Pe scut sau sub scut: mort sau victorios. Singurele opțiuni pentru un soldat plecat la război. Iar măritul Caesar a avut războaie multe, din care a trebuit să iasă, cum altfel, decât victorios. Altfel, cine ar mai fi vorbit despre el azi? Numai că expresia cu care am început cronica nu aparține romanilor, ci spartanilor, cei care au fost cu adevărat un popor războinic. Mi-am adus aminte de celebra expresie pentru că tot timpul spectacolului despre asta a fost vorba, în ultimă instanță: câtor constrângeri trebuie să le facem față, astfel încât să corespundem așteptărilor celorlalți, standardelor etc.?
Un Cezar aflat la diferite vârste și cu diferite probleme (în mare reducându-se toate la drama inadaptatului), regăsit în patru ipostaze, ba chiar cinci, în anumite momente. Fiecare dintre acești Cezari își propune să-și depășească condiția, numai că de cele mai multe ori nu le reușește. Comisia de recrutare – da, e vorba chiar de celebra comisie de recrutare a tinerilor pentru efectuarea stagiului militar în vremea comunismului – este impasibilă la toate aceste eforturi și gata să-l înregimenteze într-o categorie inferioară, să-l declaseze, cum s-ar spune. Acest etern război cu propriile limite capătă diferite fațete, de la tragedie în toată regula și până la o autoironie foarte fină. Nouă, celor din sală, ni se par de-a dreptul penibile toate aceste limitări, dar adevărata problemă este că ele chiar au existat, ani de zile s-a ținut cont de ele, contribuind direct sau indirect la stigmatizarea a sute de oameni. Și, in extremis, ne putem gândi inclusiv la standardele cu care au operat regimurile fasciste, lipsite de vreun sens sau logică. Da, cei patru au adus în fața spectatorilor absurdul într-o formă foarte concretă – cea a concentraționismului regăsibil în diferite forme și contexte în regimurile comuniste și cele de extremă dreapta.
Maniera în care au ales să traspună scenic toată narațiunea lor este una curajoasă, mai ales că autorul textului și joacă în spectacol. Exercițiile fizice care îl pun pe Cezary în cele mai penibile ipostaze, combinarea lor cu declamații care mai de care hilare, totul pe un fond muzical cât se poate clasic, ei bine, toate aceste mijloace scenice vin să compună o parodie de cea mai bună calitate.
Recunosc că au fost câteva pasaje al căror rost nu l-am priceput, ori pentru că n-am văzut legătura din muzică și text, ori pentru că n-am priceput sensul mișcărilor și rotațiilor în scenă, dar asta nu determină să anulez cu totul spectacolul. Cei patru băieți care-i dau viață lui Cesary au o condiție fizică demnă de invidiat (pe care mi-o doresc la cât mai mulți actori români!), se joacă cu vocile în cel mai polifonic mod posibil (semn că au lucrat ceva și pe partea muzicală a spectacolului), cât despre cântatul la pian ce să mai spun, Cesary chiar se pricepe și la asta. Și acum, în timp ce scriu, mi-am adus aminte cât de puțin prețuite erau talentele artistice în comunism, momentul cu corul școlii nefiind deloc întâmplător introdus în economia spectacolului. Ridicolul situațiilor constrângătoare și care anulează orice manifestare a personalității este bine redat scenic, fără tușe grosiere și fără accente care să ridiculizeze mai mult decât era cazul.
Muzica lui Moniuszko, Debussy și Șostakovici cântată la un pian așezat pe laterala dreaptă a scenei. Suntem chiar preveniți încă de la început că vom auzi muzica acestora. Ceea ce m-a pus în gardă, pentru că, nu-i așa, nu oricine e capabil să se joace cu astfel de combinații, ba să facă și oamenii să râdă. Montat în cheie parodică, Cezary Goes to War nu face altceva decât să aducă în fața spectatorilor oglinda unui trecut fantomatic și mult prea îndepărtat pentru tânăra generație, dar deloc de neglijat sau de uitat din punctul de vedere al urmărilor regimului totalitar care l-a caracterizat vreme de câteva zeci de ani. Cumva, Cezary Goes to War face și un pic de cultură muzicală celor din sală, în special celor mai tineri, iar Șostakovici nu este deloc ales, compozitorul având de suferit serios în timpul comunismului din cauza unor tipare în care nu se mai încadra, povestea lui devenind reprezentativă pentru cei care au ales să facă opoziție regimului totalitar.
Cezary Goes to War a fost selectat în cadrul Festivalului Internațional Interferențe Cluj 2018 tocmai pentru că se potrivește foarte bine cu tema de anul acesta: War. Chiar dacă de data aceasta e vorba de un război redus la scară individuală, până la urmă devine foarte important dacă ajungem să câștigăm aceste războaie, fără aceste victorii devenind aproape imposibile cele mari.
Cezary Goes to War de Cezary Tomaszewski – Komuna Warsawa (Polonia)
Regia: Cezary Tomaszewski
Distribuția
Michał Dembiński
Weronika Krówka
Oskar Malinowski
Bartosz Ostrowski
Łukasz Stawarczyk
Regia: CEZARY TOMASZEWSKI
Costumele: Bracia (Agnieszka Klepacka, Maciej Chorąży)
Luminile: Antoni Grałek
Dramaturgia: Justyna Wąsik, Klaudia Hartung-Wójciak
