Institutul Cultural Român de la Londra, alături de Ambasada României la Londra, Ambasada României în Irlanda şi Consulatul General al României în Manchester prezintă în perioada 25 mai – 1 iunie, cu ocazia celebrării Zilei Internaționale a Copilului, turneul spectacolului “Stația clovnilor” pe teritoriul Marii Britanii și Irlandei.

„Stația clovnilor”, productie a Teatrului pentru Copii și Tineret „Luceafărul” din Iași, este un spectacol captivant, o creaţie de echipă realizată în formulă nonverbală pentru toate categoriile de vârstă. Un barbat aflat la senectute se pregătește de plecare cu trenul, având într-o valiză recuzita întregii sale vieți. Până la sosirea trenului, un grup de clovni îl implică în jocurile lor, iar împreună traversează, odată cu privitorii, registre emoţionale variate.

“Stația clovnilor îți va pune inima la locul ei şi ți-o va purta departe, într-o lume în care totul e mai frumos atunci când îmbrățişezi copilul din tine” (Ana Crăciun Lambru – regizor)

Primele două reprezentații vor avea loc la Londra – 25 mai, ora 11:00, la sediul ICR și 26 mai, ora 15:30, la Performance Space Willesden Green Library. Următoarele trei reprezentații vor avea loc la Galeria „Centrala”, Birmingham – 28 mai, ora 18:30, la sediul Consulatului General al României din Manchester – 30 mai, ora 18:00, precum și la Sala Draiocht, Blanchardstown Centre din Dublin – 1 iunie, ora 16:00.

„Stația clovnilor” a fost selectat la festivaluri de prestigiu, printre care – Edinburgh Festival Fringe (unde, la editia 2022, artiștii au susținut o serie de 5 reprezentații), Festivalul Internațional de Teatru Puck Cluj Napoca unde a obținut Premiul „Mona Marian” pentru interpretare colectivă. Ȋn țară s-a jucat în mai multe festivaluri – SEAS Constanța, Festivalul Internațional Zilele Teatrului „Matei Vișniec” Suceava, urmate de un turneu în Scoția 2023 Edinburgh, Glasgow, Aberdeen

Stația clovnilor

Spectacol nonverbal pentru întreaga familie, 5+

Distribuția: George Cocoş, Ioana Corban, Cătălin Cucu, Claudiu Gălățeanu, Dragoş Maftei, Carmen Mihalache, Raluca Pintilie, Elena Zmucilă

Regia – Ana Crăciun Lambru, Concept costume şi păpuşi – Alexandra Budianu, Concept décor – Elena Iorga, Muzica – Diana Roman, Regia tehnica – Elena Loreta Luca, Lumini – Iulian Hardon, Lumini – Marian Năstase

Mai multe detalii despre proiectele în desfășurare ale ICR Londra pot fi găsite pe rețelele de socializare și website-urile institutului:

https://www.rcilondon.co.uk/
www.facebook.com/ICRLondon
twitter.com/RCILondon
https://www.instagram.com/rcilondon/

Share.

About Author

Avatar photo

Comments are closed.

Descoperă mai multe la Recenzii, interviuri și evenimente culturale ISSN 2501-9783 ISSN-L 2501-9783

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura