Cochilii – exprimare prin formă și culoare

În perioada 31 ianuarie – 2 februarie 2025, Teatrul Ion Creangă este gazda Mini Festivalului Tic- Pitic Small Size. Acesta se adresează copiilor cu vârste cuprinse între 6 luni și 6 ani, propunând o altfel de punere în scenă. Spectacolele sunt menite a dezvolta imaginația și creativitatea celor mai mici și, mai mult, se pot bucura și de ateliere cu teme foarte variate. Deja festivalul a ajuns la a XI-a ediție și se bucură de mare succes atât în rândul copiilor, cât și al adulților. Teatrul Ion Creangă a invitat trupe de teatru renumite din Europa, mai precis din Belgia și Italia.

Pe 1 februarie, de la ora 11.00, în Sala Mare, din Piața Amzei, s-a jucat spectacolul Cochilii cu Tom Manaerts, Zosia Ladomirska și Clara Lopez, o trupă de teatru din Belgia. Cochilii s-a adresat copiilor cu vârsta de 4 ani sau mai mari, având o durată de 40 de minute. Într-o sală complet plină, scena a cucerit privirile celor mici, dar și ale celor mari. O minge portocalie, un tub gri și o piramidă roz și-au dat întâlnire și s-au sincronizat în cel mai plăcut mod într-un joc complex al formelor și culorilor. Se cunoaște faptul că, de la cele mai fragede vârste, copiii se raportează la ceea ce îi înconjoară în mod senzorial: formă, culoare. Pe un prim palier, s-a putut identifica diversitatea și specificitatea fiecărei forme geometrice, mișcările și limitele pe care le are, intrând pe rând în scenă: mai întâi mingea, burlanul și piramida. Apoi, culorile nu au fost întâmplător alese, sincronizându-se și oferind o imagine de ansamblu importantă. Un alt palier este cel al interacțiunii dintre obiecte, punând accent pe maniera în care se conturează, de fapt, relațiile interumane: prietenie, respingere, distanță, aproape-departe. Copiii au fost curioși să afle de ce la un moment dat formele se împrietenesc, iar apoi se resping sau invers. Ritmul mișcărilor, succesiunea lor le-a captat atenția. Astfel, au înțeles sau și-au adresat diverse întrebări despre spațiul fiecăruia și felul în care alege sau este ales să interacționeze cu ceilalți. Râsul, plânsul, teama, surprinderea, toate au fost pe scenă și au încurajat copiii să și le exprime, la rândul lor. Predominând, fără îndoială, râsul.

Pe parcursul actului artistic, spectatorii nu au văzut fețele actorilor. Debutul a fost marcat de mâinile care, perfect coordonat, prind, lasă și iau o minge galbenă de mici dimensiuni. Pe fundalul negru se vedea mingea galbenă și mâinile. O etapă pentru a intra în poveste, pentru a rămâne curioși la ce urmează. Jocul de lumini alternat cu întunericul, lumină – obscur, mișcare – stagnare au provocat multe semne de admirație și uimire în rândul micului public. De asemenea, ritmul desfășurării a fost o prețioasă lecție despre răbdare și începutul definirii, într-o manieră distinctă, a conceptului de timp. Este cunoscut faptul că, în general, copiii nu au răbdare, vor ca totul să se întâmple imediat, neputându-se orienta corect în sfera temporală. Interacțiunea formelor geometrice, gesturile, încercările de a se împrieteni le-au dat de gândit. Doreau să răspundă una celeilalte mai repede, însă tocmai aceasta era ideea. Să îi facă să înțeleagă că totul necesită timp, răbdare, consecvență pentru a obține ceva, mai ales prietenia. Nu este ceva dat, ci câștigat.

Sunt convinsă că mulți copii din sală au fost dornici să pună în propria lor scenă ce au văzut, să imite mișcările, să își traducă spectacolul. La capătul celor 40 de minute și-ar fi dorit să mai dureze, se împrieteniseră cu personajele. Au transmis diferit, au reprodus personalități diferite, ceea ce a ajuns direct la public. În foaier, la final, se dezbătea care a fost mai buclucaș, mai plângăcios sau mai naiv. Dovadă că au primit mesajul și le-a dat de gândit.

Teatrul este o formă de educație și este recomandat cât mai timpuriu. Copiii pot învăța într-o sală de teatru ce nu găsesc în altă parte, este o formă de educație prin distracție, fără barierele rigide ale unei săli de clasă.