Celeste Ng – „Mici focuri pretutindeni”

Un roman captivant, pe care îl poți citi pe nerăsuflate, căci povestea pe care ne-o propune autoarea are toate ingredientele necesare pentru a prinde cititorii în mrejele sale. Dacă sunteți în căutarea unei cărți prin care să evadați câteva zile din cotidian, lăsându-vă antrenați în povestea dintre coperți, aceasta poate fi o alegere potrivită. Persoanjele sunt interesante și complexe, diversitatea lor și a împrejurărilor în care sunt expuse nu-ți lasă timp să te plictisești. Romanul lui Celeste Ng abordează o sumedenie de probleme sociale și existențiale, sunt o mulțime de secrete ce se cer descoperite, dar și multe conflicte a căror rezolvare nu este întotdeauna la îndemână.

Acțiunea este plasată într-o suburbie a Clevelandului – Shaker Heights – un loc în care totul este bine planificat, viața se desfășoară urmând conștiincioasă regulile, astfel că liniștea plutește în aer, ocrotind locuitorii acestui spațiu privilegiat. Pe de o parte, avem familia Richardson, una dintre familiile înstărite din oraș, ce-și duce traiul îmbelșugat fără abateri de la reguli. Cu excepția lui Izzy, mezina dintre cei patru copii ai familiei, care nu se poate resemna cu viitorul planificat până în cel mai mic detaliu pe care i-l preconizează părinții săi. Pe de altă parte, le avem pe Mia și pe fiica sa Pearl, care duc un trai nomad, mutându-se periodic dintr-un loc în altul. La un moment dat, în peregrinările lor, ajung în Shaker Heights și închiriază o jumătate din casa de închiriat a familiei Richardson. Toate lucrurile lor încap într-un Volkswagen Rabbit (Golf), trăiesc de azi pe mâine din slujbele ocazionale ale Miei și din vânzarea fotografiilor artistice pe care le face Mia. Uitasem să vă spun că Mia este artistă și, în aparență, mutările repetate au legătură cu inspirația, cu proiectele pe care își propune să le realizeze. În mod obișnuit, nu și-ar permite să locuiască, fie și temporar, într-o zonă atât de bună. Dar doamna Richardson are o afinitate pentru fapte caritabile, iar preocupările artistice ale Miei sunt un motiv suficient pentru a-i închiria jumătate din duplex la un preț scăzut. Și de aici începe totul. Pentru că Mia este altfel, iar copiii familiei Richardson, aflați la vârsta adolescenței, sunt fascinați de noile chiriașe încât, încet-încet, cele două familii atât de diferite ajung să aibă relații destul de apropiate. Unele poate prea apropiate.

„În casa familiei Richardson erau canapele de pluș atât de adânci încât te puteai cufunda în ele ca într-o baie cu spumă. Servante. Sofale masive. Odată ce ai un fotoliu uriaș ca ăsta, își spunea Pearl, nu poți decât să rămâi locului. Trebuia să prinzi rădăcini și să faci din locul în care se afla fotoliul acela căminul tău.” (pag. 50)

Prea multă ordine strică, ucide libertatea spiritului, așadar este perfect explicabilă atracția adolescenților pentru Mia și Pearl a căror viață este atât de diferită de cea bogată, dar anostă a familiei lor. Prietenia lor se dezvoltă pe zi ce trece. La rândul ei, fiica Miei, Pearl, este atrasă de ceea ce ea nu avusese niciodată – un cămin stabil, o casă somptuoasă, prietenii durabile, iubire, atașament. Pentru prima oară, însă, mama sa îi promite că se vor stabili în acel loc, că nu vor mai hoinări de-a lungul și de-a latul țării, iar Pearl își înfige rădăcinile dornice de-un sol stabil și hrănitor. Însă trecutul Miei ascunde secrete teribile, de care nici măcar Pearl nu are habar. Iar de trecut nu poți fugi la nesfârșit. Cumva, dintr-un motiv sau altul, tot ceea ce ai păzit cu strășnicie poate fi descoperit. În cazul de față, punctul care declanșează descoperirea acelor secrete îl constituie un proces de custodie, care împarte în două nu doar comunitatea, ci chiar și familiile. Diferențele culturale, rasiale sau sociale își arată colții. Celeste Ng oferă o perspectivă interesantă asupra acestora, cu atât mai mult cu cât o face atât de subtil, prin intermediul acestei povești pline de suspans.

„Încă de atunci Mia înțelesese într-un fel ce anume declanșa; un iz iute îi înțepase nările, ca primul fuior de fum al unui foc îndepărtat. Nu știa dacă Bebe avea să-și regăsească vreodată copilul. Un singur lucru însă știa: că ideea ca altcineva să emită pretenții la acel copil era insuportabilă. Cum puteau oamenii aceia, se întrebase, cum puteau oamenii aceia să ia un copil de la mama lui?” (pag. 155)

„Mici focuri pretutindeni” atinge multe puncte sensibile. Explorează paliere multiple ale relațiilor familiale, ale celor din interiorul unei comunități, dar și din societate, în ansamblul ei. Este un roman despre libertate, despre asumarea greșelilor – reparabile sau ireparabile, despre iubire și despre artă, despre vinovăție, dar și despre lupta pentru supraviețuire, despre acceptare și înțelegere. Credeam, la început, că este un roman ușurel, care nu te solicită prea mult. Și într-adevăr este scris într-un stil ușor digerabil, paginile se întorc singure, dacă-mi permiteți să folosesc acest clișeu. Însă, în pofida acestui aspect, temele abordate sunt complexe.

„ – Îți aduci aminte ce-ți spuneam zilele trecute? o întrebase ea. Despre focurile din prerie? Că uneori e nevoie să pârjolești totul, până la pământul gol, și s-o iei de la capăt?

Izzy încuviințase, și un lung moment de tăcere se lăsase între ele. Mia nu reușea să găsească o modalitate de a-și lua rămas bun.

– Ei bine…, spusese ea într-un târziu, să-ți amintești asta. Uneori, trebuie săo iei de la capăt, de la zero. Înțelegi?” (pag. 379)

Editura: LITERA