Ediția a V-A ???? 1 iunie – 2 iulie 2023

Vacanța de vară începe la Teatrul Ion Creangă, de Ziua Internațională a Copilului, în cadrul celei de-a V-a ediții a Stagiunii estivale cu povești VăraTIC. Din 1 iunie până în 2 iulie, Sala Mică din Strada Biserica Amzei 21-23 devine locul poveștilor nemuritoare și al copilăriei infinite, cu evenimente distractive și educative pentru întreaga familie.

Pentru această ediție am pregătit multe surprize și noutăți, atât în rândul spectacolelor de teatru cât și la ateliere. Evenimentele Teatrului Ion Creangă au fost întotdeauna dedicate întregii familii, distracția și zâmbetele fiind oferite atât celor mici, cât și celor care îi însoțesc. Una dintre surprizele acestei ediții o constituie premiera ce va avea loc în luna iunie, un spectacol labirint plin de emoții și răspunsuri la întrebări precum – „Cum am devenit oameni?” sau „De unde venim?”. Mai multe informații despre spectacol, precum și data premierei vor fi anunțate în curând.

Atelierele Teatrului Ion Creangă sunt întotdeauna unice și diverse de la un eveniment la altul. Încercăm de fiecare dată să ne adresăm tuturor copiilor, indiferent de abilitățile acestora, de aceea, pentru cei mai îndemânatici am pregătit ateliere de bricolaj și pictat, ateliere creative și ateliere de muzică, iar pentru cei ce vor să se cunoască mai bine și să-și înțeleagă emoțiile, am pregătit o serie de ateliere de teatru și actorie, pe tot parcursul evenimentului. Anul acesta vom avea în program și spectacole-lectură la care actorii și spectatorii vor da viață poveștilor cu ajutorul muzicii și al mijloacelor teatrale.

Teatrul Ion Creangă a început în data de 15 mai o campanie de educație ecologică și sustenabilitate în parteneriat cu Green Group* – „Lumea o salvăm doar când reciclăm”, iar în cadrul stagiunii VăraTIC vor avea loc primele activități din cadrul acesteia. În acest sens, vă invităm la atelierele verzi care se vor desfășura în luna iunie la Sala Mică: „Refolosim, nu aruncăm!”, „Povestea jucăriilor”, „RECICLArT” și „Clubul micului grădinar”. În cadrul acestora, copiii vor învăța cum să-și creeze obiecte noi din cele pe care nu le mai folosesc, încurajându-i astfel să continue acest lucru și acasă. De asemenea, pe toată durata stagiunii estivale, ei vor putea recicla ambalaje din PET și doze de aluminiu pentru a contribui la construirea decorului următorului spectacol al Teatrului. Mai multe informații despre campanie sunt disponibile pe site-ul Teatrului.

Noutatea acestei ediții o reprezintă atelierul de joacă în aer liber, amenajat în fața Sălii Mici, un joc-competiție între două echipe. Astfel, „Insula comorii” va fi atracția principală în acest an, deoarece vor avea loc curse cu obstacole, probe de atletism și de îndemânare, așa cum se întâlnesc doar în poveștile cu aventuri. Călătorii care ajung pe insulă se vor întrece în două probe captivante cu scopul de a câștiga marea comoară. Ce se ascunde în cufărul magic și care este adevărata comoară vor afla doar cei care vor ajunge până la final. În fiecare weekend, pe insula comorii, începe adevărata aventură a verii.

Evenimentele din cadrul VăraTIC se vor desfășura de marți până vineri, în a doua parte a zilei, iar în weekend, acestea vor avea loc atât dimineața, cât și seara. Excepție fac zilele de 1 și 2 iunie, în care programul va fi următorul:

PROGRAM 1 IUNIE

11:30  „Nu te supăra…” – Atelier creativ (45 min)

16:00 „Insula comorii” – Atelier de joacă (45 min)

18:00 „Hainele cele noi ale împăratului” – Spectacol de teatru (45 min)

19:30 „Clubul micului grădinar” – Atelier verde de bricolaj (45 min)

PROGRAM 2 IUNIE

10:00 „Pernuța somnoroasă” – Spectacol de teatru (30 min)

11:30 „Jocul din spatele poveștii” – Atelier de actorie (45 min)

16:00 „Insula comorii” – Atelier de joacă (45 min)

18:00 „Pinguinii melomani” – Spectacol de teatru (45 min)

19:30 „Povestea puiului de arici” – Atelier de teatru și umbre (45 min)

Cei care ne-au mai vizitat și în anii trecuți știu că magia evenimentului nostru constă în timpul petrecut împreună, în zâmbete și sentimente pure. Vă așteptăm la VăraTIC să ne bucurăm împreună de copilărie!

Mai multe informații despre programul stagiunii estivale VăraTIC puteți afla accesând www.teatrulioncreanga.ro. Biletele au fost puse în vânzare și pot fi achiziționate atât online prin cadrul rețelelor Entertix.ro / Myticket, cât și de Casa de Bilete a Teatrului – tel. 0767 934 374.

DESPRE GREEN GROUP

GreenGroup este singurul grup de reciclare din Europa Central-Est, cu fabrici în România, Lituania și Slovacia, având peste 20 de ani de activitate. Green Group are o contribuție importantă în recuperarea materialelor provenite din deșeuri și la atingerea țintelor de reciclare ale României atât pentru deșeurile din plastic (PET), deșeuri de ambalaje de sticlă, cât și pentru Deșeuri de Echipamente Electrice și Electronice (DEEE).

INFORMAȚII SUPLIMENTARE
Facebook.com/TeatrulIonCreanga
Instagram.com/TeatrulIoncreanga

*****

Teatrul Ion Creangă este o instituție publică de cultură subordonată Primăriei Capitalei și Consiliului General al Municipiului București.

Parteneri: Teatrul Național de Operetă și Musical „Ion Dacian”, Editura Didactica Publishing House, Entertix.ro, Societatea de Transport București
Parteneri media: Radio Europa FM, Radio România Cultural, Radio București FM, Zile și Nopți, Ziarul Metropolis, BookHUB, Forbes Kids, PapTOT, ModernDads, Spotmedia, Bucureștii Vechi și Noi, Bucharest City News, Agerpres, GoKid, Qbebe, Cult-ura.ro, Theatrum
Monitorizare media: mediaTRUST
Eveniment recomandat de: Radio Itsy Bitsy FM

Share.

About Author

Avatar photo

Comments are closed.

Descoperă mai multe la Recenzii, interviuri și evenimente culturale ISSN 2501-9783 ISSN-L 2501-9783

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura