„Viitorul geografiei. Cum ne vor schimba lumea puterea și politica spațială”. O analiză

Tim Marshall este jurnalist și editor de politică externă, a transmis din 40 de țări, chiar din mijlocul marilor conflicte din Libia, Kosovo, Afghanistan, ș.a.m.d. A lucrat pentru BBC, LBC/IRN, Sky News. De asemenea, este autorul mai multor volume de analiză geopolitică și geostrategică, cărți care s-au impus ca bestsellers la nivel internațional. În 2023, publica The future of geography. How power and politics în Space will change our world, tradusă anul următor în limba română de Alexandru Cormoș la Editura Litera, în colecția Kronika. Volumul de față întregește trilogia Prizonierii geografiei, Puterea geografiei și Viitorul geografiei. Trei cărți esențiale pentru a înțelege lumea de ieri și de azi, dar și pe cea de mâine, pe cea care va sfida efemeritatea ființelor noastre. Toate cele trei cărți sunt traduse la aceeași editură. Mai mult, Prizonierii geografiei este în curs de reeditare.

Viitorul geografiei este structurată în trei capitole organizate, în primul rând, cronologic. Autorul pornește de la primele referiri la spațiul cosmic, primele curiozități, primele lucrări despre ceea ce se află dincolo de suprafața Pământului, adică din perioada timpurie pe când oamenii se foloseau de ceea ce vedeau pe cer pentru a se orienta în timpul care tot trecea, până la momentul în care simpla privire spre cer s-a transformat în nevoia de a pătrunde în ceea ce se află acolo, departe. Partea a doua se concentrează pe apariția și dezvoltarea primelor mijloace care au făcut posibilă o primă expediție în spațiul cosmic, toate acestea pe fundalul Războiului Rece, cursa, pe alocuri extrem de periculoasă, între cei doi combatanți ideologici: URSS și SUA. Însă, depășind paradigma lungului Război Rece, apar din ce în ce mai multe state interesate să își dezvolte tehnologia spațială. Nu toate cele doritoare vor demonstra că au stofa unor mari puteri, dar, oricum, cursa pentru întâietate și primordialitate se accentuează. Ultimul capitol este o privire spre viitor pe baza datelor din prezent. Mai multe ipoteze la o întrebare care se află pe buzele multora dintre noi: cum va arăta lumea în viitor? Nici pe departe nu este o fantasmagorie, ci posibile scenarii pornind de la ambițiile exprimate de unele state, de la datele statistice. La baza scrierii cărții se află o bibliografie consistentă, experiența celor 25 de ani de jurnalism de politică externă în toate colțurile lumii, iar stilul anglo-saxon în care e scrisă o face o lectură necesară, dar și plăcută.

În introducere, Tim Marshall stabilește unghiul din care propune privirea spațiului cosmic pentru a înțelege importanța pe care o are și cum poate fi înțeles de noi, cei învățați cu acele cadre clar definite geografic și istoric, susținând că este util să privim spațiul ca pe un loc cu geografie: are coridoare potrivite pentru călătorii, regiuni cu resurse naturale esențiale, teren pe care se poate construi și pericole care trebuie evitate. În aceeași măsură, autorul știe că fără o privire în trecut va fi imposibil de înțeles prezentul și viitorul intereselor exploatării Cosmosului pentru că toată această cursă este mai mult decât o problematică statală, economică, tehnologică, ci are și o intensă componentă culturală.

În capitolele care urmează vom privi înapoi în timp pentru a vedea cum spațiul a influențat culturile și ideile noastre, de la societățile organizate în principal în jurul religiei până la revoluțiile științifice. De aici, Războiul Rece a fost motorul Cursei Spațiale, determinând salturi uriașe în eforturile și inovațiile omenirii care ne-au permis în cele din urmă să depășim granițele Pământului.

În Antichitate se vădea un interes major pentru ceea ce se vedea pe cer, în special pentru stele, cele care au dat naștere la numeroase povești, mituri și legende. Nu înțelegeau fenomenele naturale, mai ales pe cele extreme, ci manifestarea lor era pusă pe seama zeilor, astfel că mult timp astronomia și astrologia deveniseră inseparabile. Lui Hiparh, unul dintre cei mai mari astronomi ai Antichității, i se atribuie inventarea astrolabului, instrumentul folosit de omenire mai bine de 2000 de ani. De asemenea, în această perioadă și mult după aceea, se considera că Pământul era plat, iar apoi rotund, pentru ca în vremea lui Aristotel să se încerce și stabilirea circumferinței Pământului. Eroarea a fost de 32 000 de km, dar a fost un salt uriaș în ceea ce privește gândirea noastră. Apoi s-a încercat calcularea distanței până la Lună, până la Soare. Setea de cunoaștere nu putea fi potolită prea ușor. Oamenii erau fermecați de necunoscut. Evul Mediu, însă, venea cu schimbări semnificative, în primul rând, prin conservatorismul impus de Biserica Catolică, care se temea de nou și de periclitarea a ceea ce se știa și era universal acceptat.

Dacă Scriptura spunea că Soarele se mișcă, cine ar fi putut să o contrazică? Papa a ordonat interzicerea teoriei. Biserica știa că aceste idei noi și periculoase puteau provoca un cutremur care ar fi subminat modelul ierarhic al societății, legitimitatea și, în cele din urmă, puterea sa.

Progresele științifice continuau, unele chiar cu prețul ereziei și arderii pe rug. În modernitate deja lucrurile deveneau din ce în ce mai greu de controlat, chiar și de instituția seculară. Accelerarea marilor descoperiri avea să se producă în lungul secol XX, mai ales după numeroasele progrese științifice din timpul celor două conflagrații mondiale. Aproape de mijlocul secolului se sfârșise cel de-al Doilea Război Mondial și începea lungul și capriciosul Război Rece, catalogat a fi un război ideologic la care se poate adăuga și o cursă fără sfârșit între progresele tehnice și tehnologice americane și sovietice. După bombele atomice și dezastrul nuclear de la Hiroshima și Nagasaki, noua tendință se întrepta spre dezvoltarea mijloacelor care să facă posibilă părăsirea Pământului pentru exploatarea spațiului cosmic. În plan terestru, lucrurile se tranșau, statutul de mare putere fusese total sau parțial definit. Ce urma? Puterea care să ajungă prima pe Lună, apoi pe Marte, cea din urmă fiind o provocare de dată mai recentă. Kremlinul și Washingtonul se întreceau din discursuri din ce în ce mai dure, iar în fundal cursa era din ce în ce mai aprinsă. Ani în șir, sovieticii au marcat numeroase premiere. De la Sputnik 1 la Luna 2 care a devenit prima navă spațială care a ajuns pe suprafața Lunii, în anul 1959, apoi Sputnik 2. În 1963, URSS trimitea prima femeie în spațiu, pe Valentina Tereșkova. Însă avântul rusesc avea să încetinească până la încetare atunci când au pierdut pe cei care făcuseră miracolul întâietății. La începutul anilor ’60, competiția se încheiase. Americanii câștigaseră, așa că sovieticii au pretins că fusese o cursă cu un singur participant.

Finalul secolului trecut pluraliza accesul în Spațiu. De la cei doi poli a căror concurență a monopolizat decenii întregi, aveau să se remarce din ce în ce mai multe state dornice să își ancoreze drapelul pe Lună. Astfel, se conturează conceptul de astropolitică, care s-ar defini ca o știință, o modalitate de studiere și exploatare a spațiului cosmic pornind de la baza sa geografică. Caracteristicile geografice ale spațiului nu pot fi ignorate, ci fructificate. În acest fel, pentru statele care doresc să ajungă acolo se impun niște întrebări esențiale: care sunt cele mai folositoare locuri strategice din spațiu? Ce planete ar putea avea apă sau minerale? Care este densitatea atmosferei lor? Există o planetă viabilă pe care am putea să o colonizăm? În acest sens, Japonia, Franța, Marea Britanie s-au pronunțat pentru înființarea unor comandamente spațiale proprii, fiecare urmându-și interesul. În acest context, nu se mai pune problema doar de ajunge în spațiu ca o premieră absolută, ci imperios necesar este a stabili o strategie despre ce caută fiecare stat acolo unde ajunge, cum poate beneficia financiar și teritorial de pe urma unei astfel de investiții și de călătorii.

De asemenea, se nasc tensiuni despre reglementarea pătrunderii și stăpânirii spațiale. Pe Pământ, statele lumii se contrează asupra deschiderii accesului în Cosmos, cât și asupra limitelor, legilor care vor regla relațiile dintre ele dincolo. Marii adversari rămân America, Rusia, dar și China, cele din urmă încercând o alianță pământeană cu beneficii cosmice. Astfel, apar și mai multe întrebări:

care dintre legile de pe Pământ sunt valabile și cum ar urma acestea să fie aplicate? […] Ce se întâmplă dacă oamenii se stabilesc pe o planetă cu totul nouă; ce legi ar trebui să fie valabile acolo? Planeta va fi guvernată de pe Pământ?

Legislația internațională tinde să fie cu mult depășită de progresul tehnologic, iar acest decalaj poate duce la imposibilitatea stabilirii unor reguli clare și legale pentru ce se întâmplă dincolo de Pământ.

Ultimul capitol al cărții este extrem de interesant prin prisma ideilor și perspectivelor asupra cărora reflectează – Lumea de mâine. Dacă până aici, istoria a dovedit că statele au întreprins adevărate curse pentru a ajunge pe Lună și nu numai, viitorul ne sugerează că există posibilitatea ca accesul să fie mărit până la entități individuale care vor putea face acest pas important. O lume cu toate cele necesare în Spațiu. Luna a mai fost exploatată, în mod evident mai sunt multe de aflat, dar marea provocare este planeta Marte. Autorul susține că sondele spațiale moderne lansate de pe Pământ fac între 128 și 333 de zile ca să ajungă pe Marte […] aproximativ nouă luni. Dincolo de distanță, și altele sunt provocările ajungerii pe Marte și, mai ales, stabilirii acolo: temperaturile scăzute (pot coborî până la -63 de grade), dar și lipsa de oxigen. Însă nu toți sunt descurajați de aceste piedici naturale. Elon Musk, de pildă, și-a propus să construiască până în 2050 un oraș pe Marte pentru un milion de oameni. Va construi și 1000 de nave pentru transport, iar prețul călătoriei va echivala cu prețul unei case. Cât de realist este acest scenariu? Greu de spus. Cert este că există mai mulți doritori decât locurile promise în orașul de pe Marte. Senzaționalul și necunoscutul vor seduce întotdeauna omenirea. În acest fel, poate lua naște o nouă specie umană – Homo spaciens.

Viitorul geografiei. Cum ne vor schimba lumea puterea și politica spațială este o carte de un mare interes, o analiză lucidă despre vremurile pe care le trăim și care vor veni. Scrisă într-o manieră accesibilă, cu ipoteze argumentate și perspective viabile, cartea lui Tim Marshall se constituie și într-o sursă de reflecție despre unde am ajuns și încotro ne îndreptăm.

Viitorul geografiei. Cum ne vor schimba lumea puterea și politica spațială de Tim Marshall