Ieri seară, criticul de teatru și selecționerul oficial al Festivalului Național de Teatru (FNT) Marina Constantinescu a anunțat spectacolele pe care le vom putea urmări în toamnă în cadrul celei de-a 28-a ediții. Selecția a stârnit deja multe reacții, cum era și de așteptat. Sper ca până în toamnă să treacă toate aceste valuri de nemulțumiri, astfel încât bucuria de a merge la teatru să rămână neștirbită și să putem să ne bucurăm de spectacole jucate de actori aflați în formă și de montări regizorale de mare clasă. Regăsim printre spectacolele selectate pe cele montate de mari regizori, cum este Silviu Purcărete, Andrei Șerban, Radu Afrim, Victor Ioan Frunză, dar și pe cele ale regizorilor mai tineri, cum sunt Radu Iacoban, Leta Popescu sau Horia Suru.

Pe câteva din spectacolele selectate le-am văzut încă de la premieră, de aceea veți găsi inserate și linkurile unde puteți citi cronicile, astfel încât să vă puteți face o idee despre ceea ce veți putea urmări în cadrul FNT. Despre celelalte promitem că vom scrie, de altfel despre cel puțin două dintre ele vom scrie zilele următoare (materialele sunt în curs de editare finală).

Am reținut și faptul că spectatorii își vor putea întâlni regizorii și actorii preferați în cadrul noului hub cultural, care își va avea sediul pe tot parcursul festivalului la ARCUB Gabroveni. Dacă la  ediția de anul trecut tinerii actori au avut posibilitatea să lucreze direct cu Yuri Kordonsky, ei bine, anul acesta, atelierul va fi coordonat de către Silviu Purcărete și dedicat lui Cehov. M-am bucurat să-i regăsesc printre cei selectați pe Ana Bianca Popescu, Alina Petrică, Ada Lupu, Silviu Debu, Istvan Teglas, Rareș Florin Stoica, Liviu Pintileasa, Andrei Elek, Conrad Mericoffer, actori care deja și-au confirmat potențialul creativ și profesionalismul și care vor adăuga noi potențialități jocului lor scenic.

10
de Csaba Székely, traducerea László Sándor, regia Radu-Alexandru Nica, scenografia, video, light design Andu Dumitrescu, Teatrul Naţional „Radu Stanca” Sibiu. Spectacol realizat în cadrul proiectului Be Spectactive!, un proiect finanţat prin programul Europa Creativă al Uniunii Europene, privind artele spectacolului şi implicarea participativă a publicului

Alice
dramaturgia Zsolt Benedek, regia László Bocsárdi, decorul József Bartha, costumele Zsuzsanna Kiss, coproducţie Teatrul „Tamási Áron” Sfântu-Gheorghe şi Zempöl Offchestra

Beţie
de Ivan Vîrîpaev, traducerea în limba maghiară Kozma András, traducerea în limba română Raluca Rădulescu, regia Radu Afrim, decorul József Bartha, costumele Orsolya Moldován, Teatrul Naţional Târgu-Mureş – Compania „Tompa Miklós”

Bun de export

de Alex Tocilescu, regia Catinca Drăgănescu, scenografia Omid Ghannadi, coproducţie GO WEST şi POINT Bucureşti

 Constelaţii

de Nick Payne, regia Radu Iacoban, scenografia Tudor Prodan, Teatrul ACT Bucureşti – 20 ani

Copilul lui Noe

după Eric Emmanuel Schmitt, traducerea, dramatizarea şi regia Chris Simion-Mercurian, decorul Maria Miu, costumele Mirela Trăistaru, Teatrul Metropolis Bucureşti

Demnitate
textul, regia şi scenografia Ignasi Vidal, decorul Bogdan Amarfi, costumele Adina Buzatu, Teatrul Avangardia Bucureşti

Despre senzaţia de elasticitate când păşim peste cadavre

de Matei Vişniec, regia şi decorul Răzvan Mureşan, costumele Ilona Lorincz, Teatrul Naţional Cluj-Napoca

Disputa
de Pierre de Marivaux, traducerea Doru Mareş, regia Vlad Massaci, scenografia Iuliana Vîlsan (varianta Teatrul Clasic „Ioan Slavici” Arad), coproducţie Teatrul „Nottara” Bucureşti şi Teatrul Clasic „Ioan Slavici” Arad

Don Juan se întoarce de la război

de Ödön von Horváth, traducerea Alina Mang, regia Horia Suru, scenografia Cristian Marin, Teatrul Clasic „Ioan Slavici” Arad

Gardenia
de Elżbieta Chowaniec, traducerea Luiza Săvescu, regia Zoltán Balázs (Ungaria), decorul Constantin Ciubotariu, costumele Andrada Chiriac, Teatrul Odeon Bucureşti. Spectacol produs în cadrul proiectului european Fabulamundi. Playwriting Europe, co-finanţat prin programul Europa Creativă al Uniunii Europene 2017-2020

Hamlet
de William Shakespeare, versiunea scenică de Victor Ioan Frunză, traducerea Nina Cassian, direcţia de scenă Victor Ioan Frunză, decorul şi costumele Adriana Grand, Teatrul Metropolis Bucureşti

Incredibila şi trista poveste a candidei Eréndira şi a bunicii sale fără suflet
de Gabriel García Márquez, regia Yuri Kordonsky, decorul Helmut Stürmer, costumele şi desenele live în nisip Ioana Popescu, Teatrul German de Stat Timişoara

 Îngeri în America – Sfârşitul lumii e aproape şi Perestroika

de Tony Kushner, traducerea László Upor, direcţia de scenă Victor Ioan Frunză, decorul şi costumele Adriana Grand, Teatrul Maghiar de Stat Cluj

Ivanov
de A.P. Cehov, traducerea Ludmila Székely Anton, regia Claudiu Goga, scenografia Lia Dogaru, videomapping Lucian Matei, Teatrul Naţional Târgu-Mureş – Compania „Liviu Rebreanu”

 Mamă, mi-am pierdut mâna!

de Maria Kontorovich, traducerea Raluca Rădulescu, regia Alexandru Mâzgăreanu, decorul Romulus Boicu, costumele Alexandra Mâzgăreanu, Teatrul Tineretului Piatra Neamţ

Migraaaanţi sau prea suntem mulţi în aceeaşi barcă

de Matei Vişniec, traducerea şi dramaturgia Ágota Bereczki, regia Zakariás Zalán, costumele Csíki Csaba M.V., Teatrul “Tomcsa Sándor” Odorheiu Secuiesc

Orchestra Titanic

de Hristo Boicev, traducerea Livia Nistor, regia Felix Alexa, scenografia Andrada Chiriac, Teatrul Naţional „I.L.Caragiale” din Bucureşti

Pentru o mai bună înţelegere

textul şi regia Mimi Brănescu, scenografia Nina Brumuşilă, Teatrul Metropolis Bucureşti
Pescăruşul

de A.P. Cehov, adaptare liberă după o traducere de Maşa Dinescu şi Andrei Şerban, regia Andrei Şerban, scenograf consultant Valentin Vârlan, costume Arkadina Doina Levintza, Teatrul

UNTEATRU Bucureşti

Pomană (To_R)

conceptul, coregrafia şi regia Pál Frenák, coproducţie Studio M Sfântu-Gheorghe şi Pál Frenák

Compagnie

Povestea prinţesei deocheate

scenariu de Silviu Purcărete inspirat din Sakura Hime Azuma Bunshô de Tsuruya Nanboku al IV-lea,traducerea din limba engleză Eugen Gyemant, regia Silviu Purcărete, scenografia Dragoş Buhagiar, Teatrul Naţional „Radu Stanca” Sibiu

Rabenthal
de Jörg Graser, regia şi universul sonor Radu Afrim, scenografia Irina Moscu, sound design Sebastian Bayer şi Constantin Coadă, light design Andrei Délczeg şi Gidó Zoltán, Teatrul Maghiar de Stat „Csiky Gergely” Timişoara

Regele moare

de Eugène Ionesco, traducerea Vlad Russo şi Vlad Zografi, regia Andrei şi Andreea Grosu, scenografia Vladimir Turturica, Teatrul Naţional „I.L.Caragiale” din Bucureşti

Shylock
după Gareth Armstrong, traducerea Marian Popescu, regia Horaţiu Mălăele, scenografia Iuliana Vîlsan, Teatrul de Comedie Bucureşti

Stage Dogs

de Florin Piersic Jr. (inspirat de A life in the theatre de David Mamet), regia Florin Piersic Jr., scenografia Tudor Prodan, Teatrul ACT Bucureşti – 20 ani

The Night Alive

de Conor McPherson, traducerea Bogdan Budeş, regia Cristi Juncu, scenografia Vladimir Turturica, Teatrul „Toma Caragiu” Ploieşti

Ţinutul din miezul verii

de Tracy Letts, traducerea Smaranda Nicolau, regia Vlad Massaci, decorul, costumele, light design Iuliana Vîlsan, Teatrul Mic Bucureşti

Wolfgang
adaptare după Yannis Mavritsakis de Radu Afrim, regia Radu Afrim, decorul Romulus Boicu, costumele Erika Márton, Teatrul Tineretului Piatra Neamţ

Scufiţa Roşie

adaptare de Felix Alexa după Charles Perrault şi Fraţii Grimm, regia şi light design Felix Alexa, scenografia Marian Sandu, Teatrul Ţăndărică Bucureşti

TEATRUL ŞI SOCIETATEA. ACUM

 Despre oameni şi cartofi

scenariul şi regia Radu Afrim, scenografia Andreea Negrilă, Teatrul „Andrei Mureşanu” Sfântu-Gheorghe

 În numele tatălui

documentarea şi textul Elena Vlădăreanu, regia Robert Bălan, scenografia Elisabeta Gëdo, Asociaţia Art No More

În umbra marelui plan

regia şi dramaturgia Catinca Drăgănescu, scenografia Anda Pop, Reactor de Creaţie şi Experiment Cluj-Napoca

Krum
de Hanoch Levin, traducerea Valeriu Turea, regia Luminiţa Ţâcu, scenografia Irina Gurin, Teatrul Naţional „Mihai Eminescu” Chişinău

Tatăl meu, preotul

de Gabriel Sandu, regia Elena Morar, scenografia Alexandra Panaite, Apollo111 Bucureşti

 Totul e foarte normal

spectacol participativ pentru părinţi şi adolescenţi – regia Leta Popescu, scenografia arh. Gabi Albu, Centrul de Teatru Educaţional Replika Bucureşti.

Din străinătate vor fi invitate trei spectacole de teatru şi două spectacole de dans.

Teatrul Schaubühne din Berlin va fi prezent cu Miss Julie, după August Strindberg, regia Katie Mitchell şi Leo Warner, şi Beware of pity, regia Simon McBurney, coproducţie Schaubühne – Complicité (Marea Britanie), în timp ce compania irlandeză Dead Centre din Dublin va fi prezentă cu Chekhov’s First Play, regia Ben Kidd şi Bush Moukarzel.

De asemenea, două companii de dans vor fi prezente la Bucureşti – Peeping Tom (Belgia), cu spectacolul Mother, şi Nederlands Dans Theater, cu patru piese coregrafice: Shoot the Moon, Walk on Blind, The Statement şi una ce nu are încă un titlu.

Share.

About Author

Avatar photo

Editor-coordonator Bookhub.ro. Câteva dintre pasiunile mele le găsiți reflectate în cele scrise aici. Muzica, teatrul și literatura își găsesc drumul, cum-necum, spre mintea, inima și sufletul meu. Am nevoie de frumusețea acestora reflectată în forme sonore, producții teatrale sau cărți foarte bune, astfel încât să (re)descoper oamenii așa cum sunt: frumoși.

Comments are closed.

Descoperă mai multe la Recenzii, interviuri și evenimente culturale ISSN 2501-9783 ISSN-L 2501-9783

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura