La sfârșit de an, Teatrul „Andrei Mureșanu” lansează premiera spectacolului „Mobilă și durere”, după textul lui Teodor Mazilu, o comedie a cărei regie este semnată de Cristian Ban. Primele două reprezentații vor putea fi vizionate în zilele de 19 și 20 decembrie.

Spectacolul are la bază bine cunoscutul text clasic a lui Teodor Mazilu, „Mobilă și durere”, care este considerat una dintre piesele de rezistență repertorială ale dramaturgului, mult mai agreat decât „Proștii sub clar de lună” sau „Somnoroasa aventură”, „Acești nebuni fățarnici” sau „Frumos este în septembrie la Veneția”. Cu umorul caracteristic, regizorul Cristian Ban aduce textul în actualitate, realizând împreună cu trupa de actori a Teatrului „Andrei Mureșanu” o comedie spumoasă cu iz retro, de care să se poată bucura în egală măsură toți membrii comunității, de la mic la mare.

„Teodor Mazilu a scris, în urmă cu aproape jumătate de secol, un text extrem de actual și in zilele noastre, despre o societate care aparent nu s-a schimbat atât de mult, în care situația financiară și „ambalajul” sunt prioritare. În ciuda acestor aparențe înșelătoare, fericirea trebuie căutată în altă parte. Pentru spectacolul regizat de Cristian Ban, „Mobilă și durere” , la Teatrul „Andrei Mureșanu” din Sfântu Gheorghe, am conceput o scenografie ce combină elemente specifice anilor ’70 și elemente moderne. Am dorit o simplificare a spațiului, datorită viziunii regizorale și a caracteristicilor sălii. Universul scenografic este sub forma unui spațiu intim, cu pereți cu riflaje și led, cu elemente de mobilier reduse la minim. Riflajele aerisite, fără fundal solid, sugerează expresia „pereții au urechi”, atât de prezentă în perioada comunistă; totodată reprezintă un nou mod de a potența un material atât de uzual, cum este lemnul, materie primă folosită și de cele două întreprinderi descrise de Teodor Mazilu. În acest decor minimalist, jocul actorilor este frumos conturat, aceștia fiind în prim plan. Costumele adaptate cromatic la nuanțele decorului și inspirate din moda perioadei, asigură un melanj între perioada comunismului și anul 2023”,

declară Irina Chirilă, scenografa care a realizat decorul montării.

„Așteptăm publicul la un spectacol despre cum se muncea și cum se iubea în România anilor ’70. Pentru unii, poate fi o comedie nostalgică, iar pentru alții, un spectacol fresh în care privim înapoi cu umor și distanțare. În ambele variante, actorii sunt admirabili și merită văzuți pentru felul în care au răspuns acestei provocări”,

spune la rândul său regizorul Cristian Ban.

Din distribuția spectacolului „Mobilă și durere” fac parte actorii Teatrului „Andrei Mureșanu”: Sebastian Marina, Daniel Rizea, Nicholas Cațianis, Costi Apostol, Oana Jipa și Mădălina Mușat.

Regia tehnică este asigurată de Lidia Baciu și Ioana Popescu, în timp ce responsabilii de lumini și sunet sunt Bakó Zoltán și Magyar Csaba.

Primele două reprezentații se vor juca în zilele de 19 și 20 decembrie, de la ora 19:00. Biletele sunt disponibile în rețeaua Eventim.

Share.

About Author

Avatar photo

Comments are closed.

Descoperă mai multe la Recenzii, interviuri și evenimente culturale ISSN 2501-9783 ISSN-L 2501-9783

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura