Teatrul Mic deschide seria celor șase premiere din stagiunea 2016-2017 cu spectacolul „Deșteptarea Primăverii” de Frank Wedekind, în regia și scenografia lui Vlad Cristache. Primele reprezentații vor avea loc în zilele de 28 și 29 ianuarie, de la orele 19.00. Acesta este primul spectacol pus în scenă la Teatrul Mic de când conducerea acestuia a fost preluată de către regizorul și profesorul universitar Gelu Colceag.

afis Desteptara Primaverii

„Deșteptarea Primăverii” este o dramă satirică, fiind centrată pe ”conflictul dintre generații” și contradicțiile interioare ale tinerilor, aruncând în aer norme, limite și secrete ale vârstei adolescentine. Tinerii visează la un paradis artificial care se opune universului adulților, se revoltă împotriva ipocriziei și a falselor valori în lipsa unor țeluri mai înalte sau a unui vis spre care să se îndrepte. Autorul însă, își caracteriza textul drept ”o reflectare luminoasă a vieții, în care am căutat să dau fiecărei scene tot umorul ei degajat, care se putea obține”.

Desteptarea Primaverii_credit_Bogdan Catargiu BCatelier

“Eu am privit copilăria și adolescența în multe dintre spectacolele mele, rezonez foarte bine cu această perioadă, care mi se pare cea mai importantă etapă a vieții. Spectacolul ”Deșteptarea Primăverii” vorbește despre o societate care exclude libertatea. Ca tânăr, ești atât de mult bătut la cap de toată lumea, de profesori, de părinți, încât ai niște repere clare în care trebuie să te încadrezi, în care să îți încadrezi viața, numai că ce se întâmplă cu tine nu poate fi încadrat în nimic… Și atunci practic te simți constrâns într-un moment în care tu ești vulnerabil, nu știi ce se întâmplă cu tine, iar asta poate da naștere unei tragedii”, spune regizorul Vlad Cristache.

Debutul unei echipe tinere de actori, alături de nume consacrate ale Teatrului Mic este completat în spectacol de prezența insolită a trupei FIRMA, care, prin muzica originală compusă special pentru acest spectacol de Daniel Rocca, întregește viziunea regizorală.

Deșteptarea primăverii de Frank Wedekind
Traducerea: Victor Scoradeț
Regia și scenografia: Vlad Cristache
Muzica originală compusă de: Daniel Rocca Stoicea
Light Design: Iulian Bălțătescu
Asistent de regie: Teodora Petre
Distribuție: Gheorghe Visu, Mihaela Rădescu, Liliana Pană, Petre Moraru, Avram Birău, Ion Lupu, Gabi Costin, Alexandru Voicu, Ionuț Vișan, Silvana Mihai, Alina Rotaru, George Albert Costea, Rareș Florin Stoica, Alina Petrică, Aida Economu, Andreea Alexandrescu, Cezar Grumăzescu, Marian Olteanu, Silviu Debu, Răzvan Krem Alexe.
Cu participarea live a trupei FIRMA: Daniel Rocca Stoicea (voce), Sorin Erhan (bass), Adrian Coman (chitară) și Bărbuță – Constantin Bărbășelu (tobe).

Partenerii și colaboratorii din media sunt invitați la premiera oficială a spectacolului “Deșteptarea primăverii” în ziua de 21 februarie.
Vă așteptăm cu drag!
TEATRUL MIC
Str. C-tin Mille 16, Bucureşti, sector 1
Biletele pot fi achiziționate de la Casa de bilete a teatrului, tel 021 314 70 81
Program: marţi-duminică, între orele 11:00 şi 19:00, precum și online de pe www.bilet.ro

Share.

About Author

Comments are closed.

Descoperă mai multe la Recenzii, interviuri și evenimente culturale ISSN 2501-9783 ISSN-L 2501-9783

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura