Văduva roșie este, cu siguranță, un thriller de spionaj inteligent și fascinant. Un roman despre loialitate și despre sacrificiile făcute pentru a-i salva pe cei pe care îi iubești. De la prima până la ultima pagină, povestea e plină de tensiune și realism. Tensiune, pentru că personajele ies din tiparul obișnuit. Între cele două personaje principale – ambele femei – se leagă o prietenie, dar și o competiție. Un joc de-a șoarecele și pisica, în care surprizele curg lanț. Realism, pentru că Alma Katsu știe să scrie. Ca fost angajat al serviciilor de intelligence din Statele Unite, timp de peste 30 de ani, ea știe exact ce înseamnă dramatismul situațiilor încordate, necunoscutul, minciuna, trădările și cursa contracronometru pentru aflarea adevărului. Și nu doar că știe lucrurile acestea, ci le și așterne bine pe hârtie.
„Mâinile îi tremurau când a scris bileţelul: Sunt ofiţer CIA şi deţin informaţii care vă interesează. Urmau apoi instrucţiuni pentru o posibilă întâlnire, dacă ruşii voiau să o cunoască. Ea ştia că şansele de a se întâlni cu ei erau aproape nule. Ruşii puteau bănui că toată treaba era o capcană, deşi una stângace. De aceea lua în calcul posibilitatea unor încercări multiple de a transmite bileţele lui Constantinov, în încercarea de a-i convinge. Şi chiar dacă le trezea interesul, putea trece mult timp până când luau hotărârea să acţioneze. Trebuia mai întâi să o identifice, apoi o urmăreau şi o studiau, până când erau siguri că nu era o capcană.
A împăturit bileţelul în aşa fel încât să nu se deschidă, în cazul în care ar fi ratat cumva geamul şi ar fi căzut în şanţ sau pe trotuar, şi îl ţinea ascuns în maşina închiriată, sub un covoraş, iar această bucăţică de hârtie îi dădea frisoane. Bileţelul, o hârtie galbenă, pe care erau scrise cuvintele cu majuscule, constituia dovada perfidiei ei, proba clară a intenţiei de a-şi trăda ţara.
Însă ţara fusese prima care o trădase.”
