Un nou musical pe scenele românești – Next to Normal / (A)normal

Să montezi astăzi musical (de calitate) în România pare misiune imposibilă. Actorii care studiază în universitățile românești n-au parte de un curs dedicat pregătirii unui astfel de spectacol, marea majoritate dintre ei n-au cultură muzicală solidă și, uneori, nici voci lucrate. Pentru o distribuție de musical este nevoie de o mână de actori „totali”, actori care să știe să cânte foarte bine, să danseze și să joace firesc anumite pasaje. În ultimele decenii s-au montat câteva musicaluri pe scenele din România, unele cu succes la public, dar nu și la critica de specialitate (pe bună dreptate), altele premiate în diverse contexte; astăzi, dacă ne uităm la cum s-a scris istoria musicalului în acești ultimi ani, ne dăm seama că, din păcate, nu s-au schimbat foarte multe lucruri. Încă este nevoie de fundamentarea unui studiu inițial serios, care să-i ajute pe actori să abordeze și astfel de roluri, fără teama de a fi ridicoli; încă este nevoie de regizori care să studieze intens în acest sens și de specialiști care să facă posibilă existența unei astfel de producții artistice. Pentru ca un musical să aibă succes este nevoie de un vocal coach foarte bun, de coregraf la fel de bun și, nu în ultimul rând, de o echipă tehnică pe măsură. Toate acestea fiind spuse, se justifică oarecum scepticismul când aud că s-a montat un nou musical pe scenele românești. Da, există o mână de actori solicitați mereu în astfel de spectacole, unii dintre ei suprasolicitați (dar și supralicitați, iertată-mi fie mărturisirea), dar nu la ei se găsește cheia succesului. Un musical foarte bun costă, cere buget pe măsură, ori știm foarte bine că investițiile în sectorul cultural sunt necesare, dar lipsesc cu desăvârșire. Echipa spectacolului Next to Normal / (A)normal a reușit să găsească o finanțare pe măsura subiectului (mecenatul cultural nu se face la întâmplare!): <<În premieră națională, producția musicalului Next to Normal se realizează grație proiectului cultural Musical on Stage, desemnat câștigător în cadrul concursului de proiecte organizat de AFCN, la categoria Programe Multianuale și implementat de către Asociația CREAS în parteneriat cu Teatrul Național de Operetă și Musical „Ion Dacian” și cu Universitatea Națională de Artă Teatrală și Cinematografică “I.L.Caragiale”.>> CREAS este Centrul Român pentru Educație Artistică și Socială, Organizație neguvernamentală care își propune să dezvolte programe culturale acordând o atenție deosebită unor categorii de public dezavantajate sau în situații de risc. Așa găsim o justificare a montării acestui musical, care se joacă pe scena Teatrului Național de Operetă și Musical „Ion Dacian”.

Adrian Nour și Lucian Ionescu

Musicalul american pe versuri de Brian Yorkey și cu muzica lui Tom Kitt a avut premiera pe Broadway în 2008; în 2009 a avut 11 nominalizări la Premiile Tony și a câștigat 3 premii. Palmaresul te provoacă să te întrebi care este sursa succesului; ei bine, de această dată nu este muzica, ci subiectul. Să vorbești despre boală, și încă una psihică, de efectele ei sociale și de modalitățile de tratament și recuperare specifice înseamnă asumare. Să faci un musical cu o astfel de temă însemnă asumare, curaj și pricepere; un trio de calități imperios necesar, dacă vrei ca Next to Normal / (A)normal să aibă succes. Paradoxal, în Next to Normal / (A)normal nu muzica/linia melodică este cea care definește montarea în sine, ci subiectul, adică exact partea care ține arta teatrală, de capacitatea profesională a actorilor. Nu este genul de musical de la care să ieși fredonând pasaje muzicale, aproape că nu reții deloc muzica! Nici pasajele dansante nu prea există, singurul moment bine definit în acest sens este cel în care Diana Goodman dansează cu doctorul Maden. Există o diversitate de stiluri, anumite pasaje sunt abordate în cel mai pur stil rock, altele în ritmuri mai calde, care introduc accentele melancolice sau pe cele ale suferinței. În schimb, sunt foarte bine subliniate pasajele de voce, atât cele de solo, cât și cele de grup. Iar acestea demonstrează că s-a lucrat mult pe voce, pe sincron și pe potențarea accentelor dramatice, astfel încât să nu se piardă esențialul: avem în fața noastră o familie care se luptă cu boala, la modul cel mai dramatic cu putință. Fiecare dintre cei patru membri (în viață) ai familiei Goodman, se raportează la pierderea lui Gabe (la nici 8 luni) într-un mod specific: mama dezvoltă comportament bipolar și stări anxioase, tatăl este într-o depresie neasumată, fiica încearcă să negocieze cu bolile părinților și să-și câștige dreptul la o viață normală. În tot acest carusel de stări, sentimente profunde și evenimente care provoacă schimbarea, Henry – prietenul lui Natalie – este cel care provoacă cavalcada de schimbări. Schimbările de tratament ale mamei provoacă și schimbările de comportament ale fiicei, după cum eșecurile acestora contribuie decisiv la separarea soților, dar și la salvarea vieții celor doi. Un joc de idei, stări și evenimente care justifică succesul de pe Broadway și premiile criticii de specialitate.

Anca Florescu – credit foto Maria Ștefănescu

Montarea românească a musicalului este cu priză la public, aplauzele de final fiind răsplata pentru cum și ce se cântă pe scena Operetei bucureștene. Când îi ai în distribuție pe Adrian Nour (Dan Goodman) și Lucian Ionescu (Gabe Goodman) te aștepți la voce și show. Ambii au în portofoliu multe spectacole de acest gen și reușesc să orienteze spectacolul pe calea cea bună. Dacă Lucian Ionescu reprezintă partea dinamică a show-ului, căci așa îi este și rolul – este firesc, seimte bine personajul și-i redă bine trăsăturile fundamentale -, Adrian Nour reprezintă partea conservatoare, mai puțin receptivă la schimbare și evoluție, ori asta se prinde destul de greu la nivel de joc; lui Nour îi iese de minune acest aspect, pentru că experiența îl ajută să dozeze în cantități infinitezimale gesturile și nuanțele de voce, cele care îi ajută foarte mult și pe partenerii de scenă să intre la timp în duet. Anca Florescu contribuie și ea la succesul spectacolului, abordând firesc pasajele de boală, dar și pe cele aparentă normalitate, jonglează bine cu stările și stabilește corect „parteneriatele”; poate că ar fi trebuit un pic mai multă personalitate, o mai bună negociere a relației cu doctorul, dar se prea poate că acest aspect să se regleze în timp. În schimb, Alexandra Penciu nu face un rol foarte bun; mizează aproape exclusiv pe voce, dar într-un musical mai trebuie și ceva știință de joc, ori ea pare de-a dreptul stângace în anumite scene; teatralitatea este atât de evidentă, încât devine stridentă. La fel și Victor Ion (Henry), care pare deseori dominat de spectacolul în sine; în cazul lui lipsa de experiență își spune cuvântul. Cătălin Petrescu (doctorul) face un rol bun din punctul de vedere al vocii, mai puțin bun la nivel de joc; încearcă să construiască un personaj extravagant, dar pe alocuri îi iese unul nefiresc de anormal, ca să fac o referire la titlul spectacolului.

Se joacă cu orchestra pe scenă, condusă de Alexandru Burcă, aceasta imprimă dinamism reprezentației, trecerile de la o scenă la alta sunt bine potențate, nu există foarte multe „bâlbe”. Abordează firesc pasajele de rock, dar și pe cele mai lente, iar orchestrația ajută foarte mult la evidențierea anumitor replici. Chiar dacă există pasaje unde replicile nu se aud foarte clar/bine, conținutul acestora se subînțelege, pentru că muzica preia din mesaj. Se joacă pe scenă deschisă, care are parte de o scenografie minimalistă, care ajută foarte mult la ideea de cerc al neputinței; pânâ la urmă, drama familiei există atât timp cât și casa există. Din casă se pleacă și în casă se revine; la parter se pun accentele, iar la etaj se asimilează dureri și neputințe. O scenografie care lasă să se vadă și parte din orchestră, ceea ce este foarte bine, căci musicalul nu există decât dacă ai și o orchestră foarte bună!

Next to Normal / (A)normal este un musical curajos, care aduce în fața spectatorilor un subiect cu adevărat dureros – depresia și efectele ei sociale. Mă bucur că există în peisajul cultural românesc și astfel de propuneri și, mai ales, mă bucur că nu s-a făcut rabat la calitatea artistică. Sper să aibă o continuarea această experiență artistică, ar fi păcat să rămână demers singular.

Next to Normal / (A)normal