Partener de tradiție TIFF, HBO va oferi publicului din acest an șansa de a urmări vineri, 7 august, de la 21.30, la Club Transilvania, chiar înainte de premiera oficială pe micile ecrane, primele două episoade din producția originală Bani negri (pentru zile albe)/ Tuff Money. Scris și regizat de Daniel Sandu (Un pas în urma Serafimilor), serialul ne invită într-o poveste plină de umor despre un jaf neobișnuit.

Proiecția va avea loc în prezența regizorului Daniel Sandu și a actorilor Cristian Bota și Alexandru Papadopol.

Nu puteam să ratez ocazia de a-l întreba câte ceva despre serial pe Daniel Sandu, regizorul producției originale Bani negri (pentru zile albe)/ Tuff Money.

***

Daniel Sandu

O schimbare radicală: după Un pas în urma serafimilor, un serial pentru HBO. A fost planificată trecerea sau v-a luat până și pe dvs prin surprindere noul proiect? Cum ați ajuns să fiți regizorul noii producții HBO, Bani negri (pentru zile albe)/ Tuff Money?

Totul pornește de la povestea pe care vreau să o spun. Restul elementelor, precum formatul în care spun povestea, genul, lungimea etc… sunt doar detalii. Nucleul întregii experiențe vizuale e povestea. Dacă îi acorzi răbdare, ea îți poate da indicii despre felul cum vrea să fie spusă, dacă într-un lungmetraj sau un scurtmetraj sau o miniseries, cum e cazul proiectului Bani Negri de la HBO. Trecerea de la lungmetraj la serial nu a fost întâmplătoare, îmi doream să fac asta și simțeam că e o chestiune de timp și de oportunitate. Aveam nevoie de contextul potrivit în care să îmi pot prezenta ideile și mai aveam nevoie să fi făcut măcar un film pentru a demonstra că pot conduce un astfel de proiect. Iar contextul mi s-a ivit înainte de premiera Serafimilor. Lucrasem deja o perioadă pentru Hackerville, serial produs de HBO, iar după ce mi-am încheiat misiunea la acel proiect am avut ocazia să propun celor de la HBO România o idee originală despre felul atipic și specific zonei balcanice în care niște români ar sparge o bancă. O poveste la limita dintre comedie și dramă în care să întoarcem pe dos cât mai multe dintre clișeele cu care am fost obișnuiți în filmele occidentale despre un astfel de subiect. Le-a plăcut ideea și am început împreună dezvoltarea proiectului, până când a ajuns, după aproape 2 ani, la maturitatea necesară de a putea intra în producție. Și pentru că îmi doream să și regizez proiectul, și pentru că petrecusem 2 ani cu povestea și cu personajele create, mi s-a oferit șansa să regizez miniseria.

Bani negri (pentru zile albe)/ Tuff Money

Bani negri (pentru zile albe)/ Tuff Money

Bani negri (pentru zile albe)/ Tuff Money și Un pas în urma serafimilor au în distribuțiile lor un singur actor în comun: Cristian Bota. De ce el?  Ce rol are înserialul HBO?

De ce el? Mi s-a părut cumva firesc: Cristian Bota e de profesie un băiat extraordinar și actor. Ca toți ceilalți mebrii ai distribuției, a trecut printr-un proces de casting intens, cu multe probe de actorie, în formule diferite de actori și în final a obținut rolul. Deciziile de distribuție a fiecărui actor în parte nu au fost luate exclusiv de mine, ci de o echipă formată din 3 persoane: eu în calitate de autor și regizor, un reprezentant al HBO România și un reprezentant al HBO Europe. Fiecare actor trebuia să primească girul tuturor celor trei persoane și în felul ăsta era evitată subiectivitatea. Prin urmare, fiecare actor care a jucat în proiectul nostru a obtinuț rolul pe merit, pe forțele, pe talentul și șansa proprie și îi felicit. Iar Cristian Bota e un actor cu potențial uriaș. Eu l-am descoperit în filmul Poarta Albă, l-am cunoscut la casting pentru Un pas în urma serafimilor, iar la filmări mi-am dat seama că e capabil de personaje cu o întindere mult mai mare decât personajul său secundar (Voinea, serafimul cel obraznic) pe care, de altfel, l-a interpretat grozav.

Lungmetraj și serial de televiziune; cu alte cuvinte, ce luați cu dvs. din cele două experiențe, ca regizor?

Am învățat și învăț o mulțime de lucruri despre ce înseamnă regia, producția, administrarea talentelor și orgoliilor din echipă. Descopăr diferențele dintre ce-mi imaginez eu ca povestitor și ce se poate face în realitate la filmări, descopăr unde sunt limitele tehnice, financiare și de cunoaștere în producțiile românești, învăț să le identific și caut să găsesc soluții de a împinge aceste limite cât mai departe de la un proiect la altul.

Lungmetrajul și serialul de televiziune sunt două experiene profesionale diferite, cea de-a doua depășind și de trei ori ca volum de muncă pe prima, dar în esență ele conțin aceleași elemente cheie care mă reprezintă ca povestitor. Niciuna dintre ele nu s-ar fi întâmplat dacă nu mi-aș fi dorit-o foarte mult și dacă nu aș fi fost pregătit să înfrunt, să suport și să depășesc o mulțime de provocări  și obstacole.

Bani negri (pentru zile albe)/ Tuff Money

Ce-ați aflat nou despre dvs., regizorul, dar și omul Daniel Sandu lucrând la serialul HBO, Bani negri (pentruzilealbe)/ Tuff Money?

Am aflat că sunt cam exigent. Și cam răzbunător. Și am mai aflat câteva chestii pe care le păstrez pentru mine.

Am mai aflat că multe lucruri care par simple pe hârtie sunt foarte complicate în locație. Am mai aflat că ideile mari, oricât de greu de realizat ar părea, pot fi realizate cu echipa și atitudinea potrivite. Și atunci „ai grijă ce idei îți vin pentru că s-ar putea să se realizeze” și te trezești tot tu, autorul, cu o echipă de filmare de peste 150 de oameni în centrul unui oraș cu trafic blocat ca să realizezi o scenă complicată de urmărire pe care cu câțiva ani înainte doar o tastai comod pe calculator cu titlul de „cum ar fi dacă”. Am mai învățat să spun „nu” mai des și „da” mai rar. Și am învățat să îmi identific mai bine limitele mele fizice și ale răbdării mele.

Și am descoperit că pot să duc cu zâmbetul pe buze un maraton de 70 de zile de filmare.

Bani negri (pentru zile albe)/ Tuff Money

Umor și jaf, două cuvinte care mă trimit cu gândul la policier. Cât de aproape e de acest gen?

Destul de departe. Jaful și comedia sunt stratul de suprafață al miniseriei Bani Negri (Pentru Zile Albe). Dacă proiectul ar fi fost doar despre asta, nu m-aș fi implicat și cred că nici HBO nu ar fi produs acest serial. Ceea ce ne-a captat atenția și a făcut să merite  uriașul efort depus a fost, de fapt, ce se ascunde dincolo de umor și jaf. Policier-ul ar fi fost o opțiune la îndemână, motiv pentru care l-am evitat și l-am tratat cel mult ca pe un storyline secundar. Ce ne-a interesat să dezvoltăm au fost valorile umane ale personajelor. Am creat personaje cu care publicul se poate identifica ușor și le-am târât prin situații în care publicul nu și-ar dori să ajungă. Spectatorul va fi provocat să se întrebe cum ar fi reacționat el în locul personajelor. Iar cei care vor avea răbdarea să despacheteze ambalajul comediei și al jafului vor descoperi caă există o poveste mult mai adâncă despre cum văd eu societatea în care trăim azi.

Share.

About Author

Avatar photo

Editor-coordonator Bookhub.ro. Câteva dintre pasiunile mele le găsiți reflectate în cele scrise aici. Muzica, teatrul și literatura își găsesc drumul, cum-necum, spre mintea, inima și sufletul meu. Am nevoie de frumusețea acestora reflectată în forme sonore, producții teatrale sau cărți foarte bune, astfel încât să (re)descoper oamenii așa cum sunt: frumoși.

Comments are closed.

Descoperă mai multe la Recenzii, interviuri și evenimente culturale ISSN 2501-9783 ISSN-L 2501-9783

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura