Curtea Veche Publishing vă invită în perioada 30 mai – 3 iunie la Salonul Internațional de carte Bookfest, ce se va desfășura la Centrul Expozițional Romexpo București (pavilionul B2). V-am pregătit lansări de carte cu invitați speciali, ateliere pentru copii, reduceri de preț de până la 80% și multe alte surprize. Intrarea este liberă. În plus, vă invităm să sărbătorim împreună 20 de ani de când Curtea Veche Publishing a lansat îndemnul „începi să afli”.

__________

Din program:

* Noutăți de la Jacques Salomé, ASR Principele Radu al României, Adrian Cioroianu, Alexandru Muraru, Mihaela Bilic, Michel Stanovici, Andrei Mihăilescu, Daniel Goleman, Dale Carnegie, Brené Brown, Esther Perel, Paolo Isotta și mulți alții.

* REDUCERI între 30 și 80% + PACHETE de cărți reduse cu 20% + PROMOȚIA 2+1 CADOU: toți cei care vor cumpăra oricare două cărți din selecția specială pentru promoție, vor primi o a treia gratuit (cartea cadou va fi cea cu prețul cel mai mic dintre cele trei alese).

* patru ateliere de povești, desen, colorat și muzică pentru copii pornind de la Seria Isadora Moon (jumătate zână, jumătate vampir!), colecția Miranda (Marie Curie, Coco Chanel, Frida Kahlo), „Erus și Valea Generozității” de Alec Blenche și „ȚUP. Imposibil e doar un cuvânt” de Alex Donovici (PovestileCristinei.ro).

 ___________

NOUTĂȚI:

În capul listei de evenimente mult-așteptate la Bookfest 2018 se află o nouă apariție din Colecția Jacques Salomé. Cel mai apreciat psihosociolog francez, creator al metodei de terapie relațională ESPERE, se află în turneu în România, iar joi, 31 mai, de la ora 18:00, la Scena Arena va avea loc lansarea volumului „Un strop de eternitate”, o conferință despre metoda ESPERE și opera lui Jacques Salomé, precum și o sesiune de autografe.

Tot printre cele mai așteptate apariții se numără câteva titluri regale. Astfel, sâmbătă, 2 iunie, de la ora 12:00, la Scena Agora, Adrian Cioroianu și Alexandru Groza vă prezintă o nouă carte pentru copii și tineri – „Elena a României. Regina mamă, regina suferinței și a speranței”, cu ilustrații de Yanna Zosmer.

Tot sâmbătă, de la ora 13:00, se va lansa antologia „Mihai I al României. Regele nostru. Martori, experiențe, amintiri regale”, aflată sub coordonarea lui Alexandru Muraru. Volumul conține texte cu și despre Regele Mihai I al României scrise de Emil Hurezeanu, Roger Griffin, Jonathan Eyal, Andrei Muraru, Dan Grigore, Ion M. Ioniță, Ana Blandiana, Ștefan Câlția și mulți alții.

O altă noutate regală pe care o puteți găsi la stand este albumul în limba engleză „Romanian Royal Journal. 2017-2018”, cu texte de ASR Principele Radu al României, care cartografiază ultimul an al Casei Regale, de la munca de caritate și vizitele diplomatice și până la funeraliile Majestății Sale Mihai I al României.

Dr. Mihaela Bilic revine cu un volum care demitizează alimentația noastră de toate zilele. „Am mâncat. O fi păcat?” este o colecţie de sfaturi privind nutriţia, menită să aducă o perspectivă complexă asupra rolului hranei în viața noastră. Iar duminică, 3 iunie, de la ora 11:00, la Scena Arena, autoarea vă așteaptă alături de psihoterapeutul Gáspár György pentru a vă vorbi despre bun simţ, instinct, nevoi şi plăcere în raport cu alimentația noastră.

Romanul „Trei cuvinte, cinci minciuni” al scriitorului francez de origine română Michel Stanovici este o poveste de dragoste bazată pe fapte reale și o lectură captivantă ce nu ar trebui să lipsească din mâna nimănui. Autorul se va afla la standul Curtea Veche sâmbătă, 2 iunie, de la ora 17:00, alături de bloggerul și scriitorul Radu F. Constantinescu.

Iar cu Radu F. Constantinescu vă puteți întâlni și duminică, de la ora 12:00, în standul editurii, unde va oferi autografe alături de Ramona Costantinescu, co-autoarea celor două volume din „Psihologie pentru oameni obișnuiți” – cărți pentru lumea actuală, o psihologie a lumii urbane, a vieții de birou, a flirturilor online, a speakerilor motivaționali și a comerțului dezlănțuit.

Tot duminică, 3 iunie, de la ora 13:00, alături de Institutul Național pentru Studierea Holocasutului în România „Elie Wiesel”, Curtea Veche Publishing vă invită la o dublă lansare de carte care prezintă cele două fețe ale Holocasutului. În prima parte a evenimentului vom vorbi despre „Jurnal de ghetou” de Miriam Korber-Bercovici – despre viaţa pe care autoarea dus-o timp de trei ani în ghetoul din Djurin, în Transnistria. Invitați: Miriam Korber-Bercovici, E.S. Tamar Samash (Ambasadoarea Israelului în România), Ana Bărbulescu. Iar în cea de-a doua parte vom prezenta: „Jurnal.1934-1944” de Alfred Rosenberg, unul dintre cei mai longevivi lideri ai naţional-socialismului şi o persoană foarte apropiată de Hitler. Vor vorbi: Alexandru Florian, Andrei Muraru, Cristian Pîrvulescu.

Printre noutățile de la târg se vor număra și romanul scriitorului austriac de origine română, Andrei Mihăilescu„Om bun la centru”, un nou volum al sociologului Brene Brown„Curajul în sălbăticie”, cel mai proaspăt volum al renumitului jurnalist și cercetător, Daniel Gloeman„Însușiri modificate”, o carte nouă care pune într-o nouă lumină relațiile de cuplu – „Regândirea infidelității” – de Esther Perel, și o biografie a cunoscutei cântărețe de muzică pop Adele, scrisă de Sean Smith.

Nu în ultimul rând, cei mici se vor bucura de multe cărți noi, printre care se numără și un nou volum desăre povestea adevărată a trei copii isteți și visători, care au devenit singura trupă de piloți acrobați din România. „Iacării acrobați. Povestea unui vis” de Alina Bâltâc, cu ilustrații de Yanna Zosmer, se va lansa pe 1 iunie, la Aerodromul Bănești (Prahova), de la ora 17:00, unde chiar Iacării (Ioan Postolache, Dan Ştefănescu şi Dan Conderman) vor face o demonstrație aviatică.

_________________

ATELIERE PENTRU COPII

MIERCURI, 30 MAI

13:00-14:00 Atelier pentru copii cu vârste între 7 și 10 ani: cum au schimbat lumea Marie Curie, Frida Kahlo și Coco Chanel (pornind de la Colecția Miranda de Itziar Miranda și Jorge Miranda).
Înscrieri la evenimente@curteaveche.ro.
(standul Curtea Veche Publishing)

JOI, 31 MAI

12:00-13:00 Atelier de povestit și desenat pentru copii cu vârste între 6 și 10 ani: Isadora Moon – jumătate vampir, jumătate zână, întru totul unică (pornind de la colecția „Isadora Moon” de Harriet Muncaster).
Atelier susținut de Iulia Nițulescu. Înscrieri la evenimente@curteaveche.ro.
(spațiu copii Bookfest Junior)

VINERI, 1 IUNIE

12:00-13:00 Atelier de cântece și povești pentru copii cu vârste între 7 și 10 ani: despre prietenie, familie și cât de bine este să dăruiești cu Erus (pornind de la volumul „Erus și Valea Generozității” de Alec Blenche).
Atelier susținut de Alec Blenche și Alina Elena Golăeș (ReginaMama.ro). Înscrieri la evenimente@curteaveche.ro.
(standul Curtea Veche Publishing)

SÂMBĂTĂ, 2 IUNIE

13:30-14:30 Atelier de povestit și desenat pentru copii cu vârste între 7 și 10 ani: „Țup” de Alex Donovici (PoveștileCristinei.ro), apărută la Curtea Veche Publishing.
Înscrieri la evenimente@curteaveche.ro.
(spațiu copii Bookfest Junior)

Programul complet al evenimentelor aici.

 

Partener monitorizare presă: Klarmedia

 

Share.

About Author

Comments are closed.

Descoperă mai multe la Recenzii, interviuri și evenimente culturale ISSN 2501-9783 ISSN-L 2501-9783

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura