbată interioare dintre cele mai diverse, inclusiv umane.
Pasărea apare în multe locuri, nu neapărat explicit, la fel și masa pe care aceasta a căzut. Ambele iau forme diverse, se transformă în obiecte și emoții diverse. Astfel, metafora devine funcțională într-un mod fericit, ceea ce mă face să nu uit de ce n-o să refuz niciodată suprarealismul ca formă de exprimare.
Singurul regret legat de această carte, tipărită impecabil, este că n-a apărut la o editură cunoscută. Într-o lume în care se citește din ce în ce mai puțină poezie (și nu mă refer la români aici, ci la toată lumea), apariția unui astfel de volum ar trebui celebrată ca o victorie a frumosului. M-aș bucura să știu că, totuși, Pasărea care a căzut pe masă ajunge la cât mai mulți iubitori de poezie. Luminița Potârniche e printre scriitorii care se bucură de fiecare întâlnire cu cititorii ei, așa se și nasc cărțile ei, din aceste întâlniri. În jurul mesei pe care a căzut pasărea este loc pentru foarte mulți cititori, ar fi păcat să fie locuri goale.
PS: Cartea o aveam de ceva timp pe birou, dar n-am găsit niciodată starea și timpul necesare lecturii, nu fac parte dintre cei care citesc poezie pe pâine, oriunde și oricând. Întâmplarea a făcut să o citesc într-o zi de marți, de aici și titlul cronicii.
„o aud pe mama plângând
dar cred că de fapt eu plâng
mama doar ascultă sonetele
care scot o biserică din pământ”
(din oamenii fac troițe ca să aibă unde-și scrie numele)
*
subliminal
dormeam somnul urșilor
în pijamale subliminale
fumul sobelor îi căuta pe dispăruți
ușile erau intermitente
cu deschideri înfundate
draperiile grele se întunecau
lună plină în ceruri goale de geam
umblam cu închipuirea pe sârme
și prin hornuri scormoneam după vorbe
liniștea se scutura de cenușă
și se ascundea în ziare
la asfințitul cocoșilor
puneam ochelarii de citit
în cărțile lumilor viitoare
capitole tot mai bătrâne
paragrafe pe moarte
candele cu cerneală și oboseală
care ne scriau pe toți
într-un fel de așteptare
de facere sau de sfârșit de umanitate
*
aburul unei păsări
închinându-se către seară
în clopote urcă sărbătoarea
ținându-se de funie
(din demnitatea ploii)
*
chiar și un bărbat mort este bun la ceva
uneori chiar și un bărbat mort
este bun la ceva
pentru el ți-ai putea cumpăra
o pălărie nouă de doliu
ai putea încălța ciorapii negri cu dungă
care îți fac picioarele mai lungi
și poate și niște pantofi cu tocuri foarte înalte
ți-ar crește șansele să te împiedici
să calci strâmb
să te arăți vulnerabilă
să-ți adreseze lumea condoleanțe
sau să te invite undeva
unde cu toaleta ta ai face furori
la întoarcerea bărbatului mort
cel mai fidel admirator al tău
va cădea obosit ca un fir de iarbă
de pe tălpile pantofilor
care vor ajunge înapoi într-o cutie
picioarele văduvelor obosesc repede
și apoi plâng smerite
*
miros de nord
cum miroase nordul
a ceai dintr-o cutie mare
cu oi și ciobani
desenați pe capac
a lampă de gătit cu gaz
stinsă la vremea amurgului
a melc dezrobit a ciocolată cu lapte
a pensule de acuarelă
înfipte într-un borcan de iaurt
a fluture de molie sfărâmat
pe covorul de lână
a peștele Tanței care se zbate în lighean
a mușchi verde de piatră
a pisică bătrână și leneșă
a chit crăpat ținte ruginite
perdele de ață
a ce o mai fi mirosind nordul
când toți s-au mutat mai la răsărit
și nu mai atârnă nimeni o icoană pe perete
ca să ne putem orienta
*
lumea zilei de marți
e o bolniță în care
la răsărit cântă privighetoarea
și la apus o mâncăm
ne luăm pastilele de uitare
închidem ușa făcută din vată
asistenta de noapte
își numără mătăniile
câte una vorbește prin somn
un bec de veghe ține coșmarurile
la un loc și departe
cu o singură mână
*
o vom face pe cea de a doua zi
duminica se îmbrăcau frumos
și se așezau în pragul ușii
care dădea înspre noapte
fără să le pese că un cocoș
vestea orele care cădeau
ca niște ouă clocite în poala timpului
o vom face și pe asta și pe asta
dar mai ales o vom face pe cea de a doua zi
când deși am rămâne fără durată
tineri ne vom îmbătrâni
ascultă cum crește iarba verii
peste straiele copilăriei pământului
Pasărea care a căzut pe masă de Luminița Potârniche
Editura: Sfântul Ierarh Nicolae
Anul apariției: 2022
Nr. de pagini: 98
ISBN: 978-606-30-4020-7
