Colecția Memorii, jurnale a deja consacratei edituri Humanitas ne propune un volum mai mult decât deosebit, atât din perspectiva conținutului, cât și a formei fizice – hârtie de foarte bună calitate, copertă atent realizată. La momentul în care Andrew Solomon a tipărit ediția originală a acestui volum (în limba engleză, 2016), la Editura Humanitas deja apăruse în 2015 unul dintre volumele de referință ale psihologului și jurnalistului american (Departe de trunchi: Douăsprezece feluri de dragoste. Părinți, copii și căutarea identității), ceea ce îl va ajuta pe cititor să-și completeze imaginea asupra unor subiecte abordate în volumul memorialistic tradus în 2018. Deși A. Solomon anunță de la început faptul că volumul este doar o colecție revizuită a unor articole și reportaje realizate de-a lungul a peste douăzeci de ani, cititorul va fi mai mult de cât plăcut surprins de acribia autorului (fără ca acesta să cadă în capcana prețiozității), ceea ce permite fără nici un dubiu citarea informațiilor furnizate de A. Solomon: cele 22 de capitole sunt precedate de o prefață și urmate de o postfață admirabil scrisă, de Mulțumiri, note, bibliografie și indice. Pentru a nu speria cititorul, autorul a preferat să nu încarce textul cu numerotarea notelor, ci a ales ca în partea de final a volumului să detalieze informațiile sau să clarifice anumite idei, cu trimiteri concrete la sursele utilizate.
Undeva, departe… nu este doar o carte de memorii, așa cum nu este nici un jurnal de călătorie, dar nici o lecție de istorie, ci mai degrabă toate acestea la un loc, ceea ce, să fim sinceri, puțini scriitori sunt capabili să realizeze. Umorul rafinat îl ajută pe A. Solomon să iasă cu bine din orice fel de situație (experiența comunistă sovietică, aventura culinară chineză sau cea africană îl vor face pe cititor să râdă cu poftă) și, totodată, să-și depășească timiditatea și anumite complexe generate de educația primită, dar și de stereotipurile societății în care s-a născut:
„Când am început să alcătuiesc cartea de față, sufeream de teama complet greșită că pentru o antologie nu trebuie decât să-mi arunc ochii pe niște lucruri scrise mai demult și apoi să le trimit la publicare. De fapt, acest proces a constat în selectarea articolelor; scrierea introducerii pentru această colecție; compunerea prologurilor și a epilogurilor; și șlefuirea nesfârșită a eseurilor pe care le scrisesem deja, dintre care unele au trebuit rescrise. F. Scott Fitzgerald spunea odată că nu vrea să-și retrăiască inocența, dar că i-ar plăcea să retrăiască plăcerea de a o pierde, iar alcătuirea unei asemenea antologii mi-a oferit șansa de a-mi depăși încă o dată naivitatea.” (p. 415)
Încă de la prima sa călătorie în URSS, Andrew Solomon a învățat o lecție, a cărei morală i se va confirma indiferent pe ce continent îl vor purta pașii, și pe care noi o uităm cu prea mare ușurință:
„Nu te acomodezi într-un grup de oameni prefăcându-te că ești la fel ca ei; te acomodezi atunci când începi un dialog despre diferențele dintre voi și când renunți la supoziția că modul tău de viață e preferabil față de al lor.” (p. 27)
Experiențele trăite și contactul cu civilizații foarte diferite, de pe toate continentele, îl determină pe Solomon să formuleze adeseori întrebări retorice, iar cititorul poate observa cu ușurință faptul că, în ciuda diversității manifestărilor exterioare, omul are aceleași dileme, drame interioare. Evoluția tehnologiei și ritmul accelerat cu care se răspândește informația nu au adus schimbări majore în mentalul colectiv, însă globalizarea și zonele de conflict postbelice accentuează necesitatea schimbării raporturilor dintre „băștinaș” și alogen/străin:
„Cum poți așadar menține un echilibru între aceste nevoi contrare: definirea celuilalt, înțelegerea faptului că acel om poate constitui o amenințare, familiarizarea cu el și acceptarea neproblematică a lui în comunitatea ta? Oamenii fug chiar și atunci când n-au unde să se ducă. Când Justin Trudeau, în Canada, și Angela Merkel, în Germania, întind o mână prietenoasă refugiaților, ni se amintește cât de ridicol este să presupunem că cei care vin dintr-un tărâm plin de dușmani sunt neapărat la rândul lor dușmani. Să nu ai unde să te duci poate fi fatal; să ai unde să te duci este o condiție prealabilă a demnității; să oferi altora un loc unde să se ducă este adesea un act de o generozitate înțeleaptă ce aduce beneficii de ambele părți.” (50)
Călătoria reprezintă, fără nici un dubiu, indiferent de epocă și de zona geografică și istorică, o modalitate esențială de te maturiza, de a te descoperi și de a te integra în societate. Eseurile lui Andrew Solomon confirmă acest lucru: călătoria nu este o simplă relaxare, detașare de cotidian, „concediu”, ci un exercițiu spiritual profund, chiar dacă unele din articolele din mediul on-line și emisiunile televizate dedicate subiectului vor să ne transmită un cu totul alt mesaj. (Elemente ale unei politici de marketing bine realizate, aceste emisiuni au ajuns să promoveze inclusiv tipologia așa-zisului „călător profesionist”, care dă impresia că nu muncește nici măcar o zi pe an, hedonist cu resurse financiare nelimitate, despre care a căror origine însă nu se pomenește o vorbă…) Totodată, călătoria te ajută să empatizezi cu ceilalți, oricât de diferiți ar fi aceștia:
„Cei care trăiesc conform tradițiilor sunt mari povestitori, mai ales despre expediții de vânătoare și despre cum au scăpat ca prin urechile acului de la moarte (cât de familiar ne apare deja totul! … n.n.). Majoritatea sunt toleranți. Mulți râd din orice. Alții sunt tăcuți și morocănoși. Dar indiferent de personalitate, nu vorbesc aproape niciodată despre ei înșiși. Trăsăturile distinctive ale depresiei groenlandeze nu sunt rezultate nemijlocite ale temperaturii și luminii; sunt consecința faptului că a vorbi despre tine însuți e tabu.” (p. 192)
Andrew Solomon recunoaște că este un răsfățat al soții pentru că a putut să ajungă în locuri izolate, neafectate iremediabil de globalizarea postbelică, și înregimentarea în tiparele civilizației europene. La puțin timp după vizita din Groenlanda, autorul are șansa să ajungă în mijlocul Pacificului, în arhipelagul omonim, ocazie cu care se vede nevoit să recunoască:
„Aici am întâmpinat eterna problemă a aventurierului amator: în general, ceea ce descoperi a mai fost descoperit înainte, și chiar și oamenii care fac același lucru pe care-l făceau acum o mie de ani nu fac, de fapt, același lucru, dacă acțiunea lor a fost câtuși de puțin regizată. Dansatorii aceștia erau mândri de dansul lor și erau întocmai așa cum dicta tradiția, dar după acea noapte spontană din munți, nu mai avea același farmec, iar această piesă exersată se asemăna prea mult cu un spectacol dintr-un club de noapte din Hawaii. În capitală, merseserăm la concursul de frumusețe Miss Insulele Solomon, care prezentase femei mergând în cerc, purtând fuste din fâșii roz de pungi de plastic și sutiene din nuci de cocos și sfoară – ceea ce mi s-a părut comic și cumva înfricoșător pentru că avea un element de absurditate, dar m-a și întristat puțin. Era o interpretare a tradiției, nu tradiția în sine.” ( p. 232 – 233)
Cât de cunoscut ne sună totul, deși acțiunea e la mii de kilometrii depărtare, undeva în Pacific! Insistența cu care ne lăudăm că suntem păstrători ai tradiției, unici în Europa, deși costumele populare nu fac parte din viața de zi cu zi, dar sunt afișate ostentativ doar la festivaluri sau emisiuni regizate televizate, iar așa-zisele ritualuri populare promovate prin diferite mijloace mass-media nu au nimic în comun cu tradițiile medievale sau moderne românești. Andrew Solomon, fin psiholog, înțelege aceste transformări imperceptibile pentru cei din interior, dar vizibile pentru cei din afară, mai ales atunci când este vorba de societăți supuse unui regim politic autoritar sau totalitar. Experienţa sa din URSS ne trezește suspect de multe amintiri, nouă, celor care încă mai avem de-a face cu efectele totalitarismului de tip comunist, iar mărturiile victimelor represiunii confirmă imaginea creată de autor după vizitele în URSS și China. Pe de altă parte, Solomon încearcă să înțeleagă paradoxul chinez, un uriaș cu picioare de lut, măcinat de o corupție endemică, fragil datorită contrastelor dintre zona de SE, motor al economiei mondiale, și partea centrală și cea nordică, de o sărăcie lucie, cu un nivel de educație mai mult decât precar. Experienţa culinară, ca în multe alte situații, te poate ajuta să descifrezi o parte din „misterele” unei civilizații, oricât de diferită ar fi aceasta de cea proprie, iar articolul din 2005 vine să susțină această idee.
Călătoriile permit, totodată, contactul cu sisteme politice diverse, democratice sau mai puțin democratice (iar aici merită amintit articolul dedicat Libiei lui Gaddafi, care confirmă regimul dictatorial al acestuia, dar și imposibilitatea de a se instaura ( cel puțin pentru încă câțiva ani de acum încolo) un regim democratic într-o țară producătoare de petrol, dar victimă a conflictului civilizațional datorat imperialismului colonial european exercitat în nordul Africii de mult prea multe secole. Pe de altă parte, Andrew Solomon se vede nevoit să-și exprime nemulțumirea față de schimbările survenite în SUA, după câștigarea alegerilor de către D. Trump, dar fără a-i cere cititorului să adere la propria sa opțiune politică:
„Schimbările politice recente pun din ce în ce mai multă putere în mâinile oamenilor care disprețuiesc în mod public orice privire îndreptată către lume, dintre care un număr mare sunt cei care călătoresc fără să vadă nimic. Eu dețin dublă cetățenie în Marea Britanie și în Statele Unite, iar în 2016 am votat împotriva Brexit și împotriva lui Trump – și am pierdut. Victoriile înregistrate de Brexit și de Trump sunt încercări de respinge starea actuală a lucrurilor în favoarea unei fantezii cu bătaie înspre trecut. Însă încercările de a repeta trecutul sunt întotdeauna reinterpretări ale acestuia; se aseamănă doar în linii foarte mari cu ceea ce imită. Acesta este un nou naționalism, nicidecum vreo întoarcere la o politică reală de altădată.” (p. 387)
Dacă stăm și analizăm cu atenție afirmația, putem observa că mecanismul identificat în plan politic se aplică și în domeniul social sau cel cultural, cu o multitudine de efecte negative. Pentru Solomon, călătoria reprezintă modalitatea de a combate astfel de efecte, cu condiția să ții ochii larg deschiși, să lași prejudecățile acasă și să fii dispus să te bucuri de moment, iar comparațiile să le faci (dar numai dacă e neapărată nevoie!) după ce te întorci acasă și interiorizezi experiența. Dar nu e nevoie să faci o călătorie fizică! Adeseori e suficient să citești rândurile lăsate de altcineva, iar volumul Undeva, departe… te ajută să-ți dai multe răspunsuri.
Editura: Humanitas
Colecția: Memorii/Jurnale
Traducerea: Miruna Fulgeanu
Anul apariției: 2018
Nr. de pagini: 484
ISBN: 978-973-50-6109-8
