Culese din rural – despre percepția ruralului în contemporaneitate

Dihotomia rural/urban n-o să fie niciodată – părerea mea – percepută de novici decât în termeni de favorabil/nefavorabil, atractiv/neatractiv, mediu permisiv/mediu prohibit etc. Jurnaliștii (români) au în continuare tendința să trateze mediul rural ca fiind unul eminamente defavorizat, chiar dacă uneori sunt vizate comunități cu resurse economice foarte multe și cu condiții de trai evident mai bune decât în multe cartiere din orașele țării. Toate acestea fiind zise (și cunoscute) este normal ca cele mai multe fonduri de cercetare (științifică) să fie alocate proiectelor care au în vedere zone defavorizate – cu scopul evident de a se elabora ulterior planuri de intervenție și măsuri adecvate. Generic, termenul de zonă defavorizată se referă la zone lipsite de resurse naturale, cu o economie eminamente agricolă, zone unde accesul este dificil (din cauza lipsei drumurilor) sau unde clima este neprietenoasă cu oamenii. Uneori, se includ aici și comunitățile multietnice, dar cauza pentru care aceste comunități sunt considerate defavorizate este diferită și specifică. Tehnic vorbind, este imposibil ca termenul să se aplice la toate tipurile de comunități sătești din România, pentru că situația de facto este extrem de diferită de la o zonă la alta. Dependența de forma de relief este în continuare cea care impune linia de dezvoltare, în ciuda unor proiecte de dezvoltare a turismului rural și a unei forme de migrație a populației de la oraș spre sate, din motive extrem de diferite (schimbarea stilului de viață și orientarea acestuia spre adoptarea principiilor ecologice și a celor de dezvoltare sustenabilă sunt cele mai des întâlnite).

Așezarea multor realități, pe cât de multe, pe atât de diferite, sub umbrela unui singur cuvânt, rural, nu face altceva decât să opereze reducționist asupra mentalului colectiv, astfel încât percepția realităților de facto are de suferit. Locuitorii acestor zone – țăranii – sunt considerați din start defavorizați de soartă, sunt compătimiți și deseori asociați cu unul sau altul din serviciile sociale asigurate de stat. De aceea jurnaliștii de investigație pleacă de la premisa că cei care (încă) n-au plecat sunt excelente surse pentru anchetele lor, chiar dacă etichetarea acestora ca neajutorați este premisa de fond. În realitate, în cazul comunităților închise, a satelor care astăzi mai au doar câteva focuri/case și o populație foarte îmbătrânită, vorbim de un complex de factori socio-culturali, care complică orice demers investigativ și aproape că obligă jurnalistul să apeleze la un sociolog, antropolog și orice alt cercetător din sfera studiilor sociale, astfel încât rezultatul final să fie unul cât mai veridic. De aceea sunt convinsă că textele reunite sub titlul Culese din rural nu este doar util, cât mai ales necesar jurnaliștilor și tuturor amatorilor de studii sociale, celor care vor să înțeleagă câte ceva din felul cum se modifică în timp mentalul colectiv, care sunt parametrii de care depinde viața unei comunități rurale, de ce, unde și când pleacă membrii acesteia, care sunt ocupațiile de bază și cum se adaptează economia rurală la nevoile de bază ale locuitorilor etc.

Culese din rural este rodul unui proiect de cercetare mai amplu, derulat de Muzeul Județean de Istorie și Artă Zalău în parteneriat cu Centrul pentru Studierea Modernității și a Lumii Rurale; proiectul și-a propus să intersecteze și să ducă mai departe într-o versiune nouă, două programe de rezidențe de cercetare și creație artistică derulate în anii trecuți de cele două instituții partenere, Culese din Telciu. Rezidențe de cercetare și creație artistică și Artiști la Muzeu. Platformă de Creație și Educație prin Artă. Eclectic din punctul de vedere al structurii studiilor elaborate, pentru că și pregătirea inițială a autorilor care au contribuit la realizarea acestui volum este foarte diferită. Dau un singur exemplu, numele Alexandrei Felseghi este foarte cunoscut în lumea teatrului românesc și poate că de aceea este surprinzătoare pentru unii includerea în acest volum a unui text scris de ea; în realitate, preocupările ei de ani de zile concretizate în spectacole și proiecte reunite sub umbrela sintagmei teatru social justifică din plin prezența ei în echipa de autori. Fiind vorba de autori cu profesii și preocupări foarte diferite, cu domenii de expertiză și mai diferite era de așteptat ca și capitolele din Culese din rural să fie extrem de diferite. Și așa a și ieșit: un volum pe care-l putem pune sub semnul diversității, dar una benefică, menită să multifațeteze o realitate socială extrem de complexă.

Punctul tare al volumului este adresabilitatea: pur și simplu, acesta poate fi citit de oricine, pentru că limbajul este accesibil, autorii sunt și scriitori buni/foarte buni, nu doar cercetători preocupați de realitățile din zonele Sălajului și Bistriței-Năsăud. Personal, așez în topul articolelor pe cel realizat de Florin Dumitrescu, un antropolog de mare forță (format la școala lui Vintilă Mihăilescu), care a elaborat un studiu ca la carte, neuitând să evidențieze limitele acestuia, dificultățile, posibilele surse de erori etc. citind „Merem la piață! O etnografie a agropiețelor din Bistrița și Năsăud” realizezi că o cercetare de teren nu se poate face doar cu entuziasm și voie bună, ci și cu ajutorul unor resurse financiare deloc de neglijat. La piață, în acel loc interferează nevoile cu resursele, clienții cu producătorii și se observă foarte clar nivelul de trai, dinamica ocupațiilor și calitatea vieții. Sunt câteva observații în acest studiu de o finețe extraordinară, ceea ce denotă nivelul de profesionalism al autorului, dar și cultura generală pe care o posedă. Un alt punct tare al acestui volum este faptul că nu lasă netratată nicio (mare) dimensiune a vieții sociale, de la obiceiul măritișului și cum a evoluat în timp cutuma în această privință și până la problemele cu care se confruntă în fapt bătrânii de la sate, paleta subiectelor este largă și acoperă multe, foarte multe puncte de interes pentru viitoarele proiecte de cercetare. Natalitatea, mortalitatea, dinamica obiceiurilor și tradițiilor (cu identificarea cauzelor care provoacă aceste schimbări), despre toate se vorbește în Culese din rural. Evident, nici coordonatorii acestui volum (și proiect) și nici autorii nu și-au propus să epuizeze toate subiectele, ar fi fost imposibil acest lucru. De aceea mă gândesc și sunt convinsă că acest proiect trebuie continuat. Știu că principala problemă este finanțarea, găsirea resurselor financiare, pentru că expertiza este asigurată deja, există cercetători preocupați de acest domeniu de studiu și există și interes din partea acestora pentru dezvoltarea de astfel de proiecte.

Culese din rural este un volum care se citește foarte ușor, pentru că are capitole cu un conținut explicit, cu un limbaj accesibil, periat de terminologii de specialitate, astfel încât cititorului să nu-i fie blocată curiozitatea. Mulți își vor schimba percepția vizavi de „viața la țară”, alții vor înțelege (și) mai bine de ce nu poți să compari decât anumite comunități rurale sau de ce soluțiile potrivite pentru anumite comunități nu se potrivesc altora. Ce este esențial pentru viitor este ca acest proiect să continue, să fie multiplicat ca structură și pentru alte zone de cercetare, astfel încât să fie găsite cât mai repede posibil soluții pentru problemele cu care se confruntă locuitorii din mediul rural.

Nota bene: toate studiile sunt documentate și din punct de vedere vizual, ceea ce denotă preocuparea pentru adunarea de dovezi diferite, dar și pentru creșterea credibilității. Până la urmă, fotografiile poartă cu ele povești pe care nouă ne-ar fi greu să le reproducem.

Culese din rural – volum editat de Valer Simion Cosma și Emanuel Modoc