Comicul vieții și magia teatrului

Adriana Stoica, clasa a IX-a D, Colegiul Național „B.P.Hasdeu”, Buzău

Spectacolul care a încheiat a douăsprezecea ediție a festivalului „Săptămâna Teatrului Tânăr”, organizat de Teatrul „George Ciprian” din Buzău, a fost D-ale carnavalului, o comedie de Ion Luca Caragiale, ce a prins viață datorită regiei lui Vlad Trifaș, în interpretarea trupei de la Teatrul „Regina Maria” Oradea.

Încă din primul moment în care am pășit în sală, decorul m-a surprins, impunând-mi așteptări ulterior confirmate. Alcătuit din două etaje, cu ajutorul unei schele din lemn, ce reprezenta o casă simplă, cu mobilier vechi, cu o frizerie la parter, iar, la etaj, un dormitor și un balcon. Pe parcursul piesei, personajele s-au folosit de toate detaliile scenografice într-un mod neașteptat. Au adus viața reală pe scenă, încălcând convenția simulării sau a iluziei. Spre exemplu, spargerea unei uși sau arderea unei plante cu un compus chimic s-au integrat perfect lumii scenice.

Jocul actorilor a fost de excepție. Deși D-ale carnavalului este un text greu de prins în ramă și foarte cunoscut, ceea ce impune o abordare comparabilă cu precedentele, regizorul, echipa de producție și distribuția (Petre Ghimbășan, Șerban Borda, Pavel Sîrghi, David Constantinescu, Ioana Dragoș Gajdo, Sorin Ionescu, Adela Lazăr și Alina Leonte) au reușit să convingă printr-o mizanscenă cel puțin memorabilă.

Carnavalul, unul dintre simbolurile celui mai mare comediograf român, semnifică aici un întreg univers, în care conflictul personajelor intrigă și amuză deopotrivă publicul. Datorită amprentei critice și ironice pe care Caragiale și-o lasă asupra tuturor textelor sale, moravurile sau defectele general umane sunt demascate, iar regizorul păstrează nuanțele și evidențiază specificul operei, dincolo de adaptarea textului.

Acțiunea are loc, inițial, la „Frizeria lui Nae Girimea”, domnul Nae fiind căutat de o mulțime de persoane, printre care se enumeră și amanta sa, Mița, amantul Miței, poreclit Crăcănel și amantul celeilalte amante a domnului Nae, Iancu. Angajatul său de încredere, Iordache, are grijă să-i servească pe aceștia, timp în care Mița și Iancu află despre legătura dintre amanții lor. Personajele îmbracă niște costume specifice anilor 1880, adaptate fiecărui personaj și originale.

Odată cu actul doi al piesei, decorul se schimbă, transformându-se într-un mic carnaval, din care nu lipsește un grătar adevărat pe care se pregăteau mici. Fumul, mirosul, agitația imprimă veridicitate. Totul se află sub semnul distracției, veselia este molipsitoare pentru public. Între acte, personajele dansează pe muzică populară specifică, chiuie și dansează vioi. Ultimul act al piesei lămurește certurile dintre personaje, rezolvă totul, ca-ntr-o comedie de bună calitate. Finalul piesei aduce în atenția publicului un simbol – o balerină dintr-o cutiuță muzicală, ce „încetinește” mișcarea personajelor, creând un tablou splendid, în care haosul finalului capătă sens, căci corespunde ordinii perfecte a operei.

Ca un indiscutabil omagiu adus maestrului Caragiale, spectacolul D-ale carnavalului a cuprins cu siguranță magia teatrului, a comicului și a artei, închizând într-un mod glorios frumosul festival Săptămâna „Teatrului Tânăr”.