UPDATE – Concursul s-a încheiat și a venit momentul mult așteptat al anunțării câștigătorilor.
Comentariul cu numărul 13 – Iuliana Blăjan (iată că de data aceasta 13 a fost cu noroc)
Comentariul cu numărul 28 – Cioca Tudor-Călin
Felicitări! Așteptăm să ne contactați la adresa de e-mail contact@bookhub.ro pentru a stabili cum intrați în posesia premiilor.
Vă mulțumim tuturor pentru participare și vă așteptăm și la concursurile următoare!
Astăzi este ziua de naștere a unuia dintre cei mai mari scriitori contemporani, rusul Evgheni Vodolazkin, autorul a trei romane care vin să completeze lista titlurilor de neratat scrise de în limba rusă: Laur, Soloviov și Larionov, Aviatorul.
În mai 2017 i-am luat un interviu cu prilejul lansării traducerii în limba română a romanului Aviatorul (Editura Humanitas Fiction), iar una dintre întrebări a fost:
La un moment dat, în partea a doua a cărții, personajele principale sunt puse cumva în fața unei alegeri: dreptate vs milă, onoare vs curaj. Dvs. ce ați alege?
Eu aș alege mila. Tot restul, în afară de milă, ar putea fi instrumentat. Curajul este ca un topor: poți să spargi multe lucruri utile (să faci multă treabă bună), dar poți să și omori pe cineva. Depinde în ce direcție este orientat curajul. Până la urmă, chiar și bandiții care jefuiesc o bancă sunt și ei curajoși. Dar noi nu ne bucurăm că ei sunt curajoși. Onoarea pare a fi și ea un lucru bun. Dar, dacă în numele onoarei omul face lucruri care nu pot fi îndreptate, de exemplu harakiri, atunci mai bine fără onoare!
Tot interviul îl puteți citi aici.
Fiindcă cea mai bună aniversare pentru un scriitor este să-i fie citite cărțile, ne-am gândit să oferim, cu sprijinul direct al Editurii Humanitas Fiction, două premii (fiecare premiu conține câte un exemplar din Laur, respectiv Aviatorul) cititorilor care ne răspund la următoarea întrebare:
Când v-ați manifestat ultima oară mila și ce-ați învățat din experiența respectivă?
Perioada de concurs: 21 – 24 februarie 2019.
Tragerea la sorți a câștigătorilor: 25 februarie, nu mai târziu de orele 12.
Nu se acceptă mai multe răspunsuri de pe aceeași adresă de e-mail.
Succes și așteptăm răspunsuri dintre cele mai frumoase!
51 de comentarii
Din ultima experiență am rămas profund marcată de cum unui adolescent poate să i se schimbe viața neavând iubirea unei mame ,deși aceasta ii este fizic prezenta.
Am decis recent sa am grija de 6 catelusi mici, mi-a fost mila de ei, la fel cum mi-a fost mila de fiecare din cainii pe care i-am luat la noi, in special catelusele pe care de obicei nu le vrea nimeni. Lectia este ca e si mult de munca si costa, dar asta nu alunga sentimentul ca ai facut un lucru bun.
Cand am vazut la TV un reportaj despre copiii grav bolnavi am invatat ca trebuie sa ne pese si de ceilalti, chiar daca nu ii cunoastem, asa ca am actionat.
Milă manifest mai mult pentru animale, pentru oameni cred că mai demn e să avem compasiune și empatie. Astfel, în ianuarie, în nopțile când dădea gerul, luam în casă pisica neagră de pe lângă blocul nostru; era atât de neobișnuită cu spațiile închise și de speriată, încât nu mânca nimic. Am rămas la convingerea că și mila e mai degrabă un sentiment egocentric pe care îl instrumentăm pentru a ne face pe noi înșiși să ne simțim mai bine și din cauza asta nu ar trebui să ne impunem ajutorul.
Recent am vazut un scurtmetraj documentar despre copiii bolnavi de cancer. Nu doar ca mi-a fost mila, am realizat cat de norocoasa sunt sa fiu sanatoasa si ca prea putin facem pentru cei din jur care au nevoie de noi.
Mi-e mila de oamenii slabi, frustrati si complexati, de cei care doar invenineaza , improscand cuvinte jignitoare si ofensatoare, cu unic scop – atragerea atentiei. Mi-e mila de acest gen de indivizi, pentru ca uita ca nimeni nu-i perfect, insa, din pacate, unor oameni le prieşte de minune noroiul, desi nu sunt nuferi. Mi-e mila de sufletul ce salasluieste in acel trup de lut, captiv unui mostru, de cei care nu vad padurea din cauza copacilor. Mai mult decat atat, mi-e mila sa gasesc acest gen de om in trupul fraged al unui copil, iar aici condamn familia si lipsa educatiei.
Invăț zilnic că mila față de fratele meu bolnav mă determină să-i fiu aproape atunci când va sucomba…durerile altora mă umanizează, îmi creează un scut cu care să înaintez, să-i ajut şi să rezist pe mai departe…
În fiecare dimineață le cumpăr de mâncare unor oameni nevoiaşi. Lumea ar fi mai frumoasă dacă am fi mai miloşi şi ne-am ajuta între noi mai des.
Acum o saptamana eram in spitalul de oftalmologie. In fata cabinetelor unde se consulta pacientii asteapta foarte multa lume. Acolo sunt oameni de toate vârstele si in ochii “subreziti” ai fiecaruia se citește o poveste marcata de suferinta. Sa nu vezi culorile vietii e…
Gestul pe care l-am facut recent pentru un om de pe strada i-a atras atentia copilului meu care l-a repetat la randul lui in ziua urmatoare. Am inteles ca putem sa influentam prin exemplu, ca trebuie sa intelegem si sa le transmitem si copiilor ca suntem foarte norocosi comparativ cu altii!
Am ajutat o mămică, cu patru puiuți. Fiindcă au observat că i- a crescut burtica și trebuie să fete, stăpânii au alungat- o. Ea și- a făcut culcuș sub niste lemne vechi acoperite cu folie și nu și- a părasit puii decât pentru a se duce din când în când la ușa stăpânilor să le zică, poate, și lor ce minuni mici are ea. Ei însă, oameni cu onoare, nu primesc în casă astfel de rușini… și n- au primit- o nici macar o dată pentru a- i da apă. Aș zice multe despre astfel de oameni… dar n- am curaj.
Atunci cand am putut contribui pentru cazul unui copil cu probleme de sanatate. De fapt, mi-am manifestat solidaritatea, empatia, sprijinul. Mi se rupe sufletul când aud de/vad oameni in suferinta. Ce am invatat? Ceea ce invat in fiecare zi: ca, daca tot ne numim oameni, sa demonstram asta fiind aproape unii de altii (nu doar de sarbatori sau cand ne vad ceilalti, ci cat mai des posibil si fara a ne lauda cu asta)! Un gest care cuiva ii poate parea marunt, poate fi totul pentru altcineva. Degeaba ai bani cu carul, daca nu ai sanatate, oameni dragi alaturi, liniste in suflet, bucuria de a trai!
Mila e un sentiment pe care fiecare dintre noi ar trebui să-l aibă față de semenii săi, și nu numai.Pot spune că e un sentiment pe care îl am destul de des.Dacă oamenii ar înțelege că misiunea lor pe acest Pământ nu este de a respinge,critica sau judeca pe alții, ci aceea de a oferi o mână de ajutor celor aflați în nevoie, lumea în care trăim ar fi muult mai frumoasă,și ,implicit,mai bună.
A vorbi despre milă este foarte complicat pentru că acest cuvânt are multe conotaţii. Când mila presupune un gând de superioritate (eu am/pot/sunt mai mult decât ceea ce imi stârneşte mila) sau de neputinţă (ce să fac eu, e prea multă suferinţă pe pamânt!), sentimentul este alterat. Pe de altă parte, cred că mila nu este doar un gest punctual, este o atitudine de viaţă, ca şi iubirea. Dealtfel, mila nu poate exista fără iubire. Sunt în asentimentul poetului Marin Sorescu, mi-e milă de fluturi când sting lumina şi de lilieci când o aprind… Apoi mai e mila de sine, care aparent se confundă cu autocompătimirea. Din acest motiv prefer cuvântul “compasiune”. Legat de viaţa mea, imi pare rău de pisicuţa vecinilor, Lili, când îi e frig sau foame şi o hrănesc / o iau în casă când o găsesc miorlăind pe afară. Mi-e mila de nea Titi care nu are picioare. Fiul meu îi dă un leu când ne întâlnim, iar el ne urează sănătate şi numai note de 10 :). Adică e special. Nu e un cerşetor, în sensul curent al cuvântului. Niciodată nu cere, niciodată nu stă cu mâna întinsă. Când fetiţa mea era mică, aveam “bătrânica noastră” şi tare triste am fost când a dispărut… Mi-e milă de gâze când ajung în casă, chiar şi de păianjeni, aşa că le scot afară pe pervaz, evit să le omor. Îmi pare rău de flori şi mai ales de copii. Chiar de copiii mei, când îi cert rău şi de mine, când mă încarc nervos. Important este să oferi şi o vorbă bună, din suflet, alături de ajutorul finaciar şi material – bani, haine, cărţi. Donez lucruri în stare bună, de care nu mai am nevoie, unei organizaţii de caritate. Donez în diferite campanii. Când nu ştiu ce să fac, mă rog pentru cei care suferă… Ultima dată am direcţionat 2% din impozitul pe salariu unei organizaţii filantropice şi am ospătat-o pe felina Lili care era tare flămândă! Mila e o mişcare a sufletului, nu doar un gest. O aleg mereu, mai presus de dreptate.
In fiecare zi invat același lucru, ca oricat de mila, sau oricata compasiune ai avea zilnic pentru oameni, trebuie sa actionezi. Daca nu poti ajuta, macar sa te rogi lui Dumnezeu pentru iertarea noastra si a lor. Totusi fapta este importanta si nu trebuie sa ne “scuzam” cu prea multa ușurință neputinta noastră. Ma vad adesea prea ocupata pentru a vedea nevoile altora si pentru a ii ajuta. Azi am vazut, am ajutat, m am intristat si m am bucurat deopotriva, mi a parut rau ca nu pot face mai mult. Si ma gândesc ca din incercarea mea de a ajuta, am făcut rau. Numai Dumnezeu stie.
În librăria Humanitas Kretzulescu. Un copil își dorea o carte SF dar nu avea bani să o cumpere. I-am cumpărat-o eu. Cartea lui Philip K. Dick intitulată „Visează androizii oi electrice”. Mi-am amintit cînd și eu, copil fiind îmi doream o carte dar nu aveam bani să o cumpăr.
Am vazut o campanie pt un baietel de 5 ani care s-a nascut prematur si avea nevoie de o operatie pt a putea merge.Copiii nostri au fost impresionati de efortul pe care il facea pt fiecare pas si m-au rugat sa trimit sms.Eu m-am gandit cat de greu ii este mamei sa vada chinul copilasului pe care l-a dorit f. mult.Ceilalti copiii din parc alergau pe langa baietel,iar el facea fiecare pas sustinut de un cadru.Sa iti doresti un copil este cea mai mare dorinta.Sa se implineasca,dar sa nu poti face nimic pt a-l ajuta si sa-l privesti cum siufera,sperand ca te poate exista cineva care poate schimba asta chiar doare.
Cred ca am o problema, dar eu simt mila mai mult fata de animale decat fata de oameni. Poate pentru ca ele sunt mai neajutorate, pot deschide gura, dar nu pot vorbi. Si stiu ca ele se multumesc cu putin, cu un strop de atentie. Ultima data am simtit mila fata de vreo 10 catelusi abandonati intr-o cutie in fata blocului. Pur si simplu, nu-mi venea sa ma dezlipesc de ei. Am adoptat 2, dar m-am asigurat ca vor fi si ceilalti adoptati. Inima mi se umple de bucurie si chipul devine mai senin atunci cand fac o fapta de acest gen. Ma simt utila, devin mai responsabila. E frumos.
Atunci cand am vazut copiii care se bucura de magicamp, am luat hotararea sa ajut din putinul meu si donez 2 euro lunar, la fel si pentru spitalul de oncologie pediatrica. (Sper c a am spus bine)!
Cred că ultima oară când am manifestat milă a fost față de oameni. Îi văd, parcă mi se strânge un ghem de emoții în gât și încep să am sute de gânduri. Ce am învățat? Că mila există chiar dacă nu vrem să recunoaștem și că nu trebuie să ne rușinăm cu ea — este ceva, totuși, omenesc.
Mi-e milă de mine în fiecare clipă. Mi-ar lua prea mult timp să vă explic de ce. Ce am învățat? Să rabd și să fiu statorică în iubire precum personajul din Laur, nu am cartea la îndemână și nu îmi amintesc cum se numea. Am citit-o de vreo doi ani, ca și pe cealaltă, Aviatorul. N-ar fi rău totuși dacă le-aș câștiga. Le-aș dărui fiicei mele.
Cred ca sentimentul de mila il am aproape zilnic, mai ales cand vad batrani nevoiti sa cerseasca, oameni sarmani fara adapost sau animale “hartuite”. Cu toate acestea, chiar daca simt mila atat de des, nu pot spune ca actionez la fel de des. Si desi nu este ultima actiune intreprinsa de mine, vreau sa vorbesc despre ea pentru ca a ramas a sufletului meu. Se intampla acum ceva timp, intr-o zi de sesiune, cand ma indreptam spre facultate la ultimul examen. In drum am vazut un porumbel ranit, ce nu putea sa zboare, pe care am vrut sa il salvez. Prietenul meu considera ca nu e potrivit sa luam porumbelul cu noi la examen, dar l-am facut sa promita ca daca atunci cand ne intoarcem porumbelul mai e acolo, il luam. Desi Vlad spera ca in cele 4 ore pasarea sa dispara, la intarcere era inca acolo, asa ca l-am salvat. Am fost cu el la veterinar, l-am facut si calator cu trenul, l-am doctoricit si l-am vindecat. Cand a venit insa clipa eliberarii, Biscu, caci asa il poreclisem, nu a vrut sa zboare si se tinea dupa noi, ca un soi de animal de companie. Asa ca l-am luat acasa iarasi si am cautat un columbofil care sa il gazduiasca. Dupa cateva zile de cautari am gasit un amic crescator de porumbei dispus sa il preia pe Biscu. Si desi la noi nu zbura niciun strop, la acesta a inceput sa zboare, iar in timp si-a intemeiat propria familie, cu una dintre cele mai dragute porumbite. Iar partea cea mai frumoasa este ca inca primim fotografii cu Biscu.
Mi-a fost milă de niște copilași rămași orfani, după ce mama lor a murit de cancer…
M-a făcut să realizez că ne facem griji zi de zi pentru niște lucruri mici și fără valoare, și nu suntem conștienți de lucrurile importante și de viața scurtă pe care-o avem.
Ieri seară, am plătit întreținerea și, în drum spre casă, am văzut o doamnă în vârstă, care abia respira și avea dificultăți în a trage după ea un cărucior de cumpărături. Am salutat-o și am întrebat dacă îmi permite să o ajut. A acceptat și am mers împreună o bucată de drum. Am făcut și puțină conversație: astfel am aflat că are 85 de ani (mi-ar putea fi bunică) și este căsătorită cu un domn puțin mai în vârstă (și doctorul se minunează de faptul că au îmbătrânit așa de frumos și bine, împreună). S-a dus la cumpărături pentru că de mâine se strică vremea. Ne-am spus la revedere la scara blocului, cu mulțumiri și urări de bine.
Este important să nu fi indiferent. Oricând poți fi politicos și bun. Este o artă să îmbătrânești frumos.
MIla e un sentiment foarte complex si poate avea multe conotatii. Aleg sa mentionez sentimentul de mila pe care l-am avut fata de un soricel mic-mic pe care l-am prins in casa cu ajutorul unui castron asezat cu gura in jos, in echilibru, pe o nuca. Din mila nu am ales alte metode de capturare a micului intrus (clei, capcana cu arc, otrava etc). Si tot din mila i-am dat drumul pe camp la 2 pasi de casa, cu riscul de a-l reintalni in propria mea bucatarie 😉
Drama copiilor folositi la cersit in Anglia este ultimul lucru care te zguduie. Mi-a fost mila de acei copii, precum si de tara care permite cu seninatate ca aceste lucruri sa se intample, prin iertarea de orice pedeapsa. Mi-e mila de o tara care este rupta in milioane de bule, unde ideea de ‘societate’, de ‘comunitate’ este absolut desueta.
Ultima oara am simțit mila atunci când am citit cum munceau detinutii politici la Canal.
“Că milă voiesc, şi nu jertfă, şi cunoaşterea lui Dumnezeu mai mult decât arderile de tot.” (Osea 6, 6)
Prin relaţia sinceră de iubire a lui Dumnezeu vom avea şi cunoaşterea Lui într-un mod personal, iar această cunoaştere a Sa în sufletul nostru trebuie să fie mai mare decât arderile de tot.
De aceea, faptele noastre, izvorâte din milă, ca manifestare a iubirii, trebuie făcute din inimă, nu din formalism sau pentru că aşa este tradiţia, pentru că nu vom avea nici o răsplată pentru efortul nostru către Împărăţia lui Dumnezeu.
Sentimentul de milă, pot spune ca mi-a fost activat în momentul citirii multor cărţi având ca temă problema evreilor în lagărele de concentrare naziste.
Cred ca sentimentul de mila mă încearcă aproape zilnic, atât față de oameni cât și față de animale sau chiar mediul înconjurător. Îmi amintesc de un moment în care, așteptând la spital, am văzut o fată tânără însărcinată, îmbrăcată modest, care urma să fie internată(nu știu motivul). Fiind condusă de către o asistenta către liftul în care urmau să urce, am văzut.o ca mă privea cu lacrimi în ochi. Nu am putut decât sa îi zâmbesc încurajator… și acum îmi pare rău că nu m.am ridicat de pe scaun să o strâng de mână și sa.i spun o vorbă de suflet. Cred că învăț în permanență de la mine, de la cei din jur, că trebuie să fim mai deschiși, mai zâmbitori, mai buni, să învățăm cu toții să fim curaj pentru cei ce nu îl găsesc în anumite situații.
In aceste timpuri si conditii, nu trece o zi sa nu-mi fie mila de cineva ( fie om, fie animal ). Motivele sunt variate: boala, neputinta, neajunsuri……. Nu trebuie decat sa mergi cu ochii deschisi.
Cel mai puternic sentiment de mila l-am incercat zilele acestea fata de parintii tinerilor care si-au pierdut viata in decembrie ’89. Aveam 20 de ani la Revolutie si am pierdut prieteni, colegi de facultate si fosti colegi de liceu, toti frumosi, curajosi si dornici de libertate. Este cumplit sa ii vad astazi pe batranii lor parinti care constata in fiecare zi ca idealurile de dreptate, democratie si libertate pentru care au murit acei copii sunt zilnic calcate in picioare prin ordonante de urgenta si legi strambe facute in Parlament de ticalosi care nu au nici caracter, nici o minima pregatire profesionala. Este o durere ce cu greu se poate exprima in cuvinte sa stii ca ti-ai pierdut copilul degeaba, ca dupa 30 de ani ne intoarcem in intuneric si ca nu am invatat nimic din istorie. Mi-e mila de sufletul lor si stiu ca nimic nu ii poate alina. Dupa parerea mea mila care te determina sa actionezi este constructiva, dar cand stii ca nu poti sa faci nimic sa alini durerea, e un sentiment care paralizeaza. Ce am simtit eu ca trebuie facut pentru acest batrani parinti fara copii este sa le aratam respectul nostru nemarginit si sa-mi invat la randul meu copilul sa-i respecte si sa le arate respect. Si , desigur, cate o rugaciune catre Dumnezeu ca sa ii aibe in paza Lui. Nu e prea mult, nu-i asa?
Saptamana trecuta mi s-a facut mila vazand pe strada o pisica cu un picior rupt/bolnav, pe care abia-l tara. Am dus-o la o clinica in care lucreaza studenti la medicina veterinara. M-am bucurat vazand ca o trateaza cu multa grija si m-am simtit mai linistit ca am putut aduce putina alinare unei fiinte mici si total neajutorate.
Milă – cred că ajungem să simțim asta în fiecare zi. Recent, când mă întorceam de la şcoală, am dat peste un om al străzii (nu cerşea, nu bea, nu deranja, nu făcea nimic). Era foarte neîngrijit şi amărât, aşa că i-am dat lui mâncarea mea. Un lucru pe care ar trebui să-l învețe toți oamenii – uneori trebuie să ne mai gândim şi la alții şi să rupem de la noi, situația ar putea fi oricând inversată.
Eu mai caut și acum răspunsuri pe tema aceasta, a milei. Dacă opusul ei este cruzimea, atunci mila e de preferat, în orice condiții. Și totuși… Nu oricine o acceptă, nu oricui îi cade bine. Poate pentru că există o oarecare inegalitate acolo, în raportul de milă, pe care numai dragostea o poate acoperi.
Pe urmă, cum rămâne cu „milă mi-e de tine, dar de mine mi se rupe inima de milă“?
Și nu în ultimul rând, dacă mila este măsura omeniei noastre, ar trebui să fim capabili să o simțim nediferențiat, până la a ne fi milă de cei cărora nu le este milă.
Cu ocazia ultimului gest de acest fel pe care l-am făcut, am fost surprinsă să constat că nu am primit înapoi nici măcar un simplu „Mulțumesc!”. Acum stau să mă gândesc de ce am fost tentată să aștept ceva în schimb, fie și acel dram de recunoștință?… Cum am spus. Caut încă răspunsuri.
Iar cărțile oferă multe răspunsuri. De aceea, nu pot decât să vă mulțumesc pentru concurs.
Mi-e mila de orasul meu de fiecare data cand vad multe masini pe sosele si multe ambalaje si pungi de plastic zacand peste tot. Pentru a nu contribui la degradarea mediului, circul foarte rar cu masina si refolosesc ambalajele si pungile. Cred ca orice gest e important si putem invata sa fim mai prietenosi cu ce ne inconjoara.
Mila mi-o exprim zilnic fata de circumstante sensibile! Am invatat ca trebuie sa fiu multumit cu ceea ce Isus mi-a dat! Pentru asta ii multumesc mult!
Mila e un sentiment care te face sa te simti oarecum inconfortabil, jenat, fata de cel care are are o nevoie pe care nu si-o poate indeplini singur, mult mai de folos este empatia si compasiunea, completata de ajutor efectiv dat celui aflat in suferinta: de la catelul vagabond pe care il adopti, la pisicuta pe care o salvezi de la moarte, de la zambetul si vorba buna adresata unui copil sau unui batran singur, insotite de un minim gest de ajutorare.
Sunt o persoana miloasa din fire. Ultima oara am dat bani pentru un copil ce avea nevoie de o operatie complicata. Am invata catrebuie sa fim uniti, umani si responsabili.
Când am oferit ceva unui om care cerșea pe stradă bani să-și cumpere ceva de mâncare. Nu aveam decât un pachet de biscuiți la mine și i l-am dat, dar l-a refuzat. Mi-a mai povestit o colegă că i s-a întâmplat ceva similar, a dat un covrig unei persoane care cerșea și acea persoană l-a aruncat la gunoi. Am învățat că e posibil ca aparențele să înșele, însă eu voi continua să ajut.
Azi mi-a fost mila de bunica pt ca nu mai vede cu un ochi si nu mai poate umbla aproape deloc. Am invatat ca modul in care reactionam la ce ni se intampla e foarte important. Desi, poate, ar avea toate motivele pt care sa-si planga de mila, continua sa gaseasca altele pt care sa fie recunoscatoare si sa multumeasca.
Mi-a fost ultima data mila ascultand povestile mamei mele despre mutarea ei in casa socrilor, ca proaspata nora. Era foarte tanara, intr-o lume in care ‘trebuie sa rabzi’ si ‘taci din gura’ erau la ordinea zilei. Aveau multe lipsuri in familie, greutati, necazuri. Modul in care a trecut peste ele cu capul sus, demn, ma face sa constientizez cat de usor ne plangem astazi fara a avea cu adevarat motive intemeiate si ma face sa apreciez mai mult ceea ce am si sa multumesc.
Ultima data mi-a fost mila de prietenul meu mai tanar care a murit in urma unei boli grave si a unei suferinte lungi. M-a facut sa apreciez prietenia, momentele frumoase si… viata, asa cum e ea!
Văzând tragedia părinților care sunt nevoiți să își vegheze copiii bolnavi de cancer de pe un scaun rece de spital, am decis să încep să donez pentru proiectele Magic Home și Magicamp, experiență care m-a învățat că ceea ce ne ucide de fapt este indiferența celor din jurul nostru.
Este un barbat care aduna pet-urile din zona in care stau si care doarme pe langa blocuri. Mi-e mila de el pentru ca de fiecare data cand ii dau ceva se bucura, nu asteapta numai bani… asa ca obisnuiesc sa ii dau mancare si apa.
Cel mai mult imi este mila de animalute. Tocmai de aceea am dus atat parintilor, cat si socrilor, multe animalute salvate. Ultima data a fost cu un catelus, Brundo, care ratacea singurel pe la groapa de gunoi. Este acum la parintii mei, eu stand la bloc si avand deja un motanel. Experienta cu el m-am invatat faptul ca o astfel de fiinta de care iti e mila si pe care o ajuti te va privi vesnic cu dragoste.
Ultima data mi-a fost mila cand am vazut campania Asociatiei Daruieste Viata, care construieste spitalul de oncologie. M-a facut sa inteleg cat de scurta e viata.
Ultima data m-a impresionat un copilas care cersea la metrou. I-am luat un sandwich si o sticla cu apa. Sunt prea multi copii care cersesc, ar trebui ca statul sa se ocupe de ei.
Am ajutat recent o cunoștință… Nu avea nevoie de ceva material, sau de bani… Ci doar de timp oferit si de ascultare…
Tristul adevar e ca am prefera sa oferim ceva si apoi sa ne vedem de treaba noastra, dar nu conștientizăm că oamenii au nevoie de oameni…
Acea persoana era împovărată, ajunsă la capătul puterilor și fără nici o speranta
… Am tacut, si am ascultat-o 2 ore in sir. Apoi am strâns.o in brate si i.am zis că am incredere in ea, si ca eu deja stiu ca problema e rezolvată. Starea ei s.a intors la 180°..
Si n.am făcut nimic decât să ascult…Dar de fapt am făcut totul.
Sunt educatoare intr-un sat. Ma emotioneaza mereu copiii cu care interactionez, pentru ca multi dintre ei nu primesc de acasa nici macar pachetel. I-am invatat pe ceilalti sa nu arunce mancarea, tocmai pentru ca sunt altii care nu au. Si fac adesea in weekend gogosi, clatite, placinta si le duc.
Ultima data m-a emotionat sa vad un pisicut abandonat. L-am luat si l-am adus acasa si sta cu noi acum.
Ultima data mi-a fost mila de o colega de munca… are copilul cu probleme si ii era jena sa ne roage sa semnam formularul 230 pentru a-i dona cei 2% din impozit. Bineinteles ca am ajutat-o. Mai trist este ca lucram intr-o firma de aviatie si pana acum cateva zile nu zburase niciodata… pentru ca problemele de acasa nu ii permit acest “lux”. Asa ca am incercat si am reusit cumva sa o strecor intr-o delegatie in care am fost zilele acestea la Bruxelles, pentru a-i face o bucurie.