„– Un pahar? N-am spart niciun pahar… Nu țin minte…
Acesta mi-e răspunsul… și cu adevărat nu țin minte. Sau totuși l-am spart? În August de ziua ei și a mea? Sau nu l-am spart? Nu știu. Ba da, știu. Desigur că l-am spart. În August, seara, la masă, ușile înspre terasă larg deschise. Dar totodată parcă nici nu-mi reamintesc. Țin și nu țin minte. Totul în decorul acesta ireal și subtil, cu grijă ticluit, mă îndeamnă să mă refugiez în confuzie și să mă pierd în tulburare: și privirile ei, calde și compătimitoare, și privirile lor, iscusite și galeșe. Toboganul consimțirii se desfășoară lin înaintea mea; n-am decât să mă las să alunec.” (Nicolae Steindhardt – Jurnalul fericirii)
Astfel, am alunecat la rându-mi într-o zi de luni 30 octombrie 2017, pe când a avut loc premiera piesei de teatru Candele nestinse. Mărturii din închisorile comuniste de Ivona Boitan, cea care semnează și regia, spectacol produs de Compania Zona, găzduit la Teatrul Bulandra, Sala Toma Caragiu, avându-i în distribuție pe: Ana Calciu, Tomi Cristin, Bogdan Iacob și Oancea Damian Victor, scenografia subtilă, cu grijă ticluită semnată de Ileana Zirra și sound design-ul de Iulian Olteanu.
Piesa se vrea și reușește a fi o perspectivă inedită a unei perioade negre a istoriei noastre, o poveste despre tăria de caracter a celor încercați, a celor ce au supraviețuit și au mărturisit, a celor ce nu au mai apucat să scrie.
«Doar că au plecat cu tata (Vasile Voiculescu – nota mea) cu toată viaţa noastră. Şi noi am rămas singuri, cu bibiloteca răvăşită. Eviscerată, violată. Biblioteca tatei, care era sfântă pentru noi! Cînd eram mică şi intram în camera aceea îmi ţineam instinctiv respiraţia… Noi cu toţii am ştiut că după mama, biblioteca e marea iubire a tatei pe lumea asta. »
«[..] Aş vrea să vă citesc acum ceva despre el (Barbu Slătineanu – n.m.), din jurnalul lui Alice Voinescu, că eu pot fi suspectată de subiectivism când îmi ridic tatăl în slăvi, aşa că e mai bine să o facă altcineva.
„ 16 noiembrie 1959. Moartea lui Barbu de sâmbătă mă obsedează. Îl văd, îl aud, e tot timpul prezent. Cînd a fost ultima oară la mine, într-o miercuri dimineaţă, la plecare m-a fulgerat gândul că-l văd ultima oară. Îmi va lipsi apelul lui la telefon: – Sărut vârful aripilor, coană Alice!”»
Inedită, am spus prin tragicomicul situației ce nu depășește limita ce se datorează atât textului cât și interpretării celor doi actori Tomi Cristin și Bogdan Iacob, întruchiparea anchetatorilor grobieni sau prin faptul că mărturisitoarele sunt interpretate de aceeași actriță (Ana Calciu), iar mărturisitorii de același actor (Oancea Damian Victor) ce interpretează atât pe Vasile Voiculescu, ales reprezentant al grupării Rugul Aprins, cât și vocea celorlalți, aceștia fiind simbolizați printr-o jucărie.
Piesa se vrea (și chiar este) un omagiu martirilor ce au suferit în toată perioada comunistă începând cu Gheorghe Gheorghiu Dej, terminând cu Epoca de Aur a lui Nicolae Ceaușescu.
Un spectacol ce trebuie văzut atât de cei tineri ce nu știu cum a fost, cât și de cei ce nu sunt la prima tinerețe, pentru neuitare…
Mai jos câteva fotografii ce vi le ofer, sperând că veți păși pragul sălilor de spectacol unde această piesă se va juca. Merită văzută!
