Unde-a dispărut Pișpirel?” de Nicholas Allan

Dacă ar fi să recomand printr-o singură sintagmă această carte aș alege să spun doar atât: alegoria genezei omului. Și cred că ar fi suficient pentru un adult, părinte sau nu, ca să se oprească preț de câteva minute la această carte. Se știe că e greu, din orice postură am fi, să explicăm unui copil aflat la vârsta întrebărilor existențiale despre cum a venit el pe lume, de ce unii sunt copii mici, iar alții sunt oameni în toată firea, de ce unii sunt fete, iar ceilalți băieți.

E foarte interesantă și provocatoare, în aceeași măsură, opțiunea lui Allan pentru apă și înot. Nu cred să existe prea mulți copii cu frică atavică față de apă sau natație. Se știe că cei care sunt învățați să înoate încă din primele luni de viață au o creștere armonioasă și un tonus pe măsură. Pe de altă parte, apa este unul dintre cele patru elemente naturale, iar copiii stabilesc o relație cu ea dincolo de puterea de înţelegere a unui adult.

Al doilea motiv pentru care recomand din toată inima „Unde-a dispărut Pișpirel?” este dat de modul cum Allan a ales să-i învețe pe cei mici să-și studieze propriul corp. Evident că la vârste atât de mici (cartea poate fi citită cu ajutorul adulților încă de la vârste preșcolare), copiii n-au sentimentul propriei individualități și corporalități, dar pot să asimileze informații cu privire la diferitele părți ale corpului lor, cu condiția să nu se forțeze limitele cunoașterii. Și o a doua condiție este dată de faptul că ei au o mare nevoie de povești, iar Pișpirel – spermatozoidul câștigător al marii curse de înot este eroul unei întregi povești.

Așadar, căutați „Unde-a dispărut Pișpirel?” și plecați în cursă alături de cei mici; câștigători veți fi cu toții, adulți sau copii, deopotrivă.

Editura: Humanitas

Colecția: Humanitas Junior

Traducerea: Adina Cobuz

Anul apariției: 2017

Nr. de pagini: 32

ISBN: 978-973-50-5868-5

Frederick” de Leo Lionni

Șoricelul Frederick este acel personaj creat parcă special pentru a te ajuta să scapi de prejuecăți. Spre deosebire de clasica fabulă cu greierele și furnica, în care greierele ajunge (aproape) să moară de foame iarna, pentru că vara a preferat să cânte, în loc să-și strângă provizii, Frederick este pus la treabă în modul cel mai neașteptat cu putință. Bun, vă veți întreba de ce tocmai un șoricel? Ei bine, pentru că este un animăluț îndrăgit de cei mici, în ciuda daunelor pe care le face celor mari și a bolilor pe care le aduc cu ei. Pe de altă parte, alegând un astfel de animal pe post de personaj îi învățăm pe cei mici să studieze mediul înconjurător mai atent și să cerceteze orice vietate cu acea curiozitate specifică vârstei, fără rețineri sau frici inutile.

Morala fabulei este răsturnată din toate punctele de vedere: artiștii sunt și ei folositori comunității, nu trebuie să ne grăbim să excludem pe cineva altfel din rândul nostru și încă mai aveți ceva învățăminte de extras din această poveste a lui Frederick. Pe cât de scurtă, pe atât de plină de miez și de frumos. Și să nu uit: imaginile sugestive însoțesc un text scris într-un limbaj curat, fără poticneli și contemporan cu cei mici din punctul de vedere al cuvintelor.

 Editura: Humanitas

Colecția: Humanitas Junior

Traducerea: Adina Cobuz

Anul apariției: 2017

Nr. de pagini: 32

ISBN: 978-973-50-4453-4

Ursul” de Adrian Oprescu

Spre deosebire de primele două cărți, care pot fi citite și de copii de vârste mici (evident, ajutați de adulții din preajma lor), Ursul este pentru copii ceva mai mari, de la 7 ani în sus. Este și ea răstămălcire a unei povești clasice, cea a ursului păcălit de vulpe, numai că de data aceasta autorul alege să mute acțiunea în peisaj bucolic, iar personajele principale să fie un cioban și oile sale. Și asta doar pentru că unii se pot întreba cum de a ajuns să aibă ursul urechi atât de mici. Firul epic este construit destul de bine, deși eu îi găsesc destule poticneli pe ici, pe colo. Dar, per ansamblu, cei mici o să se bucure să descopere cu ajutorul acestei noi povești o lume aproape uitată, îndepărtată pentru cei crescuți la oraș și care n-au nici măcar o singură rudă „la țară”. Desenele sunt și ele sugestive, special reproduse în alb-negru și cu ceva tușe de culoare realizate de talentata Livia Coloji. Să nu uit, copiii (ba cred că și unii dintre adulți) vor învăța cuvinte precum sarică, ceea ce, să recunoaștem, este un câștig în sine atunci când alegem o nouă lectură.

Editura: Humanitas

Colecția: Humanitas Junior

Anul apariției: 2017

Nr. de pagini: 48

ISBN: 978-973-50-5917-0

Share.

About Author

Avatar photo

Editor-coordonator Bookhub.ro. Câteva dintre pasiunile mele le găsiți reflectate în cele scrise aici. Muzica, teatrul și literatura își găsesc drumul, cum-necum, spre mintea, inima și sufletul meu. Am nevoie de frumusețea acestora reflectată în forme sonore, producții teatrale sau cărți foarte bune, astfel încât să (re)descoper oamenii așa cum sunt: frumoși.

Comments are closed.

Descoperă mai multe la Recenzii, interviuri și evenimente culturale ISSN 2501-9783 ISSN-L 2501-9783

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura