Trupa Teatrului Dramatic „Fani Tardini” Galați a început lucrul la o nouă producție: „TITANIC VALS”, a dramaturgului și romancierului Tudor Mușatescu (22 februarie 1903, Câmpulung – 4 noiembrie 1970, București). Comedia în trei acte „Titanic Vals” a avut premiera absolută la 21 noiembrie 1932 la Teatrul Național din București și a fost reprezentată în multe orașe din Europa.

„În 1931, la Paris, mi-am pus în gând să scriu o piesă de teatru care să se numească „Titanic Vals” şi a cărei acţiune să se petreacă în provincie, şi mai exact în Câmpulungul meu natal, fiindcă oriunde aş fi auzit „Titanic Vals” şi în orice stare sufletească m-aş fi aflat – melodia aceasta pentru mine însemna Câmpulungul, provincia cu oamenii ei buni şi răi, modeşti sau ridicoli, cu întâmplările ei vesele şi triste, cu dramele şi comediile ei, publice sau familiale, şi mai ales cu moravurile ei cuminţi, dar, din păcate, din ce în ce mai otrăvite de politică – cu cortegiile ei de farsori şi demagogi – şi de parvenitism, cu cohortele lui de imbecili, de venali şi de agramaţi”, relata autorul.

Montarea de la Teatrul Dramatic „Fani Tardini” poartă semnătura regizorului Radu Nichifor.

Scenograful spectacolului este artistul plastic Daniel Divrician.

În distribuție: Gabriel Constantinescu, Ana Maria Ciucanu, Tamara Constantinescu, Dan Căpățână, Aureliu Bâtcă, Petronela Buda, Vlad Ajder, Flavia Călin, Ionuț Moldoveanu, Adelin Ilie, Cristina Uja-Neagu, Elena Ghinea, Vasile Dănilă și copilul Albert Munteanu.

„Anunțăm cu bucurie că, în curând, repertoriul Dramaticului se va îmbogăți cu una dintre cele mai inteligente comedii din dramaturgia românească, „Titanic Vals”, un text clasic, dar care își păstrează prospețimea, despre oportunism politic și amoros, vanitate și relații de familie. Este un proiect în care generații diferite de actori ai Dramaticului își dau mâna pentru a da viață unei lumi autentic românești, sub bagheta unui regizor matur și îndrăgit de publicul gălățean, Radu Nichifor, care e secondat de scenograful Daniel Divrician, un artist care simte clasic și se exprimă neconvențional”, a declarat Florin Toma, directorul general al Teatrului Dramatic „Fani Tardini”.

Spectacolul „TITANIC VALS” va avea premiera în aprilie 2020.

Va fi cea de-a cincea producție românească consecutivă a Teatrului Dramatic „Fani Tardini”, după „SALBA DRACULUI”, de Vasile Alecsandri, regia: Alexandru Dabija (premiera: aprilie 2019), „SOACRA CU TREI NURORI”, de Ion Creangă, regia: Dan Mirea (premiera: iunie 2019), „ROCK ART SHOW”, de Dumitru Solomon, regia: Ciocîrlan (premiera: septembrie 2019) și „MaMe”, creație colectivă, regia: Cristian Ban (premiera: ianuarie 2020).

Bio Radu Nichifor

Licențiat în regie de teatru la Universitatea de Artă Teatrală și Cinematografică „I. L Caragiale” București la clasa profesorului Valeriu Moisescu, Radu Nichifor a montat la Teatrul de Comedie București, Teatrul Nottara, Teatrul „Regina Maria” Oradea, Teatrul „Maria Filotti” Brăila, Teatrul Dramatic „Fani Tardini” Galați, Teatrul „Aureliu Manea” Turda, Teatrul „I. D. Sârbu” Petroșani, Teatrul „George Ciprian” Buzău și în teatrul independent, iar spectacolele sale s-au jucat pe scena festivalurilor de teatru din România, Bosnia și Herțegovina, Franța, Italia, Grecia, Spania, Bulgaria și Republica Moldova.

La Teatrul Dramatic „Fani Tardini” a montat până acum spectacolele: „Pană de automobil”, de Friedrich Dürrenmatt (premiera: ianuarie 2014), „Domnișoara Nastasia”, de George Mihail Zamfirescu (premiera: martie 2016), „Cursa de șoareci”, de Agatha Christie (premiera: iunie 2017) și „O asemenea iubire”, de Pavel Kohout (premiera: iunie 2018).

Bio Daniel Divrician

Cu un master în Sculptură – Metal finalizat la Academia de Artă București, Daniel Divrician este artist plastic și membru al Uniunii Artiștilor Plastici România. Lucrările sale au fost expuse în special în Europa (Paris, Londra, Florența, Veneția) și Asia (Tokyo, Beijing), iar printre lucrările de for public din țară se numără Monumentul Eroilor Dobrogei de Sud (granit, Mangalia) și Îngerul de la Dervent (marmură și sticlă, Mănăstirea Dervent). A semnat scenografii și costume pentru spectacole montate inclusiv la Opera Română și la Teatrul Nottara.

La Teatrul Dramatic „Fani Tardini” a realizat scenografia spectacolelor: „Pelicanul”, de August Strindberg, regia: Cătălin Vasiliu (premiera: iulie 2016), „Cabinierul”, de Ronald Harwood, regia: Cătălin Vasiliu (premiera: aprilie 2017), „Amadeus”, de Peter Shaffer, regia: Cătălin Vasiliu (premiera: decembrie 2018) și „Soacra cu trei nurori”, de Ion Creangă, regia: Dan Mirea (premiera: iunie 2019).

Share.

About Author

Comments are closed.

Descoperă mai multe la Recenzii, interviuri și evenimente culturale ISSN 2501-9783 ISSN-L 2501-9783

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura