„Vârtejul” de Romulus Cioflec

2

1474709137794393636338 Când am cumpărat cartea aceasta, dintr-un anticariat virtual, habar nu aveam cât de veche e, și cu atât mai mult n-aveam de unde să știu că poartă o ștampilă cu mențiunea Proprietatea autorului. Când am descoperit vechimea ediției și ștampila de care pomeneam, m-au  încercat senzații inedite, o anume emoție aș putea spune, izvorâtă din faptul că aveam în mâini o carte tipărită cu peste șaptezeci de ani în urmă,  ce purta încărcătura timpului pe care l-a străbătut. Cine știe pe ce rafturi a zăcut, martor tăcut, până ce a ajuns să poposească pe unul din rafturile mele, între alte cărți cu hârtia îngălbenită. Este una dintre cele mai vechi cărți pe care le am eu. Mirosul, aspectul paginilor, ortografia te duc cu gândul la vremurile de demult și pe mine astfel de amănunte mă fascinează. De altfel, romanul acesta are un aer arhaic pregnant, și nu este exclusiv meritul caracteristicilor fizice ale cărții. Întreaga poveste, stilul în care este scrisă pledează în această direcție, iar experiența este una inedită. Nu știu cât de mult poate fi gustată azi o astfel de carte, dar cred că mai sunt persoane cărora le-ar putea stârni interesul, fie și numai de dragul de a simți parfumul acelei epoci. Concret, acțiunea se desfășoară în preajma primului război mondial, ceea ce cuprinde și perioada premergătoare, și anii de război, dar și cei de după.

20160924_124206Dacă vă e dor sau poftă de o poveste țărănească, una din Transilvania aflată încă sub stăpânire austro-ungară – o poveste plină de culoare și de farmecul epocii – , o puteți găsi în romanul lui Romulus Cioflec, care, așa cum am putut afla dând o simplă căutare pe internet, a fost un scriitor destul de prolific al perioadei interbelice, apreciat pe atunci, aproape uitat acum, când atâtea cărți ale atâtor scriitori ne sunt la îndemână. De ce ar mai interesa pe cineva să citească o carte cumva desuetă prin aspect și poate și prin temă? Poate pentru a pătrunde într-o altă lume, diferită mult de cea în care trăim și totuși, în esență, asemănătoare. Interbelicul m-a fascinat dintotdeauna, la fel și vremurile anterioare. Le-am căutat urmele în ziduri știrbe, coșcovite și în  ferestre oarbe cu lemnăria scorojită. Lumea rurală descrisă în Vârtejul am perceput-o demult, înainte de a citi cartea, în excursiile din copilărie prin sate de munte unde se mai păstrau case bătrâne, ce evocau povești cu iz de basm. Vârtejul nu e un basm, dimpotrivă, se înscrie în linia realistă trasată în perioada respectivă de nume bine cunoscute ale literaturii noastre – Liviu Rebreanu, Ioan Slavici, George Călinescu etc.

„Și a trecut încă o iarnă grea lângă neveste, adică fără lucru afară. Dar dacă, în iarna aceea, se puteau lăsa la un pahar de rachiu, Ghiță scutura tot mai dârz din cap, iar Mitrea se scărpina după ureche. Ci și la pahar răul era că ei rătăceau cu gândul pe poteci deosebite și rar împreună și asta o simțiau. Amândoi pe căi deosebite se sbăteau să iasă din strânsoare… Deși simțeau că numia amândoi împreună ar fi putut să facă ceva,  nu puteau să iasă din strânsoare.. Fără să și-o spuie, amândoi se uitau la gospodarii cu pământ mai multișor, la care mergea; amândoi își spuneau pe rând ce gândiseră și se pomeneau că gândiseră acelaș lucru, dar la păreri nu se potriveau…” (pag.35-36)

Dacă ar fi să găsesc o oareșce asemănare cu o operă mai cunoscută, m-aș îndrepta către romanul Ion al lui Rebreanu, plecând de la dorința de înavuțire a personajului principal – Mitrea ( un nume profund rural și arhaic), precum și de la focalizarea pe universul țărănesc. Însă asemănările se opresc aici. Stilurile diferă, iar substratul epic cu atât mai mult. În Vârtejul avem un fel de roman de aventură, dacă pot spune astfel. Aventurile acestea, palpitante, cum altfel?, se desfășoară pe un fundal rural, neaoș – un spațiu inedit dar totodată firesc, în care personajele sunt precum peștii în apă și în care, cumva, în calitate de cititor, îți simți pulsând rădăcinile. Povestea lui Mitrea este plină de suișuri și coborâșuri, de suspans chiar, pentru că el alege să se îmbogățească pe căi nu tocmai ortodoxe și o dată dat în vileag, își atrage oprobriul public, chiar dacă, luat în parte, fiecare sătean se îndepărtează pe alocuri de moralitate. Dar și în acest domeniu funcționează o scară a gravității și Mitrea se află undeva spre vârful ei în ochii oamenilor. Luptă în război, se întoarce și constată că a rămas mai sărac decât a fost la început, iar răzbunarea sa îl aruncă în ipostaza de fugar nevoit să-și viziteze familia pe ascuns. Vârtejul în care este prins nu-l lasă să scape, chiar dacă întrevede calea către liniștea și pacea mult râvnite.

„Cu carabina alături, sta lungit, uitându-se cum frunze mulțime, și de plop și de mesteacăn, tremură și joacă pe tărie. Începeau să-l învăluiască și gânduri mândre și gânduri de acasă, ca și gânduri pentru căile cele nouă… De drumul lung, începând dela o vreme să se moleșească, gândurile îi veneau din ce în ce mai mândre – și îi și veneau și fiindcă, pentru ultima dată, mai vedea sfântul soare și lumina lui în partea aceasta…” (pag.275)

Dar nu voi intra mai mult în acțiunea romanului, întreaga serie de întâmplări este mult mai savuroasă așa cum o redă Romulus Cioflec, nu cum aș povesti-o eu acum. Prefer să accentuez atmosfera cărții, care mie mi-a plăcut foarte mult. Este una dintre cărțile pe care le am în minte din multitudinea de cărți citite în ultimii ani. Nu este vreo capodoperă, dar are ceva special care m-a determinat să o rețin. Am citit cartea în urmă cu 3 ani și am avut atunci o înclinație către acest gen de cărți – spre exemplu, proze ale lui Ion Agârbiceanu, despre care voi vorbi, poate, cu altă ocazie. Mai am o carte scrisă de Romulus Cioflec – Boierul, despre care am citit că ar fi mult mai bună decât Vârtejul. Ceea ce sună promițător pentru mine. Știu că a găsi cartea aceasta este destul de dificil, dar dacă vă plac cărțile vechi, incursiunile prin anticariate reprezintă o adevărată plăcere și poate, cine știe, aveți norocul să o găsiți.

Despre autor

Citesc de multă vreme, de pe la 4 ani, încât mă simt ca și cum aș fi citit dintotdeauna​. Dar la modul serios și intensiv citesc de 7 ani încoace și tot de atunci îmi împărtășesc impresiile despre cărțile citite pe blogul personal. Pasiunea mea a evoluat încet, dar sigur, printre cărți, printre multe cărți. Citesc cu drag ficțiune de bună calitate, biografii, memorii, cărți istorice și sunt profund marcată de prejudecăți când vine vorba despre anumite genuri la modă.

2 comentarii

  1. si mie imi plac jurnalele,memoriile,povestirile,din per interbelica!
    am citit o groaza de jurnale,memorii din aceasta perioada,incat „cunosc” multe personalitati din acea perioada,fiindca se invarteau in aceleasi cercuri,in general!

    • Andreea Iulia Toma on

      O lume fascinantă pentru noi, cei de azi, ce merită descoperită. Literatura este una dintre porțile către această lume, cea mai la îndemână. Mă bucur că mai există persoane pasionate de această perioadă a istoriei noastre. 🙂

Lasă un comentariu