„Viața de zi cu zi a împăratului. Franz Joseph și curtea imperială.” O analiză

Martina Winkelhofer este istoric și profesor universitar, specialistă în istoria artelor, expertă în istoria curții imperiale, politica secolului al XIX-lea, viața aristocrației și istorie socială. Este autoarea a numeroase volume despre viața de la curte și casele regale. În anul 2008, publica Der Alltag des Kaisers: Franz Joseph und sein Hof, tradusă în anul 2024 sub titlul Viața de zi cu zi a împăratului. Franz Joseph și curtea imperială, la Editura Polirom, în colecția Historia, cu un cuvânt-înainte de Mihai-Răzvan Ungureanu. Traducerea din limba germană îi aparține lui Alex Bärnthaler-Nebejea.

Cartea este structurată în 15 capitole, fiecare prezentând câte un palier esențial pentru înțelegerea felului în care se desfășurau zilele împăratului Franz Joseph, cât și viața de la curtea sa, al cărei mecanism de funcționare data deja de 600 de ani în momentul în care preia frâiele puterii în anul 1848. Reguli clare, protocoale străvechi, ierarhie socială bine pusă la punct, un mecanism care funcționa ca un monolit, deși, inevitabil, schimbări aveau să se impună de la o etapă la alta, având în vedere lunga domnie de 68 de ani a împăratului, din 1848 până în 1916. Abordarea temei este, în primul rând, cronologică, urmărind zorii domniei și evoluția în timp atât a monarhului și felului său de a conduce imperiul multinațional, cât și maniera în care curtea, o microsocietate în sine, se transformă și contribuie la dezvoltarea statului, în ansamblu. Lucrarea de față nu ocolește niciun subiect care privește curtea lui Franz Joseph, făcând referiri și la cele mai delicate dintre acestea, cum ar fi scandalurile de la curte, anii fatidici, perioadele de criză, mai ales în perioada delicată a asasinatului prințului moștenitor, a izbucnirii Primului Război Mondial, a morții împăratului și succesiunii. Un tablou complex, cu lumini și umbre.

Sursele documentare ale autoarei se bazează pe arhive de stat din Austria, Germania, Republica Cehă, pe arhive private, materiale publicate, cât și literatură diversă, analiza acestor documente transformându-se în această carte al cărei scop declarat de autoare este să relateze istoria unei comunități de destine unice în tradiția europeană. O comunitate formată din 1500-2000 de suflete, de la Majestatea Sa prin Grația lui Dumnezeu, până la cel mai umil servitor. Volumul este croit de la micro spre macro, pornind de la reliefarea felului în care decurgea o zi din viața împăratului până la a cuprinde zilele de la curtea sa: numeroasă și complexă, diversă, de la înaltele grade aristocratice la cei care îndeplineau sarcinile domestice, toți incluși, deopotrivă, în tabloul cărții.

Întrebările de la care pleacă istoricul sunt limpede formulate, creându-se un algoritm clar al cercetării, ceea ce îi oferă o mare acuratețe.

În studiul amănunțit al arhivelor, pe care se bazează toate cercetările istorice, am avut în vedere atât ca punct de plecare, cât și ca linie directoare elucidarea unor întrebări-cheie: Cum au trăit oamenii din spatele zidurilor Hofburgului? Care erau așteptările pe care trebuiau să le satisfacă? Cum se organizează și se administrează o întreprindere de asemenea anvergură, care, la scara contemporană, ar echivala cu o corporație multinațională? Care erau sursele de finanțare ale celei mai vechi curți din Europa?

Fiecare întrebare își găsește răspunsul în cuprinsul analizei, informațiile fiind însoțite, pe alocuri, și de ilustrații relevante pentru o și mai bună înțelegere a subiectului. Pe de altă parte, o altă întrebare extrem de importantă pentru lucrarea de față rămâne cea legată de domnia împăratului: Cum și-a gestionat curtea de-a lungul celor 68 de ani de domnie, marcați de turbulențe și schimbări? Iar ceea ce ne indică încă de la început autoarea este indulgența lui Franz Joseph față de cei de la curte. Deși nu era nici pe departe un monarh deschis și prea prietenos, înțelegea că distanța este esențială pentru a evita erodarea autorității sale, împăratul era grijuliu și, pe alocuri, mult prea indulgent, mai ales că interzicea concedierile, chiar dacă împricinații erau prinși făcând lucruri neconforme, arătând, de asemenea, un mare interes pentru bunăstarea celorlalți acordându-le numeroase ajutoare. Astfel, slujba la curte era singura care le asigura oamenilor un venit pe viață și un loc la bătrânețe, ceea ce nu se poate spune și despre cei care nu trăiau în preajma casei imperiale.

Pe 2 decembrie 1848, Franz Joseph își făcea intrarea pe scena politică, preluând tronul de la împăratul Ferdinand (1835-1848), monarh iubit de majoritatea supușilor săi, deschis la minte, însă limitat în capacitățile sale de un atac de epilepsie într-un moment de cumpănă. Curtea pe care o preia tânărul Franz Joseph era într-o completă dezordine, departe de ceea ce fusese pe vremea împăratului Francisc fiind foarte clare semnele ancien régime, care se impuneau a fi reformate.

Ziua împăratului începea la ora 03.30, prin rutina igienei, urmată de micul-dejun, care consista în cafea, lapte, chifle, unt și șuncă. Începând cu 07.30 apăreau și funcționarii, astfel treburile puteau să înceapă, curtea fiind animată de activitatea fiecărui membru al său. Întrevederile erau scurte și mereu anunțate, lucrurile fiind tranșate cât mai rapid și eficient, audiențele durând aproximativ trei minute. Prezența în fața împăratului era însoțită de reguli vestimentare și protocolare foarte clare:

Cei care ajungeau în fața împăratului trebuiau să se prezinte la ora prestabilită în anticamerele sălilor de primire. Codurile vestimentare trebuiau respectate cu strictețe. Militarii purtau uniforme, civilii veneau în frac, medaliile puteau fi purtate la vedere, iar mănușile erau obligatorii. Doamnele trebuiau să poarte rochii închise, în culori sobre.

Prânzul, servit între orele 11.30 și 12.00, era servit în birou, în singurătate, printre documente și consta în: supă, carne cu diverse garnituri, bere sau vin, iar ca desert o prăjitură clasică vieneză. Cina, însă, era un prilej de socializare, de adunare a unei părți a curții, mai ales la dineurile oficiale, unde se serveau șapte feluri de mâncare. Astfel de festine puteau fi extrem de obositoare și cronofage.

Esențial pentru buna funcționare a curții imperiale era organizarea și structurarea aparatului administrativ deja cu o tradiție de secole. Astfel, încă de la preluarea puterii în 1848, Franz Joseph

a păstrat tradiționala împărțire a curții în patru direcții care acționau relativ independent una de alta: a marelui maestru al curții, a marelui șambelan, a marelui mareșal al curții și a marelui maestru al grajdurilor.

Fiecare dintre aceste structuri avea în subordine altele, creându-se astfel o celulă ramificată în care puteau munci zeci sau chiar sute de oameni. Un rol esențial îl avea marele maestru al curții, responsabil pentru aspectele administrative, financiare și de personal, devenind, în momente tensionate, și cel mai blamat de curte și de societate. Așa cum aminteam, a fi acceptat la curte era un privilegiu atât pentru cei încredințați treburilor domestice, cât și pentru cei care urmăreau ranguri și promovări. Cum ajungeai să poți revendica un loc la curte? Primul pas și cel mai important era ereditatea.

Oricine avea pe linie maternă și paternă opt strămoși din nobilimea fără pată, care la rândul lor nu întrerupseseră linia sanguină prin vreun pas greșit, era îndreptățit să revendice statutul de acceptat la curte.

Un rol important în treburile statutului îl juca Balul curții, considerat marele bal de stat oficial și cel mai important eveniment al curții, unde participau toți cei care deja primiseră acces la curtea imperială. Tradiția plasa desfășurarea balului la sfârșitul lunii ianuarie, împărăteasa fiind cea care fixa data exactă. Era fixat un cod vestimentar, un ritual conform căruia soseau invitații, își ocupau locurile, mâncarea servită. Împăratul se angaja în conversații, se dansa puțin, dar se ținea cu orice preț la etichetă.

Primele mari transformări la curtea lui Franz Joseph aveau să fie produse de anii 1866-1867, odată cu înfrângerea austriecilor de către Prusia și pierderea locului în Confederația Germană. Un an mai târziu, Austria devenea o monarhie constituțională, fiind adoptată cu mare învoială o nouă constituție, precum și înfăptuirea dualismului. Cu toate acestea, apusul era departe. Urma La Belle Époque, cu propriile sale trăsături. În plan politic, împăratul s-a dovedit un apărător al noii constituții și respectării acesteia cu strictețe. Sarcinile sale continuau să fie extrem de extinse:

monarhul numea și demitea guvernele, dar legile trebuiau să treacă prin Camera Reprezentanților și prin Camera Nobililor, împăratul păstrându-și totuși drept de veto. De asemenea, Franz Joseph ținea în mână politica externă și cea militară…

După pierderea fiului moștenitor, prințul Rudolf al Austriei, și singurul băiat al cuplului imperial, Franz Joseph avea să mai suporte o altă pierdere importantă peste câțiva ani, asasinarea soției sale, împărăteasa Elisabeta. Astfel, la finalul secolului al XIX-lea, împăratul se găsește din ce în ce mai singur și izolat, pierduse un copil, își pierduse soția, iar fetele se căsătoriseră. Îi rămânea tot curtea care îl înconjura. Problema succesiunii devenea acută, iar cel care trebuia să îi urmeze la tron bătrânului împărat era Franz Ferdinand, nepot al lui Franz Joseph, care se dovedea problematic în relația cu funcționarii curții, cu regulile și protocoalele stabilitate. Însă, în 1914, monarhia avea să fie zdruncinată de două evenimente tragice: asasinarea cuplului moștenitor format din Franz Ferdinand și soția sa Sofia, precum și izbucnirea Primului Război Mondial. Împăratul a încercat ca viața de la curte să nu sufere schimbări radicale, cu excepția dineurilor și balurilor care erau excluse, dar ducea din ce în ce mai greu lungile zile de lucru. Pe 21 noiembrie 1916, la capătul a 68 de ani de domnie, ilustrul împărat se stingea din viață. Curtea imperială trecea prin cea mai acută criză a sa, aflată în plin război, pierzându-și împăratul, așteptându-și succesorul, în persoana împăratului Carol, care nu va deține tronul decât doi ani, dat fiind că pe 12 noiembrie s-a proclamat Republica Austria Germană, iar aceasta a revendicat imediat curtea. Se sfârșea o epocă odată cu destrămarea marelui imperiu multinațional, o epocă impregnată de figura împăratului Franz Joseph.

Cartea Viața de zi cu zi a împăratului. Franz Joseph și curtea sa imperială este o contribuție esențială pentru înțelegerea uneia dintre cele mai lungi domnii a unui monarh european. În anii scurși de la publicare până la traducere multe documente se vor fi mai deschis, descoperit, cercetat. Cu toate acestea, Martina Winkelhofer a scris o lucrare de o mare precizie, acuratețe istorică despre un subiect de mare interes până în prezent.

Viața de zi cu zi a împăratului. Franz Joseph și curtea sa imperială de Martina Winkelhofer